Holocaustul a fost o farsã pusã la cale de serviciile secrete din America si, de fapt, milioanele de evrei nu au fost ucisi, ci mutati in SUA, sustine un consilier al presedintelui Egiptului. “Mitul Holocaustului este o industrie creata de America“, a spus Fathi Shihab-Eddim, consilierul presedintelui egiptean, Mohamed Morsi, si responsabil de numirea editorilor la ziarele conduse de stat, arata UPI. “Agentiile secrete americane, impreuna cu omologii lor din tarile aliate au creat Holocaustul in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial pentru a distruge imaginea adversarilor din Germania si pentru a justifica razboiul“, a adaugat acesta. El a reiterat ca milioanele de evrei care au murit au fost, de fapt, mutati in America. Aceasta nu este singura voce care contestã istoria modernã “oficialã” a Holocaustului.

  • Un evreu curajos, ai cãrui pãrinþi au fost victime ale lagãrelor naziste de concentrare, dezvãluie adevãrul despre grotesca exploatare la care au fost supuºi prizonierii din lagãrele germane. Norman Finkelstein aratã în cartea sa, “The Holocaust Industry” (n.tr. Industria Holocaustului) (Verso Books, iulie 2000, disponibilã pe site-ul personaldavidicke.com), modul în care Holocaustul a fost folosit ca mijloc pentru a extorca bani, faptul cã majoritatea „supravieþuitorilor” sunt inexistenþi ºi, de asemenea, cã se cheltuie sume uriaºe pentru comemorarea genocidului nazist. Finkelstein susþine ceea ce mulþi cercetãtori ne-evrei au tot încercat sã spunã de mult timp, dar au fost imediat etichetaþi ca antisemiþi. La momentul respectiv, acestora li s-au închis multe uºi ºi cãrþile scrise de ei au fost interzise. Nu am negat niciodatã cã poporul evreu a suferit foarte mult în timpul Germaniei naziste. Ceea ce vreau sã evidenþiez este faptul cã elita evreiascã – ce pretinde cã reprezintã fiecare evreu de pe aceastã planetã – a exploatat cu un inimaginabil sadism suferinþa poporului evreu, pentru a duce la îndeplinire planurile diabolice ale unor conducãtori „Iluminaþi” evrei, ca Rothschild sau Bronfman. Demascarea exploatãrii maselor de evrei de cãtre cei puþini care fac parte din elita evreiascã este, în opinia agenþilor din ierarhia interioarã ºi a servitorilor lor ne-evrei, antisemitism. Bineînþeles cã Norman Finkelstein nu poate fi acuzat de antisemitism deoarece este evreu, iar pãrinþii sãi au fost victime ale regimului nazist, însã el a fost etichetat ca având „urã de sine”, atribut ce este aplicat oricãrui evreu care îndrãzneºte sã demaºte aceastã escrocherie. Iatã câteva citate din cartea sa “Industria Holocaustului”:
    „Dacã toþi sunt supravieþuitori ai Holocaustului, se întreabã mama mea, atunci pe cine a omorât Hitler?”. Centrul (Simon Wiesenthal Centre) este renumit pentru exponatele sale de la Dachau ºi Disney-land ºi pentru utilizarea cu succes a tacticilor senzaþionale de înspãimântare realizate în scopul colectãrii de fonduri. Uneori cred cã evreimea americanã, care „a descoperit” Holocaustul nazist, este mai rea decât faptul de a uita totul. Mie îmi pasã de amintirea persecuþiilor famili-ilor de evrei, însã politica actualã a fãcut din Holocaust o adevãratã industrie, un mijloc murdar de stors bani din Europa, în numele „victimelor sãrace ale Holocaustului”. Holocaustul a apãrut pe scena politicii americane dupã victoria Israelului în rãzboiul împotriva arabilor. De atunci, au fost investite mult prea multe resurse publice ºi private pentru comemorarea genocidului nazist. Aceastã comemorare este, de fapt, un omagiu adus nu suferinþei evreilor, ci preamãririi acestora. Holocaustul s-a dovedit o armã ideologicã indispensabilã pentru elita evreiascã. Prin desfãºurarea sa, una dintre cele mai mari puteri militare, având un dosar consistent la capitolul „drepturile omului”, ºi-a alocat, fiind ºi cel mai semnificativ grup etnic din America, titlul de „victimã”.
    De aici decurge ºi creºterea considerabilã a „dividendelor” acestor persoane – mai ales imunitatea la criticã, aplicatã în mod aberant, chiar ºi în cazurie în care aceasta este justificatã.”
    (vezi Congresul Evreiesc Canadian (familia Bronfman), B’nai B’rith (familia Rothschild), Liga Anti-Defãimare (familia Rothschild), Congresul Evreiesc Mondial (familia Bronfman), Consiliul Britanic al Deputaþilor Evrei sau alte organizaþii înfiinþate de niºte inconºtienþi, cum ar fi Partidul Verzilor din Canada ºi Marea Britanie, Liga Antinazistã, Searchlight.)
             „Poveºtile despre Holocaust au luat forme din ce în ce mai absurde, iar mama obiºnuia sã-1 citeze ironic pe Henry Ford: “Istoria este o prostie”. Poveºtile despre supravieþuitorii Holocaustului deþinuþi în lagãrele de concentrare, toþi eroi ai rezistenþei – au fost la mine acasã o sursã de fals divertisment. Holocaustul a fost folosit pentru justificarea acþiunilor politice criminale realizate în Israel cu sprijinul Statelor Unite. Aceasta este lecþia pe care am învãþat-o de la mama: Niciodatã nu am auzit-o sã-mi spunã: “Nu compara!”
    Ea fãcea mereu comparaþii. In faþa suferinþelor afro-americanilor, vietnamezilor ºi palestinienilor, credinþa mamei mele a fost întotdeauna aceeaºi: “Suntem toþi victime ale Holocaustului”. Biroul prim-ministrului israelian a estimat recent numãrul supravieþuitorilor Holocaustului la aproape o jumãtate de milion de oameni. Nu este greu sã-þi dai seama de ce cifra inflaþionistã este atât de mare. E mai dificil sã faci presiuni pentru obþinerea unor compensãri materiale în favoarea unui numãr mic de supravieþuitori ai Holocaustu-lui.”
    Vorbind despre modul în care compensaþiile (în valoare de 60 de miliarde de dolari) plãtite de cãtre Germania victimelor Holocaustului au fost furate de conducãtorii industriei Holocaustului ºi de cãtre ,victimele’ închipuite, Norman Finkelstein spune:
    „Atunci când germanii sau elveþienii refuzã sã plãteascã aceste compensaþii fabuloase, indignarea evreimii americane nu are limite. Dar când elita evreiascã furã de la supravieþuitorii evrei, se ignorã orice normã eticã, pentru cã, în realitate, este vorba numai de bani. Alþii, implicaþi în procesul de compensare, s-au descurcat ºi ei bine.
    Salariul oficial al lui Saul Kagan, secretar executiv al conferinþei, este de 105.000 de dolari. Kagan câºtigã în 12 zile cât a primit mama mea în total pentru cei 6 ani de suferinþã din cauza persecuþiei naziste. Industria Holocaustului a devenit o adevãratã maºinã de extorcare. Pretinzând cã reprezintã evreii din lumea întreagã, vii ºi morþi, se emit, mai nou, pretenþii asupra bunurilor evreieºti din perioada Holocaustului, din întreaga Europã.
    Intre timp, conducãtorii industriei Holocaustului care fac parte din elita evreiascã, au forþat o înþelegere cu Elveþia – deoarece se pare cã timpul îi preseazã – pe motiv cã .supravieþuitorii Holocaustului mor zilnic din cauza sãrãciei. Imediat ce elveþienii au dat banii, starea de urgenþã a trecut în mod miraculos. însã la mai bine de un an de la primirea acestor bani, încã nu exista un plan de distribuire a lor.
    Pânã când se va realiza aºa-zisul plan de repartizare a banilor, toþi supravieþuitorii sãraci ai Holocaustului vor muri de foame. Dupã plata avocaþilor (suma totalã cerutã pentru acest caz a ajuns la 15 milioane de dolari), banii din Elveþia vor ajunge în conturile .demnelor’ organizaþii evreieºti.”
    Despre Elie Wiesel, laureat al premiului Nobel ºi * supravieþuitor al Holocaustului, Finkelstein scrie:
    „Performanþa lui Elie Wiesel ca ,interpret’ oficial al Holocaustului nu este întâmplãtoare. De fapt, el nu a ajuns în aceastã poziþie graþie devotamentului sãu umanitar sau a talentului sãu literar; Wiesel joacã rolul principal în aceastã înscenare, deoarece el articuleazã perfect dogmele ºi susþine corespunzãtor interesele de bazã ale Holocaustului.”
    Despre Deborah Lipstacht, „erudita” Holocaustului care a câºtigat un proces de calomnie împotriva faimosului David Irving, Finkelstein spune:
    „Pentru a argumenta negarea în masã a Holo-caustului, Lipstacht citeazã câteva publicaþii de divertisment. Piesa ei de rezistenþã în acest sens aparþine lui Arthur Butz, o persoanã nesemnificativã, care predã inginerie electricã.”
    Despre David Irving, citãm din cartea lui Finkelstein:
    „Irving, mare admirator al lui Hitler ºi sim-patizant al socialismului naþional german, a adus o contribuþie indispensabilã la cunoaºterea unor aspecte importante legate de cel de-al Doilea Rãzboi Mondial.” „Industria Holocaustului a fost dintotdeauna falimentarã. Mai rãmâne doar sã fie declaratã ca atare. A trecut însã demult vremea când trebuia fãcut acest lucru. Singurul gest nobil pe care-l mai putem face pentru cei care au murit în lagãrele naziste este sã le pãstrãm vie amintirea/sã învãþam din suferinþa lor ºi sã-i lãsãm, în sfârºit, sã se odihneascã în pace.”
]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer