Mãnãstirea Cozia în 1860 Mãnãstirea Cozia, mare proprietarã de robi þigani în evul mediu. Actualii activiºti romi încearcã sã compare robia medievalã a þiganilor din România cu sclavia negrilor din Statele Unite. Din punctul de vedere al activismului îi înþeleg pânã la un punct, primesc ºi ei niºte fonduri ºi know-how; nu sunt de acord cu ignoranþa ºi cu deformarea adevãrului istoric. Una din temele cu impact emoþional este povestea cu þigãncile roabe aflate la dispoziþia capriciilor sexuale ale boierului proprietar (temã introdusã în circuitul public românesc încã de pe vremea paºoptiºtilor, nu vã mai spun despre filmele americane despre sclavie în care conþin obligatoriu cliºeul exploatãrii sexuale a sclavelor). Andrei Oiºteanu a publicat în revista 22 douã articole în care abordeazã chestiunea exploatãrii sexuale a þigãncilor sclave prin insinuãri aduse dibaci din condei (vorbeºte de un ius primae noctisîn evul mediu românesc!) bazându-se pe surse literare ºi din polemicile pro-aboliþioniste ale secolului al XIX-lea (aici ºi aici). Nici urmã de referinþã în scrierile lui Andrei Oiºteanu la normele legale ale vremii referitoare la robi ºi statutul lor.

Legea-i lege

Am întâlnit absolvenþi de istorie de datã recentã care sunt ferm convinºi cã în evul mediu românesc nu existau legi, era o societate care trãia aºa, oarecum. Nu ºtiu ce se predã în facultãþile de drept referitor la istoria dreptului românesc, dar înclin sã cred cã nu intrã foarte mult în detalii despre corpusurile de legi pãstrate ºi nici nu am auzit de foarte multe cercetãri recente în domeniu. Vã voi plictisi puþin cu fascinanta istorie a dreptului românesc. Dreptul medieval românesc a fost clãdit pe dreptul bizantin ajuns la nord de Dunãre prin filiera slavã sârbo-bulgarã. Cel mai rãspândit corp de legi bizantin printre români a fost Nomocanonul alcãtuit de Matei Vlastares în anul 1335 la Salonic. (Precizãri: 1. mulþi considerã în mod greºit corpusurile legislative bizantine drept exclusiv bisericeºti; ele acoperã probleme de drept penal ca furtul, omuciderea, înºelãciunea etc. sau drept civil cãsãtoria, moºtenirea; 2. existã destule dovezi care atestã cã prevederile din aceste canoane erau folosite în judecãþile civile ale domnitorilor români, pedepsele aplicate erau seculare ºi nu bisericeºti precum în canoane; 3. Nomocanonul lui Vlastares este o colecþie de probleme juridice aranjate alfabetic, pentru fiecare problemã sunt invocate toate prevederile legale bizantine de pânã în acel moment, iar la sfârºit este formulatã o concluzie). Nomocanonul grecesc al lui Vlastares a fost tradus în slavonã la porunca regelui sârb ªtefan Duºan în anul 1347 – însã incomplet ºi a fost amestecat cu prevederi legale date de monarhul sârb. Cea mai veche copie româneascã atestatã a acestui corpus de legi dateazã din anul 1452 ºi a fost fãcutã la Târgoviºte de grãmãticul Dragomir pentru voievodul Vladislav (În 1954 se ºtia cã originalul se afla într-o colecþie particularã rusã! În plus este vorba de o copie integralã a operei lui Vlastares, nu fragmentarã precum cea din Serbia, ceea ce înseamnã cã traducerea din greacã nu a fost împrumutatã de acolo). Din anul 1474 s-a pãstrat o altã copie integralã a traducerii slave a Nomocanonului, fãcutã din porunca lui ªtefan cel Mare de cãlugãrul Ghervasie la Mãnãstirea Neamþ. ªi aici ajungem la unul din punctele care ne intereseazã: acest corpus conþine un capitol intitulat „Despre slobozirea robilor ºi felul cum se orânduieºte”. Mai pe înþelesul luiAlexandru Gheorghe de la ActiveWatch: robii þigani puteau fi eliberaþi, nu era chiar aºa cum crede el, cã þiganii robi din principatele române o duceau mai rãu decât sclavii (sic!). Mai mult: ni s-a pãstrat o copie identicã a variantei slavone alcãtuite de Ghervasie, realizatã în anul 1636 din porunca doamnei Elena, soþia lui Matei Basarab, pentru mãnãstirea Bistriþa din Râmnicu Vâlcea. Ceea ce înseamnã cã eliberarea robilor þigani era prevãzutã juridic ºi în Þara Româneascã.

ªi din nou la exploatarea sexualã

Povestea corpusurilor legislative medievale româneºti este extrem de încurcatã. De exemplu în 1921 au fost descoperite la biserica din Ieud 12 file cu o traducere în românã a unor paragrafe din Nomocanonul lui Vlastares. Nu este un manuscris, filele au fost tipãrite, iar dupã analiza hârtiei ºi a literelor s-a ajuns la concluzia cã au fost tipãrite de diaconul Coresi la Braºov, undeva între anii 1570-1580. Tot din Ardeal ni s-a pãstrat aºa numitul „Codex Neagoianus”, un manuscris alcãtuit în jurul anului 1620 de popa Ioan din satul Sânpetru de lângã Braºov, în care sunt redate fragmente traduse în românã din acelaºi Nomocanon. În paralel ni s-au mai pãstrat din Moldova douã manuscrise cu acelaºi conþinut (traduceri în românã din slavonã ale operei lui Vlastares), una datatã dupã caracteristicile lingvistice dupã 1550, a doua având o notã în care se spune cã a fost realizatã de retorul Lucaci în anul 1581. Toate cele patru pravile amintite pânã aici (2 din Transilvania, 2 din Moldova) conþin multe asemãnãri pânã la a fi identice în anumite pasaje ºi câteva deosebiri – ceea ce l-a fãcut pe Petre P. Panaitescu sã ajungã la concluzia cã se bazeazã pe o sursã comunã, anume o traducere anterioarã anului 1550 a Nomocanonului lui Vlastares din limba slavonã în limba românã, traducere folositã pe versanþii de vest ºi de est ai Carpaþilor. (În vremea lui Matei Basarab este atestatã aceastã traducere ºi la sud de Carpaþi, venind din Moldova). Pentru subiectul articolului de faþã cel mai interesant este „Codex Neagoianus” care prevede pedepsirea „celui ce va face fecior cu roaba lui”. Adicã sunt interzise relaþiile sexuale ale stãpânului cu þigãncile roabe (doar þiganii erau robi în þãrile române). Prevederea este extrem de interesantã: ea apare într-un manuscris din Transilvania, unde þiganii nu erau robi, ci iobagi. Ceea ce mã face sã mã întreb ce prevedeau pravilele traduse în româneºte din Moldova referitor la aceastã chestiune (care lipseºte din varianta lui Coresi, variantã incompletã). Din pãcate nu am avut acces la textele originale ale pravilelor de care v-am vorbit, m-am bazat pe surse secundare (le gãsiþi în bibliografia de la sfârºit).

Ce-i de fãcut?

Ar fi nevoie de o cercetare serioasã a problemei robiei din punct de vedere legislativ în þãrile române. Trebuie început cu originalul Nomocanonului lui Vlastares, verificate prevederile despre robie. Apoi verificatã aceeaºi problemã în traducerile slavone din Serbia ºi Bulgaria. Dupã care trebuie vãzut ce prevederi pentru robie existã în varianta slavonã de la Târgoviºte din 1452, în cea de la Neamþ din 1474 (ºi continuat cu celelalte copii din anii ulteriori, care sunt din ce în ce mai numeroase). ªi tot aºa, trebuie luate toate corpusurile legislative româneºti pânã în secolul al XIX-lea, la momentul eliberãrii þiganilor din robie. Abia aºa vom avea o imagine limpede a evoluþiei legislaþiei româneºti cu privire la robie ºi la inovaþiile apãrute în decursul timpului – pentru cã din 1452 pânã în 1856, vreme de 400 de ani legile s-au tot modificat. Ca sã rezumãm: legea medievalã interzicea relaþiile sexuale între stãpâni ºi þigãncile roabe.

Bibliografie:

ªt. Gr. Berechet, Istoria vechiului drept românesc. Izvoarele, Iaºi, 1933 Valentin Al. Georgescu, Bizanþul ºi instituþiile româneºti pânã la mijlocul secolului al XVIII-lea, Bucureºti, 1980 Petre P. Panaitescu (sub pseudonimul Al. Grecu), Începuturile dreptului scris în limba românã, în Studii. Revistã de istorie ºi filozofie, nr. 4/1954 sursa: george-damian.ro]]>

CategoryCauze Naţionale
Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer