Sunt câteva avantaje decisive atunci când ești avocat. Ca liber profesionist, poți sã îți faci programul cum vrei tu și îți poți lua o micã vacanțã când vrei tu. În al doilea rând, poți pãtrunde acolo unde alții nu pot intra decât cu dosar penal. Ați înțeles despre ce e vorba: pușcãria.
Și când se nimerește sã mai prinzi și douã bilete de avion aproape moca și cazare pe la prieteni, tentația vacanței devine de nerefuzat. Așa se face cã m-am hotãrât sã dau o fugã cu nevastã-mea, întru-un city-break de câteva zile, la Paris, orașul îndrãgostiților, pentru a ne reveni puțintel dupã nașterea fiicei noastre. A fost o mișcare îndrãzneațã, însã mamele soacre ne-au suplinit cu nãdejde în munca de baby-sitter pentru cea micã astfel cã am putut pleca liniștiți și cu inima veselã în mica noastrã vacanțã, chiar dacã nevastã-mea suna din douã în douã ore acasã, pentru a vedea ce face aia micã.
Cãlãtoria a fost lipsitã de peripeții, mai puțin partea de control din aeroportul Charles de Gaulle, unde am pierdut o orã întreagã. Parisul mi s-a pãrut cumva mai trist dupã atentatele de anul trecut. Turiști puțini, fapt ce explicã de ce am gãsit biletele atât de ieftine. Și multã armatã pe strãzi, cu arme la vedere și degetul pe trãgaci. Din fericire am prins o vreme minunatã, chiar dacã a fost puțin cam rãcoare în unele momente ale zilei.
Am vizitat locurile dragi nouã, în care aveam amintiri frumoase, și în sfârșit am putut vedea Luvrul fãrã sã ne cãlcãm în picioare cu alți turiști.
Din curiozitate profesionalã am vizitat Curtea de Apel din Paris, teribil de asemãnãtoare ca arhitecturã cu Curtea de Apel din București.
Și, dacã tot ne-am dus pe-acolo, n-am rezistat tentației de a intra într-o scurtã audiențã la grefierul șef al Curții, unde m-am interesat de cazul Magnus Aurollson, prezentându-mã ca fost avocat din România a lui Gregorian Bivolaru, interesat de soarta fostului meu client.
Am fost tratat cu amabilitate, mi s-au dat toate detaliile, inclusiv modalitatea în care pot obține o grefã cu acesta. Am plecat de acolo înarmat cu indicațiile necesare pentru a ajunge la Penitenciarul Fresnes, din suburbia Parisului. Am închiriat o mașinã, am pus GPS-ul și în 40 de minute ne aflam la poarta penitenciarului.
Penitenciarul respectiv este imens, cam de 3 ori mai mare decât Rahova de la noi. Este penitenciarul de maximã siguranțã cel mai vechi și cel mai mare din Franța. Construit în 1898, are o populație de 2200 de deținuți.
Se sunã de la un telefon cu fise la directorul penitenciarului, pentru aprobarea vizitei, iar dupã prezentarea legitimației de avocat și completarea unei fișe de vizitã, am fost invitat sã aștept într-o salã de așteptare, la parterul clãdirii administrative.
Dupã aproximativ 3o de minute, am fost condus de un gardian în interiorul penitenciarului, traversând curtea exterioarã și pãtrunzând în clãdirea interioarã a pușcãriei, mai exact în Blocul C de detenție, unde își ispãșește pedeapsa Gregorian Bivolaru.
Acolo am fost introdus într-o micã încãpere destinatã vizitelor. Încãperea era împãrțitã în douã de un grilaj masiv de fier, cu plasã metalicã, care îți permite sã vorbești nestingherit dar nu îți permite sã te atingi cu prizonierul sau sã îi înmânezi obiecte. O masã și un scaun pe fiecare parte a încãperii și un paznic la ușã, pe partea deținutului – în cazul de fațã un tip negru, chelios.
În partea de încãpere destinatã prizonierului, așezat pe scaun, cu un dosar cu acte în fațã, se afla deja adus Gregorian Bivolaru. Amândoi am fost surprinși sã ne revedem. Dar cred cã el mai mult decât mine. Eu mã așteptam sã îl vãd în zeghe, sau cu cãtușe la mâini. În schimb, era îmbrãcat într-un trening lejer, de culoare violet. Surprins, a dat sã zicã ceva, dar s-a oprit. M-am așezat pe scaun și i-am zis:
– Bunã Grieg !
Recunosc cã și eu eram emoționat și n-am putut spune mai mult. S-a uitat la mine și m-a rãspuns la salut, cu un “bunã” moale. Arãta mai bãtrân și mai chinuit decât în poza datã de televiziuni.
-
Ai venit doar tu ? – m-a întrebat.
-
Doar eu. – i-am rãspuns. Așteptai pe altcineva ?!
S-a fãcut cã se uitã în actele din dosarul aflat în fața lui, încurcat, cãutându-și cuvintele. Mã uitam la el cum stãtea acolo, cu umerii cãzuți, purtând parcã pe ei greutatea zidurilor groase ale pușcãriei, și brusc, m-a potopit un sentiment de milã fațã de el.
– Ești ok ? – l-am întrebat. Ai nevoie de ceva aici ?
Simțindu-mã, s-a recules repede și a încercat sã își compunã o minã înțeleaptã, meditativã.
-
Sunt bine. De ce ai venit aici ?
-
Am venit sã te vizitez. Pot sã te ajut cu ceva ?
-
Nu am nevoie de nimic. Am tot ce îmi trebuie.
-
Cum merge cu procesul ? Noi, cei din România aflãm doar ceea se apare din presã despre tine.
-
Avocații mei se ocupã de caz și preconizeazã cã pe 11 mai voi fi liber.
-
Sã dea Dumnezeu !
S-a uitat lung la mine, pe de-asupra ochelarilor, parcã ne-venindu-i sã creadã cã spun asta.
– vrei sã transmiți ceva celor din România prin intermediul meu ?
– te rog sã le spui cã sunt bine și cã ne vom revedea cu toții în curând. Sã practice cât mai mult yoga, sã realizeze programele la unison care au fost stabilite iar bunul Dumnezeu le va asculta cererile și va face miracole dupã credința lor.
– Grieg, nu știu dacã ești la curent cu problemele pe care le am cu cei din conducerea MISA, care posteaã tot felul de porcãrii pe yogaesoteric despre mine.
– Da mãi, dar și tu te-ai apucat sã ataci școala de yoga, ce voiai sã se petreacã ? Cine seamãnã vânt, culege furtunã.
– Grieg, dar eu nu am fãcut nimic altceva decât sã critic punctual anumite aspecte negative ale unor persoane din conducerea MISA ! Era o criticã constructivã, iar de cele mai multe ori am oferit și soluții pentru remedierea acelor stãri de fapt negative din cadrul școlii, dar nu am fost ascultat.
Grieg a lãsat capul în piept, parcã consultându-se interior, apoi m-a întrebat:
– mai frecventezi cursul de yoga de la MISA? În ce an de curs ești ?
– Grieg, eu am fost dat afarã de la curs de comitetul de conducere, fiind suspendat pe o perioadã de 3 ani pentru cã te-aș fi atacat pe tine la imagine !
A ridicat ochii surprins spre mine.
– Mãi, sã știi cã eu le-am spus sã încheie amiabil disputa cu tine, sã te cheme la o discuție și sã te reprimeascã la curs.
– Grieg, nu m-a cãutat nimeni în sensul ãsta !
– Vorbește cu Nicușor, spune-i cã îl rog sã ia legãtura cu Mihai Stoian și sã rezolve aceastã situație.
– Grieg, dar nu e doar problema cu mine. Mai sunt și alții care au fost dați afarã de la curs pe nedrept. Cazul lui Petricã Groza…
– Ce mai face Petre ?
– Bine, îți transmite salutãri și se roagã sã te ajute Dumnezeu sã fii liber cât mai repede.
– Transmite-i cã nu am uitat promisiunile pe care le-am fãcut, dar la acest moment nu este posibil sã le împlinim. Sã aibã rãbdare, iar la momentul potrivit, se vor rezolva și problemele lui.
– Grieg, și mai este și povestea cu Nițurad…
– Pãi, nu s-a rezolvat ? Mie mi-a spus Mihaela cã au rezolvat cu el.
– Nu s-a rezolvat nimic Grieg, omul a rãmas cu pagube dupã povestea cu MISA.
Grieg a aplecat atunci capul în piept mâhnit, clãtinându-l ușor și oftând, fãrã sã mai spunã nimic. Apoi m-a întrebat:
– în rest, tu ești bine ?
– sunt bine, Grieg. Mi s-a mãrit familia, tocmai mi s-a nãscut o fetițã, de mahashivaratri.
– Sã îți trãiascã și sã te bucuri de ea ! Cum o veți boteza ?
– Natalia Alessia.
A închis ușor ochii, concentrându-se, apoi a revenit și mi-a spus sã transmit tuturor sã nu ne facem griji pentru el, cã totul va fi bine și Dreptatea și Adevãrul Divin vor triumfa în final. Am simțit cã întrevederea a luat sfârșit, așa cã mi-am luat la revedere și i-am urat sã iasã cât mai repede din închisoare. Mi-a mulțumit demn pentru vizitã, aopi s-a ridicat și a spus câteva cuvinte într-o francezã stâlcitã gardianului. Acesta a deschis ușa iar Grieg a plecat, aruncându-mi peste umãr o ultimã privire, îndureratã parcã. Și în acel moment parcã mãștile au cãzut și l-am vãzut așa cum nu dorea sã în vãd. Un om bãtrân, bântuit de spectrul pușcãriei, strãduindu-se sã parã încrezãtor în eliberarea lui.
