În mod remarcabil, cei mai importanþi membri ai acestui conclav, în frunte cu preºedinþii Fed, Ben Bernanke, ºi BCE, Mario Draghi, provin de la Massachusetts Institute of Technology. Soluþiile lor, scrie Wall Street Journal, sunt un experiment ale cãrui rezultate nu le cunosc nici mãcar autorii lui. Cel mai important ziar de specialitate, The Wall Street Journal, este numit adesea „Biblia lumii financiare”. Era mai mult decât adecvat, aºadar, ca WSJ sã pãtrundã în „Sânta Sfintelor” sistemului financiar mondial, Banca Reglementelor Internaþionale (BIS), cu sediul la Basel, în Elveþia. Aici, din douã în douã luni, 18 ºefi de bãnci centrale se întâlnesc, într-o duminicã, la etajul al 18-lea al clãdirii BIS, pentru o cinã prelungitã, într-o salã decoratã de firma Herzog&De Meuron, aceeaºi care a proiectat „Cuibul de pasãre”, bazinul olimpic al Jocurilor de la Beijing. Pereþii albi sunt decoraþi cu orhidee albe, iar tavanul este negru. Participanþii au locuri prestabilite la o masã rotundã, dar toþi au vedere panoramicã asupra lumii care se întinde la picioarele lor. În total, þãrile pe care le reprezintã produc 51.000 miliarde de dolari anual, trei sferturi din producþia economicã globalã. Printre ei se aflã preºedintele ºi guvernatorul Federal Reserve, Ben Bernanke, ºi Jeremy Stein, guvernatorul Bãncii Angliei, Mervyn King, preºedintele Bãncii Centrale Europene, Mario Draghi, sau ºefii bãncilor centrale din Japonia, China ori Brazilia. La cinã nu este admis personal auxiliar, nu se fac înregistrãri, nu se iau notiþe ºi nu se alcãtuiesc minute, iar dupã aceea nu se difuzeazã comunicate de presã. Ce se decide în intervalul celor trei ore rãmâne acolo. A doua zi, grupul celor 18 – cunoscuþi sub numele mai degrabã anost de Comitetul Economic Consultativ – participã la o reuniune extinsã împreunã cu ºefii altor bãnci centrale, care se desfãºoarã la un etaj inferior. La aceste reuniuni participã de multe ori Stanley Fischer, fost profesor de economie la Massachusetts Institute of Technology ºi guvernator al Bãncii Naþionale a Israelului. Wall Street Journal a descoperit cã Fischer i-a fost coordonator al dizertaþiei de doctorat lui Ben Bernanke ºi cã, printr-un accident al istoriei, toate numele amintite mai sus sunt legate de MIT, fie cã au studiat, fie cã au predat la vestita universitate americanã. WSJ îl numeºte grupul „inginerilor”. Termenul nu se referã numai la faptul cã membrii grupului sunt legaþi de MIT, ci ºi la convingerea comunã cã intervenþia guvernamentalã poate preveni declinul pieþelor ºi îndrepta imperfecþiunile acesteia. În virtutea acestei convingeri, de la declanºarea crizei financiare globale, aceºti oameni au fost în mãsurã sã determine instituþiile pe care le conduc sã pompeze mii de miliarde de dolari în sistemul financiar mondial – 11.000 de miliarde din 2007 pânã acum – investind masiv în titluri de stat, ipoteci ºi oferind cu generozitate împrumuturi pentru companiile private. Confruntate cu indecizia guvernelor care nu ºtiu, nu pot sau, din motive ideologice, nu vor sã adopte politici fiscale de echilibrare a balanþei de venituri ºi cheltuieli, bancherii ºi-au asumat rolul de a ocoli guvernele ºi de a urma propria cale, indiferent de politicieni. Dar în felul acesta, scrie WSJ, nu numai cã bancherii au scurtcircuitat procesele politice, dar s-au angajat într-un experiment de inginerie socialã ale cãrui rezultate nu le pot prevedea nici ei înºiºi. Bancherii se bazeazã pe modele ºi simulãri matematice testate în laboratoarele MIT, dar niciodatã testate în lumea realã. WSJ citeazã în acest sens mai mulþi specialiºti în finanþe, care atrag atenþia cã aceastã inundare a pieþelor cu bani, în loc sã ducã la reducerea ºomajului, poate, tot atât de bine, sã ducã la o spiralã inflaþionistã mondialã necontrolabilã ºi la o nouã crizã financiarã. Un alt efect nedorit al acestui experiment este însã politic. Susþinerea pieþelor financiare ºi diminuarea costurilor creditelor le oferã guvernelor un alibi pentru a amâna la nesfârºit deciziile politice – uneori dureroase – de a rezolva probleme cu costuri politice mari, cum ar fi reducerea deficitelor. Dupã cum declarã chiar ºeful departamentului monetar al BIS, Stephen Cecchetti, „bãncile centrale nu pot rezolva problemele structurale ale economiei“. Nu pot, dar, în lipsa unor politici guvernamentale responsabile, încearcã ºi nimeni nu ºtie cu ce rezultat.

“Protocoalele înþelepþilor Sionului reprezintã planurile secrete ºi conspirative realizate de francmasoni, cu scopul de a-ºi îndeplini obiectivul urmãrit de secole de cãtre aceºtia, ºi anume visul de stãpânire al întregii planete.Aceste protocoale au fost încheiate la Marele Congres Masonic, care s-a þinut în Elveþia, la Bale (Basel), în 1897. Deºi protocoalele sunt concepute ca 24 de procese verbale redactate de diferitele secþiuni organizate în cadrul congresului, ele sunt mai degrabã niºte învãþãturi sau lecþii doctrinare francmasonice care alcãtuiesc planul masonic de cucerire a puterii mondiale. Acest program a fost elaborat ºi comunicat doar unor anumiþi “iniþiaþi” pentru a le servi ca îndreptar în punerea în practicã a acelor convorbiri ºi hotãrâri ultrasecrete.”  – sursa: ro.metapedia.org