Trãim într-o societate bazatã pe consum în care „ofertele” ºi „promoþiile” sunt afiºate pretutindeni, agresându-ne chiar uneori. În prezent, ne bucurãm de o gamã variatã de alimente, proaspete sau procesate, foarte multe pline de E-uri. Ne întrebãm tot mai frecvent de ce în þara noastrã, deºi suntem înconjuraþi de o gamã variatã de alimente, se înregistreazã o creºtere continuã a bolilor de inimã, a obezitãþii, a cancerului. Nu trebuie sã privim mai departe de rafturile supermagazinelor, localurilor fast-food , la programele de alimentaþie din ºcoli ºi chiar la atitudinea noastrã, pentru a gãsi motivele de bazã. Este un subiect mult discutat în societatea de astazi , dar din pãcate cei mai mulþi dintre noi rãmânem la stadiul de discuþii, fãrã a întreprinde ceva în acest sens. Faptul cã medicii recomandã medicamente antagonice la cel mai mic semn de boalã sau de disconfort, indicã o pierdere a credinþei în Divinitate ºi în capacitatea înãscutã a corpului uman de a se vindeca singur, prin adoptarea unei alimentaþii sãnãtoase.
Ce spunea Socrate despre alimentaþia sãnãtoasã, acum 2500 de ani
Dacã ne întoarcem în istorie, vom observa cã în urmã cu aproape 2500 de ani, Platon a redat un dialog între douã personaje, Socrate ºi Glaucon, în care surprinde o discuþie despre alimentaþia potrivitã pentru viitorul oraºelor lor. Socrate spune cã alimentaþia ar trebui sa fie cât mai simplã, iar cetãþenii oraºelor ar trebui sã consume în principal orz, grâu, la care sã se adauge când ºi când sare, lactate, legume, mãsline, „mâncare de la þarã, varzã fiartã cu ceapã”, iar ca desert „smochine ºi fructe”. Socrate spune: “În acest fel, petrecându-ºi zilele în liniºte ºi o stare de sãnãtate bunã, ei vor trãi dupa toate probabilitãþile pânã la o vârsta înaintatã…”. Glaucon îi rãspunde cã o asemenea alimentaþie ar fi potrivitã „ pentru porci” ºi cã cetãþenii ar trebui sã trãiascã „ într-un mod civilizat”. El continuã: “Ei ar trebui sã stea culcaþi pe divan… ºi sã-ºi primeascã mâncarea ºi desertul conform alimentaþiei moderne”. Cu alte cuvinte, cetaþenii ar trebui sã-ºi permitã luxul de a consuma carne.
Socrate îi dã replica: “Dacã vrei sã ai parte de un oraº ai cãrui locuitori sã sufere de inflamaþii…. În plus, am avea nevoie de un numãr mare de animale, pentru cei care vor dori sã le mãnânce, nu-i aºa?”
Galucon îi rãspunde: “Desigur.” Socrate continuã: “În aceste condiþii, nu crezi cã vom avea nevoie de mai mulþi oameni pricepuþi la medicinã, dacã vom adopta acest regim, ºi nu celãlalt?” Glaucon nu poate tãgãdui: “Aºa este”. Socrate continuã ºi spune cã„acest oraº obiºnuit sã trãiascã în lux va duce lipsã de terenuri din cauza nevoii de suprafeþe tot mai mari, necesare pentru creºterea animalelor pentru hranã. Aceasta lipsã îi va determina sã ia pãmânt de la alþii, ceea ce ar putea genera violenþa ºi rãzboi, ºi implicit o mai mare nevoie de justiþie”.
Mai mult spune Socrate: “Când haosul ºi bolile abundã într-un oraº, nu sunt sãlile de judecatã ºi cele de vindecare deschise?, ºi nu ajung Legea ºi ªtiinþa Medicalã sã capete o importanþã excesivã, în condiþiile în care un numãr din ce în ce mai mare de oameni se consacrã cu zel acestor profesii?”.
Platon aratã foarte clar în acest pasaj cã în cazul în care consumãm produse de origine animalã, o facem pe riscul noastru. Este absolut remarcabil faptul cã unul din cei mai mari intelectuali ai lumii a condamnat consumul de carne cu aproape 2500 de ani în urmã, dar încã ºi mai interesant este faptul cã puþini oameni cunosc aceastã poveste.
Cum se face cã Platon a prezis viitorul cu atâta acurateþe? El ºtia cã un consum de carne sau de produse de origine animalã nu poate duce la o sãnãtate bunã ºi la prosperitate. Senzaþia falsã de lux ºi belºug oferitã de posibilitatea de a mânca produse de origine animalã nu poate conduce decât la o culturã în care existã boalã, durere, dispute referitoare la terenuri, avocaþi ºi medici.
Descrierea aceasta corespunde perfect multor probleme cu care se confruntã societatea modernã de astãzi din România ºi nu numai, când la fiecare colþ de stradã gãsim deschisã câte o farmacie. Cum se face cã am uitat aceste lecþii ale trecutului? Am parcurs orbeºte aceºti 2500 de ani, clãdind o societate aºa numitã „modernã”?
Uitãm adesea cã DUMEZEU a creat doar ce este viu. Pãcatul a „adãugat” anormalitatea neviului – a morþii. Se observã astfel cã boala trupeasca îºi are originea în negativitatea stãrilor sufleteºti ºi, în ultimã instantã, în pãcatul înþeles ca „despãrþire” de Dumnezeu, dar ºi prin consumarea de alimente lipsite de viaþã, a caror viaþã a fost distrusã printr-o procesare necorespunzatoare.
Consumul de alimente cât mai apropiate de starea lor naturalã – iatã cheia cãtre o alimentaþie corectã ºi beneficã pentru organismul uman ºi nu numai.
Alimentaþia poporului român, în trecut
Medicul antic Galenus remarcã de asemenea faptul cã „natura este cel mai bun doctor, pentru cã ea vindeca trei sferturi din toate bolile….” El ne atrage atenþia asupra necesitãþii regãsirii drumului spre plantele medicinale, pe care Dumezeu ni le dãruieºte dupã bunãtatea Lui. Într-o vreme în care ne îndepãrtãm tot mai mult de modul de viaþã natural, suntem ameninþaþi , în prezent, de boli grave din cauza unei atitudini greºite în faþa vieþii. ªtiau oare strãmoºii noºtrii acest lucru?
Dar sã vedem ce se întâmpla, în acel timp, în spaþiu geto-dac.
O minuþioasã cercetare în domeniu ne-a fost oferitã de cãtre medicul Ion Claudian, în lucrarea „Alimentaþia poporului român” apãrutã la Editura Fundaþiei pentru literaturã ºi artã „Regele Carol II” în 1939.
Dr. Caludian – nutriþionist de renume modial , fost expert al Organizaþiei Naþiunilor Unite pentru Agriculturã ºi Alimentaþie , doctor în medicinã al Facultãþii din Bucureºti – o voce competentã ce a adus la luminã cercetãri istorice care au confirmat în mod clar cã poporul geto-dac era un „popor mâncãtor de lapte”, fapt demonstrat ºi de ocupaþia de bazã: creºterea animalelor, alãturi de agriculturã.
Simion Mehehinti-Soveja, în cartea sa „Creºtinismul Românesc” , adaos la „Caracterizarea etnograficã a poporului roman”, precizeazã :
„O parte dintre locuitorii Carpaþilor trãiau în cea mai mare cumpãtare, nutrindu-se cu poamã, lapte, miere, bureþi, ferindu-se de sânge ºi de carne. ….Erau respectaþi ca o clasã superioarã ºi purtau pe cap cãciulã împletitã din fire de lânã.”
Columna traianã ne aratã pe însuºi Decebal cu cãciulã la fel, ceea ce dovedeºte de câtã cinste se bucurau aceºtia în faþa poporului roman ºi nu numai. Nu în zadar, chiar grecii îi numeau „nemuritori”. Este un lucru de care nimeni nu se poate îndoi ºi care se evidenþiazã din toata istoria geto-dacilor cã: „râvna religioasã a fost de când lumea caracterul preacumpãnitor al firii lor. Evlaia aceasta, cunoscutã de când lumea , ne dã dreptul sã considerãm pe stramoºii noºtrii daci aproape ca un fel de creºtini înainte de creºtinism” – completeazã în cartea sa Simion Mehehinti-Soveja.
Trecerea de la grâu la mei
Odatã cu nãvãlirea romanilor, populaþia din zonele ocupate s-a retras în munþii ºi dealurile submuntoase pentru a nu fi subjugatã. De la grâul consumat pe timpul lui Burebista , trecem la alt sistem de alimentaþie – declara prof. Dr. Iulian Mincu din cadrul Institutului Naþional de Diabet , Nutriþie ºi Boli Metabolice „Nicolae Pãulescu”. „Strãmoºii noºtrii au fost nevoiþi sã gãseascã o alternativã la grâu, pentru cã acesta nu se putea cultiva nici în munþi, nici pe dealuri. Aºadar, au trecut la mei. Dupã anul 400-500 d.Hr a apãrut cultura de mei, care s-a menþinut pânã la introducerea porumbului adus din America (secolul al XVII-lea)” – adaugã prof dr. Iulian Mincu fost ministru al sãnãtaþii în perioada 1992-1996.
Se ºtiu astãzi calitãþile extraordinare pe care le are meiul. El este cereala cea mai bogatã în vitaminele A, B5, B2, PP, conþinând ºi numeroase minerale, în special magneziu ºi zinc, dar ºi potasiu, fier, siliciu, motiv pentru care ar trebui sã intre astãzi în meniul nostru din ce în ce mai des. Meiul are totodatã ºi un efect pozitiv asupra rinichilor, previne formarea calculilor biliari, protejeazã sistemul gastro-intestinal, stimuleazã sistemul nervos, contribuie la sãnãtatea oaselor, a dinþilor ºi a pãrului. Combate halena, care este semnul unei digestii lente sau a proliferãrii bacteriilor ºi microbilor, iatã dovezi descoperite de ºtiinta modernã pe care stramoºii noºtrii le ºtiau deja.
Medicul Ion Claudian precizeazã în lucrarea sa cã, deºi românii creºteau multe animale , ei erau vegetarieni. Pãstorul „nu era dispus sã-ºi împuþineze turma” care era „propriul sãu capital, ci se mulþumea cu „dobânda” adicã laptele, lâna. Ciobanul român sacrifica doar animalele bonlave. „ ªtefan cel Mare nu era mãmãligar. Pe vremea lui nu se mânca porumb ºi cartofi“. Mâncarea era bazatã în special pe mei cu toate beneficiile prezentate . Toate erau preparate în mod natural. Elevarea spiritualã a poporului se menþinea atunci la cote ridicate. O sutã de ani mai târziu, un misionar catolic ce a vizitat Muntenia spunea, în 1670, cã „ tot acel popor se hrãneºte cu pâine de mei, iar Mihai Viteanul era poreclit de saºi, Mãlai – Vodã”.
Porumbul ºi cartoful odatã pãstrunse în spaþiul românesc schimbã ordinea alimentarã. Apariþia porumbului ( sec XVII-XVIII) ºi ulterior a cartofului (sec XIX) a reprezentat un punct de cotiturã în alimentaþia românilor ºi a evitat o crizã economicã gravã” afirmã prof.dr. Iulian Mincu.
În alimentaþia þãranului, meiul a fost înlocuit de porumb, pentru cã avea un gust mai bun , iar productivitatea era mai mare, dar totuºi inferior ca aport de vitamine ºi minerale.
Astfel, consumul excesiv de porumb , fãrã a fi combinat cu alte alimente, a generat pelarga – o boalã apãrutã ca urmare a carenþei de vitamine caracteristicã populaþiilor sãrace. „În secolul al XIX-lea, alimentul de bazã al þãranului român era mãmãliga din fãinã de porumb, la care se mai adãuga fasole, varzã, ceapa,usturoi, lactate ºi miere. El mânca foarte rar carne ºi doar ocazional ouã pentru cã , în general , acestea erau produse destinate pieþei, el le vindea, nu le consuma“.
Reducerea la minim a consumului de carne
Dupã 1829, cultivarea cerealelor a luat avânt în detrimentul creºterii animalelor. Boierii români au fost obligaþi, pânã în 1829, sã vândã turcilor grâu ieftin. Schimbãrile în plan economic au loc dupã ocupaþia militarã rusã a Þãrilor Române, impusã în anul 1829. Atunci s-a intensificat cultivarea cerealelor – grâu, porumb, orz, mei – care erau însã destinate exportului. Micºorarea pãºunilor a dus astfel la miºcorarea efectivului de animale crescute ºi implicit la diminuarea consumului de lapte ºi produse lactate. Prin pierderea mijloacelor strãvechi de alimentaþie, în care laptele juca rolul principal, s-a accentuat vegetarianismul, cu reducerea la minim a consumului de proteine de origine animalã.
Fãina de grâu, principala cerealã exportatã, era folositã de orãºeni ºi de þãranii mai înstãriþi .„Pâinea albã figureazã ca un fel de prajiturã pentru copii, când sunt bonlavi. Cozonacii, plãcintele se fac numai în zile cu o mare semnificaþie spiritualã ca Paºtele ºi Crãciunul”,afirma dr. Grigore Benetato, la începutul secolului XX, evidenþiind astfel legãtura strânsã pe care þãranii o aveau cu Divinitatea.
Alexander Reinhardt aminteºte în lucrarea sa „Poveþele maicii Sofronia” depre aceastã legaturã cu Divinitatea ºi despre „o ºtiinþã strãveche a plantelor medicinale” în tradiþia româneascã.
El ne vorbeºte despre terapia simultanã a sufletului ºi a trupului; pentru aceasta ,“orice boalã porneºte dintr-o problemã spiritualã, iar procedeele de vindecare care se adreseazã numai trupului nu au, din acest motiv, decât puþini sorþi de izbândã.”
Remediile terapeutice ce þin de alimentaþie ºi miºcare sunt, astfel, întregite prin terapie sufleteascã, o reconectare cu Dumnezeu în ambianþa acelor vremuri. Deasemenea Ovidiu Bujor pune în atenþie în cartea sa „ Farmacia Casei. Terapia Naturalã” – un aspect referitor la „terapia naturalã a populaþiilor strãvechi de pe teritoriul patriei noastre: conceptul terapiei integrale, înþelegand prin aceasta terapeutica psiho-somaticã aplicatã întregului organism ºi sufletului, nu numai organul afectat”.
Prepararea alimentelor prin fierbere
Medicul Gheorghe Crãiniceanu descrie în lucrarea sa „Igiena Þãranului Român” (1895) cã mãmãliga era „stâlpul casei”, iar legumele erau „cel mai uzitat ºi mai plãcut adaos”. Pe lângã mãmãligã , cu cartofi sau cu lapte, þãranii mai mâncau fasole pãstãi sau boabe, în special în vremea posturilor – pe care le þineau cu sfinþenie – varza, castraveþi, ambele proaspete sau murate, lãptuci, ºtevie, urzici sau susai. Dovleacul se consuma, în special, în postul Craciunului. Ca ºi în prezent , în secolul XX þãranii îmbunãtãþeau gustul mâncãrurilor cu ceapã, praz, ardei , patrunjel, hrean, usturoi, mãrar, leustean, oþet, zeamã de varzã sau borº in funcþie de zonã. În zilele de sãrbãtoare, þãranii consumau peºte, provenit în special din Dunãre, pentru care dãdeau în schimb malai, dar ºi melci, raci ºi scoici pe care le procurau din iazuri ºi apele curgãtoare de munte.
În privinþa tehnicii de preparare a alimentelor, medicul Ion Claudian precizeazã în lucrarea sa apãrutã în 1939 cã „prãjirea alimentelor este relativ recentã, de bazã fiind fierberea“. Se consuma frecvent ulei de in, de cânepã ºi de rapiþã, cu toate beneficiile aduse prin conþinutul lor de acizi graºi esenþiali.
Situaþia se schimbã dupã 1940, când grâul ia locul porumbului. Seceta ºi lipsurile datorate industrializãrii rapide ºi mutãrii forþate a 55% din populaþia þãrii la oraº au lãsat amprente destul de adânci în stilul de viaþã al românilor.
La finalul studiului sãu prof.dr. Ion Claudian remarca urmatoarele repere fundamentale ale liniei dominate culinare ale românilor:
“Aºa cum se prezintã astãzi (1940) alimentaþia þãranului român este caracterizatã astfel: – o hranã monotonã, de tip predominant vegetarian; – lipsa obiceiului panificaþiei, având porumbul ca bazã de alimentaþie.”
Totuºi în acest fel au fost evitate o bunã perioadã de timp proliferarea aºa ziselor boli ale abundenþei – cu care ne confruntam astãzi – boli cardio-vasculare, obezitate , neoplasm de diferite tipuri , etc.
Da, este adevãrat cã pe atunci existau ºi o gramadã de boli ale sãrãciei (pneumonia, boli gastro-intestinale, boli parazitare, pelarga, etc), dar nu de amploarea bolilor abundenþei din ziua de azi. Constatãm aºadar, cã strãmoºii noºtrii consumau cu precãdere hranã de origine vegetalã, ei se alimentau cu alimente puþin procesate termic cu toate avantajele ce decurg din adoptarea acestui stil de viaþã.
Cum vom scãpa de bolile „abundenþei”
Niciodatã pânã acum nu a existat un procent atât de mare al deceselor cauzate de bolile „abundenþei”, de un stil de viaþã bazat pe consumism ºi de excluderea sacralizãrii alimentaþiei din viaþa de zi cu zi. Oare la aceastã abundenþã se referea Socrate acum 2500 de ani în urmã, atunci când ne-a descriso societate plinã de medici ºi de avocaþi care se luptã cu probleme cauzate de faptul cã oamenii trãiesc în „lux” consumând carne ºi în mod exagerat orice proteinã de origine animalã?
