TELEVIZIUNEA – OPIUL POPOARELOR

Când vã uitaþi la TV, activitatea creierului se mutã din emisfera stânga în cea dreaptã. De fapt, experimentele conduse de cercetatorul Herbert Krugman au arãtat ca în timp ce telespectatorii se uitã la televizor, emisfera dreaptã este de 2 ori mai activã decât cea stângã, o anomalie neurologicã. Fluxul din stânga cãtre dreapta produce o creºtere a ceea ce este drogul natural al corpului: endorfinele, care includ beta – endorfine ºi enkefaline. Endorfinele sunt identice din punct de vedere al structurii cu opiul ºi derivatele lui (morfina, codeina, heroina, etc.). Activitãþile care elibereazã endorfine (numite ºi peptide de tip opiu) sunt uzual formate de comportament (rar le numim dependenþã). Acestea includ troznirea degetelor, exerciþiile intense, ºi orgasmul. Narcoticele externe acþioneazã asupra aceloraºi receptori (receptorii opioizi) ca ºi endorfinele, de aceea este o diferenþã nesemnificativã între cele douã tipuri. De fapt, exerciþiile intense, care produc aºa numita “runner’s high” – o eliberare de endorfine care se revarsã în organism, pot cauza o dependenþã ridicatã, pânã la punctul când “dependenþii” oprindu-se brusc din exerciþii suferã simptomele “retragere a narcoticului”, ºi anume migrene sau dureri de cap. Aceste migrene sunt cauzate de o disfuncþie a receptorilor opioizi, care sunt obiºnuiþi cu afluxul constant de endorfine. Intr-adevãr, pânã ºi telespectatorii ocazionali trec prin simptomele de “retragere a narcoticului” dacã nu se mai uitã la TV pentru o perioadã prelungitã de timp. Un articol din ziarul Eastern Province Herald (octo. 1975) din Africa de Sud descrie douã experimente în care oameni din diferite medii sociale au fost rugaþi sã nu se mai uite la televizor. Intr-un experiment, diferite familii s-au oferit ca voluntari sã-ºi închidã televizoarele doar pentru o lunã. Cea mai sãracã famile a cedat dupã o sãptãmânã, iar celelate au suferit de depresie, spunând cã s-au simþit ca ºi când au “pierdut un prieten”. In celãlalt experiment, 182 germani au fost de acord sã-ºi întrerupã obiceiul de a se uita la televizor pentru un an, cu un bonus de platã adãugat. Nici unul nu a reuºit sã reziste dorinþei mai mult de ºase luni ºi de-a lungul perioadei, toþi participanþii au manifestat simptomele “de retragere a narcoticului”: anxietate crescutã, frustrare ºi depresie. Semnele dependenþei sunt peste tot în jurul nostru. Americanul mediu se uitã la televizor peste patru ore pe zi, ºi 49% dintre aceºtia continuã sã se uite cu toate cã admit cã o fac în exces. Aceºtia sunt indicatorii clasici ai unor persoane care neagã: persoane care ºtiu cã-ºi fac rãu, dar continuã sã foloseascã drogul în mod exagerat. Recente studii pe cobai aratã cã stimulanþii receptorilor opioizi determinã comportamente dependente. Demonstraþia este concludentã: toate opioidele creeazã dependenþã. Televizorul acþioneazã ca un sistem high-tech de livrare a drogului, ºi noi toþi simþim efectele lui. Intrebarea este dacã o dependenþã de televizor poate fi distructivã. Rãspunsul pe care-l primim de la ºtiinþa modernã este un hotãrât “da”. Mai întâi de toate, când vã uitaþi la televizor, regiunile mai înalte ale creierului (cum ar fi creierul mijlociu ºi neo – cortex – ul) sunt oprite, ºi toate activitatile sunt transferate cãtre regiunile mai de jos ale creierului (cum ar fi sistemul limbic). Procesele neurologice care se desfasoarã în aceste regiuni nu pot fi numite exact “cognoscibile”. Creierul inferior doar stã ºi reacþioneazã la mediu folosind programele de rãspuns “fight or flight”. In plus, aceste regiuni are creierului inferior nu pot sã facã distincþie între realitate ºi imaginile fabricate (o funcþie îndeplinitã de neo – cortex), de aceea reacþioneazã la conþinutul transmisiei TV ca ºi cum ar fi real, secretând hormonii adecvaþi ºi aºa mai departe. Studiile au dovedit cã, pe termen lung, prea multã activitate în creierul inferior determinã atrofierea regiunilor creierului superior. Este interesant de observat cã sistemul limbic (creierul inferior) se coreleazã cu circuitul de bio-supravieþuire al lui Leary/Wilson 8 (Modelul circuitului conºtiinþei). Acesta este circuitul nostru primar, “prezenþa” de bazã pe care în mod normal o asociem cu conºtiinþa. Acesta este circuitul unde recepþionãm prima neurologicã (orala), care ne condiþioneazã sã avansãm spre orice mediu cald, plãcut ºi/sau protector. Circuitul bio – supravieþuire este calea noastrã incipientã, primitivã, de a trata cu realitatea. O persoanã obsedatã de cãutarea plãcerii fizice este probabil fixatã pe acest circuit; de fapt, freud-ienii cred cã o dependenþã de narcotice este o încercare de întoarcere în pântecele mamei. Putem deduce în mod logic cã asemenea dependenþã are loc atunci când funcþiile creierului superior sunt anesteziate ºi creierul inferior recent dominant cautã plãcerea cu orice cost. Considerând acestea, televiziunea este o sabie cu douã tãiºuri: nu cauzeazã doar ca sistemul endocrin sã elibereze opiurile naturale ale corpului (endorfinele), dar de asemenea concentreazã activitatea neuronalã în regiunile creierului inferior unde nu suntem motivaþi de nimic altceva în afarã de cãutarea plãcerii. Televiziunea produce “roboþi de bio – supravieþuire” mobili, extrem de funcþionali. Cercetãrile lui Herbert Krugman au dovedit cã privitul la televizor amorþeºte creierul “stâng” ºi lasã creierul “drept” sã îndeplineascã toate activitãþile cognoscibile. Aceasta are unele implicaþii pentru efectele televiziunii asupra evoluþiei creierului ºi sãnãtãþii. De exemplu, emisfera stângã este regiunea criticã pentru organizarea, analiza ºi judecata datelor primite. Partea dreaptã a creierului trateazã datele primite în mod necritic, ºi nu decodeazã sau divide informaþia în pãrþile ei componente. Creierul “drept” proceseazã informaþia în întregul ei, determinând rãspunsuri mai degrabã emoþionale decât raþionale (inteligente). Nu putem trata raþional conþinutul prezentat la televiziune, deoarece o parte a creierului nostru nu este operaþionalã. Nu este prin urmare surprinzãtor, cã oamenii rareori înþeleg ce vãd la televizor, dupã cum a arãtat ºi un studiu condus de cercetãtorul Jacob Jacoby. Jacoby a descoperit cã, din 2700 de oameni testaþi, 90% au înþeles greºit ce au privit la televizor cu câteva minute înainte. Deocamdatã nu existã o explicaþie de ce se mutã activitatea pe partea dreaptã a creierului atunci când ne uitãm la televizor, dar ºtim cã fenomenul nu depinde de conþinut. Pentru ca un creier sã înþeleagã ºi sã comunice înþelesuri complexe, trebuie ca sã fie într-o stare denumitã “dezechilibru haotic”. Aceasta înseamnã cã trebuie sã fie un flux dinamic de comunicare între toate regiunile creierului, care faciliteazã înþelegerea nivelelor înalte de ordine (analizarea conceptelor…), ºi conduc la formarea ideilor complexe. Nivelele înalte de activitate cerebralã haoticã sunt prezente în timpul exerciþiilor solicitante cum ar fi cititul, scrisul, rezolvarea de ecuaþii matematice în gând. Nu sunt prezente atunci când te uiþi la televizor. Nivelele activitãþii creierului sunt mãsurate de un electroencefalograf (EEG). In timpul privitului la televizor, creierul pare sã se încetineascã pânã la oprire, înregistrându-se semnale scãzute ale undelor alfa pe EEG. Acestea sunt cauzate de lumina radiantã produsã de tehnologia cu raze catodice din televizor (tubul catodic). Chiar dacã citeºti un text pe ecranul televizorului, creierul înregistreazã tot nivele scãzute de activitate. Incã o datã, indiferent de conþinutul prezentat, televizorul în primul rând opreºte sistemul nervos. In completarea efectelor neurologice devastatoare (negative), televizorul poate fi nociv pentru simþul valorii personale, percepþiei mediului, ºi sãnãtaþii fizice. Sondaje recente au arãtat cã 75% din femeile din America cred cã sunt supraponderale, ca rezultat al vizionarii de actriþe ºi modele slabe timp de patru ore pe zi. Televiziunea a dat naºtere în SUA ºi în alte pãrþi la o “culturã a fricii”, focalizatã pe senzaþionalismul programelor ce conþin violenþã ºi care sunt procesate de creierul inferior/sistemul limbic. Studiile au arãtat cã oamenii din toate generaþiile au exagerat cu mult ameninþarea violenþei în viaþa realã. Acesta nu este un ºoc deoarece mintea lor nu mai poate deosebi realitatea de ficþiune în timp ce se uitã la televizor. Televiziunea este de asemenea dãunatoare pentru fizic. Obezitatea, lipsa somnului, ºi oprirea dezvoltãrii senzoriale sunt, toate, comune printre dependenþii de televiziune. De aceea, sper ca am stabilit cu fermitate, cã televiorul este un drog ce creeazã dependenþã, ºi nu este cu nimic mai bun decât opiul, heroina sau alt narcotic. Televiziunea este la fel (ºi poate chiar mai mult) de nocivã pentru creier si organism ca oricare alt drog. Dar este o mare diferenþã. Toate celelalte droguri ridicã aparent o ameninþare cãtre ordinea socialã stabilitã. Televiziunea, este un drog efectiv esenþial pentru pãstrarea infrastructurii sociale. De ce? Deoarece determinã consumatorii sã arunce bani în vieþile fãrã sens ºi pline de teroare pe care le trãiesc. Si pentru aceastã spãlare de creier, au fost hipnotizaþi folosindu-se tehnici subtile ºi consacrate, care, cuplate cu efectul natural al televizorului asupra undelor creierului, au facut sã parã învechitã îngeniozitatea celor mai ambiþioºi psihologi. Psihofiziologul Thomas Mulholland a descoperit cã, dupã doar 30 de secunde de privit la televizor, creierul începe sã producã unde alfa, ce indicã rate ale activitãþii cerebrale mult scãzute (tipice stãrii precomatoase). Undele alfa sunt asociate cu stãri receptive ale conºtiinþei nefocalizate. O frecvenþã mare a acestora nu apare, în mod normal, în stare de trezie. De fapt, cercetãrile lui Mulholland sugereazã cã privitul la televizor este similar neural cu privitul la un zid gol. Ar trebui sã observ cã scopul hipnozei este de a determina stãri lente ale undelor creierului. Undele alfa sunt prezente în timpul stãrii uºoarã de hipnozã folositã de hipno-terapiºti pentru „terapia prin sugestie”. Când cercetãrile lui Mulholland au fost publicate, au avut impact puternic asupra industriei de televiziune, cel puþin în sectorul de marketing ºi publicitate. Realizând cã telespectatorii intrã automat într-o stare de transã când privesc la televizor, producãtorii au început sã producã reclame care produc stãri ºi dispoziþii emoþionale inconþtiente în privitor. Scopul reclamelor nu este sã apeleze raþionalul sau conºtientul (care de obicei este îndepãrtat în timpul reclamelor) dar mai degrabã sã implanteze dispoziþii pe care consumatorul le va asocia cu produsul întâlnit în viaþa realã. Când vedem produsul expus la magazine, de exemplu, acele emoþii pozitive sunt activate. Prezentarea ºi susþinerea lor de cãtre atleþii favoriþi ºi alte celebritãþi trezeºte aceleaºi asociaþii. Dacã vreodatã v-aþi îndoit de puterea reclamelor de televiziune, pãstraþi aceasta în minte: reclamele au efect mai bun, dacã nu eþti atent la ele. Un dispozitiv de control al minþii care creeazã dependenþã… ce ºi-ar putea dori mai mult un guvern sau o companie bazatã pe profit? Dar lucrul cu adevãrat trist despre televiziune este cã transformã pe toþi în zombie; nimeni nu este imun. Nu este nici un ordin înalt de „super-inteligenþi” în spatele acesteia. Este produsul dorinþei noastre umane de a altera nivelul nostru de cunoºtiinþã ºi a scãpa din greutãþile realitãþii… articol preluat de pe site-ul http/ro.altermedia.info Clasat în: Mass-media/Cenzura de Wes Moore, Disinformation.com Motto: The nearest analogy to the addictive power of television and the transformation of values that is wrought in the life of the heavy user is probably heroin. (Terence McKenna, Food of the Gods) Traducere si adaptare de Bogdan Cirstea – drpro.ro]]>