rapcea.ro: de astãzi scriu editoriale pentru câteva noi publicații. Iatã un prim material pe teme politice.

Democrația este cel mai bun sistem politic din lume cu o singurã condiție: sã funcționeze. Ultimii 26 de ani ne-au demonstrat cã în România, democrația nu funcționeazã. Ea a devenit doar un pretext, o aparențã ce conferã legalitate și legitimitate conducerii României de cãtre aceiași oameni din umbrã, beneficiari ai vechiului sistem comunist de dinainte de 1989. Acești beneficiari oculți ai vechiului regim sunt cei ce lanseazã pe scena politicã româneascã și manipuleazã din umbrã majoritatea partidelor și a politicienilor.

În aceste condiții, românul de rând a cam început sã înțeleagã cã orice ar vota din 4 în 4 ani, nu conteazã, cãci lucrurile nu s-au schimbat – indiferent de oamenii care au ajuns în Parlament sau la guvernare. Marea problemã a acestui sistem neo-comunist cu aparențã democraticã rãmâne însã legitimitatea, sau mai bine zis lipsa ei. Atunci când prezența la vot scade la valori periculoase, așa cum s-a petrecut și în România, poporul tinde sã nu mai respecte autoritatea conducãtorilor aleși prin vot așa-zis democratic, fapt ce duce la fragilizarea autoritãții instituțiilor. Presiunea se acumuleazã și erupe în nemulțumiri publice, proteste de stradã iar uneori chiar în rãzboaie civile, în care vechea conducere este rãsturnatã de la putere de cetãțenii nemulțumiți. Pentru a preântâmpina acest scenariu, oculții ce conduc din umbrã politica româneascã cautã sã lanseze periodic personaje politice noi, pentru a capta din nou încrederea și speranța electoratului în posibilitatea remedierii stãrii de lucruri. Acesta a fost motivul pentru care dupã revolta generalã provocatã de drama de la Colectiv, politicienii speriați vorbeau la televizor despre alegeri anticipate, în ideea de a calma spiritele amorsând speranța în posibilitatea unei schimbãri democratice. S-a vãzut însã cã oferta electoralã rãmânând aceeași – excepție fãcând cei scoși înafara jocului politic de arestãrile DNA-ului – alegerile anticipate nu reprezentau o soluție pentru a liniști spiritele. Și atunci s-a ales varianta schimbãrii Guvernului. Guvernul Ponta a ales sã “cadã” în aparențã, doar pentru a se replia în linia a doua a unui nou Guvern “tehnocrat”, format din oameni “onești” și “curați”, fãrã legãturi vizibile cu partidele politice existente. De aici necesitatea mascaradei așa-ziselor consultãri publice prezidențiale cu “strada”, sau cooptarea unor așa-ziși tehnocrați în spatele comisarului european Dacian Cioloș, cu permutãrile și schimbãrile grãbite de miniștri, pentru a satisface cât de cât exigențele de imagine a cãror unicã mizã era calmarea populației revoltate – prin relansarea speranței și încrederii în noii guvernanți. Schema folositã nu e una nouã. Aceeași manevrã a fost folositã de Convenția Democratã în 1996, când – cu binecuvântarea și susținerea noului președinte Emil Constantinescu, Guvernarea “tehnocratului” Ciorbea, cu cei “cincisprezece mii de specialiști” ai sãi, a mai irosit o datã speranța românilor în corectitudinea celor cocoțați la cârma țãrii. Dupã cum s-a vãzut, Guvernul Ciorbea nu a avut nici un specialist, a folosit tot infrastructura PSD-ului, eșuând lamentabil dupã doi ani de ținut firma sus în ochii prostimii, timp în care în spatele ei, la adãpost de ochii românilor, vechea nomenclaturã comunistã desãvârșea jaful sistematic al industriei și economiei românești. Evident, totul a fost rodul unor înțelegeri politice, iar nu rezultatul naivitãții sau lipsei de experiențã a echipei PNȚ-ului. Ca dovadã, domnul fost premier Victor Ciorbea, mutantul politicii românești, s-a transformat din oponent al PSD-ului în aprigul susținãtor al intereselor de clan al acestui partid-mafiot, fiind gratificat pentru aceasta cu poziția de “avocat” al Poporului, instituție de la conducerea cãreia încearcã în continuare cu disperare sã apere – pe cât se poate, penalii din politica româneascã. Revenind la “tehnocrații” guvernãrii Cioloș, bâlbâielile și permutãrile din perioada de formare a guvernului ne-au convins pe deplin cã acest guvern încropit în pripã, sub presiunea nevoii de legitimare a strãzii, este unul fãrã unitate și strategie proprie. Nou-înființatul Minister pentru Consultare Publicã si Dialog Civic, gândit sã dea credibilitate noii puteri executive, nu a reușit sã comunice cu nimeni în cele aproape 3 luni de guvernare, deși a primit mai multe solicitãri din partea liderilor formali sau informali ai cetãțenilor ieșiți în stradã dupã tragedia de la Colectiv.

Ce este mai grav este cã în linia a doua a guvernãrii Cioloș regãsim aceiași secretari de stat și directori de regionale din vechile guvernãri, oameni promovați pe criterii politice, conectați la gãștile și grupurile de interese din umbrã, care au condus România în ultimii 26 de ani. Aceștia nu pot fi schimbați prea ușor din funcții întrucât sunt “funcționari publici” ajunși pe post prin concursuri organizate “cu dedicație” de guvernãrile precedente, iar ei au “agenda” lor proprie, ce nu are nimic de-a face cu idealurile generoase ale guvernului Cioloș. În atari condiții, singura soluție ar fi cea folositã și de vechii guvernanți la schimbãrile de putere de la Palatul Victoria: ordonanțe de guvern pentru restructurarea activitãții serviciilor autoritãților publice, ceea ce ar duce la organizarea de noi concursuri pentru ocuparea pozițiilor cheie din eșalonul doi al executivului. Faptul cã prim-ministrul Dacian Cioloș nu se grãbește sã “reorganizeze” administrația publicã, și implicit sã o “scuture” de cãpușele lãsate de vechii guvernanți, nu poate însemna decât un singur lucru – anume cã și dumnealui a “cãzut la pace” cu oculții din spatele scenei politice, și nu se grãbește sã aplice cea mai importantã și necesarã mãsurã: depolitizarea administrației publice locale și centrale. În aceste condiții, românilor nu le rãmâne de fãcut decât un singur lucru: sã se organizeze temeinic în partide noi, fãrã penali, corupți și traseiști politici, și sã acceadã la conducerea României prin vot democratic, ca manifestare a încrederii concetãțenilor. Este necesar ca cetãțeanul de rând sã înțeleagã cã prin schimbarea legilor electorale, s-a ivit o șansã nesperatã, o breșã în actualul sistem de clanuri mafiote, care poate duce la rãsturnarea acestora. Posibilitatea înființãrii partidelor zonale, cu un numãr minim de membrii, interzicerea bannerelor gigantice de campanie, care defavorizau partidele mici în raport cu cele cu buget mare, mãsurile de supraveghere a campaniilor electorale de cãtre procurori, înãsprirea pedepselor pentru mita electoralã și votul multiplu, plus o serie de alte noi mãsuri – dau o șansã realã oamenilor de bunã credințã, ce doresc sã intre în politicã pentru a munci în slujba celor ce îi aleg. Acum este momentul ca românii sã se scuture de pesimism, deznãdejde și sã iasã din pasivitatea fatalistã ce i-a caracterizat pânã acum, pentru a se implica activ, fie ca și candidați, fie ca susținãtori ai unor candidați curați, ne-afiliați la vechile grupãri mafiote din politica româneascã.