file de ințelepciune

Universul, Dumnezeu sau cum vreți să numiți acea inteligență ascunsă în spatele legilor naturale, oferă în permanență lecții despre justețea lumii așa cum este ea. Așa cum forma este o expresie a necesității, locul și destinul (parcursul în timp) a fiecărei ființe sau obiect fac parte dintr-un echilibru cosmic, în care fiecare își are locul bine-meritat, dobândit în baza cauzelor și condițiilor care l-au adus acolo.

Privit din momentul prezent, Universul, lumea, societatea, sau situația unui individ pot părea nedrepte și inechitabile. Însă privite dintr-o perspectivă de ansamblu, care ia în considerare toți factorii, lumea nu mai apare atât de nedreaptă și de inechitabilă cum părea la prima vedere.

Desigur, nu putem vedea întotdeauna TOATE cauzele și condițiile care au concurat la situația actuală a unui individ sau a societății, căci pentru asta ar trebui să cunoaștem enorm de multe cauze și condiții și modul în care ele s-au întrepătruns pentru a manifesta rezultatul vizibil la acest moment. Doar Dumnezeu este omniscient și știe totul, acesta fiind și motivul pentru care în balanța lumii, el păstrează un echilibru etern, indiferent de aparentele dezechilibre sau nedreptăți pe care El le lasă să se manifeste în diferite conjuncturi sau situații – ca rezultat al unor cauze invizibile pentru noi.

Însă, privind la modul în care legile naturii își mențin o stabilitate absolută, cum atomii, electronii, planetele și sistemele solare respectă clipă de clipă legități imuabile, de la care nu se abat câtuși de puțin, putem trage concluzia că în realitate, în univers nu există cu adevărat entropie (până și acest fenomen științific este predictibil, calculabil și cuantificabil – și ca atare, răspunde unor legi ale entropiei) și totul se dezvoltă în conformitate cu aceste legi.

Până și despre miracole, se spune că se supun unor legități proprii. Un gânditor francez din secolul trecut spunea că dacă asiști la un fenomen pe care îl consideri miraculos și inexplicabil, pentru tine este miracol pentru că în realitate nu cunoști încă legile naturii care stau la baza manifestării lui.

Hindușii spun că nimic nu se naște din nimic și totul are o cauză. Astfel a fost enunțată legea karmei, legea cauzei și a efectului. Tot ceea ce există la un moment dat există ca urmare a unor cauze și condiții anterioare, singurul fără de cauză (sau care își are cauza în sine însuși) fiind Realitatea Supremă, Dumnezeu.

În acest context, fiecare acțiune a noastră, a fiecăruia dintre noi, capătă alte valențe și semnificații, căci nu mai avem de-a face doar cu rezultatul de moment al acțiunii, ci și cu sădirea unor rezultate pe un termen mult mai lung, care ne vor modela viitorul.

Dacă aleg să înșel, să mint, să fur sau să ucid pe cineva, având toată convingerea că nu voi fi prins și tras la răspundere, datorită împrejurărilor de moment (am o ocazie favorabilă, iar logica îmi spune că nu pot fi prins cu mijloacele omenești) asta nu înseamnă că nu voi răspunde niciodată pentru faptele mele. Căci, într-un mod care scapă cunoștințelor și înțelegerii noastre actuale a Universului, fiecare gând, fiecare intenție, fiecare emoție a noastră se întipărește în țesătura invizibilă a lumii, care leagă toate lucrurile între ele, interconectându-le, producând unde, valuri, consecințe, care mai devreme sau mai târziu se întorc la noi, cu forță egală celei cu care am acționat.

Chimistul și filosoful Antoine Lavoisier spune că nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă totul se transformă într-un sistem închis. Universul fizic fiind finit prin însăți calitățile lui (spațiu și timp), se comportă  precum un sistem închis, astfel că totul influențează tot.

Simpla înțelegere a faptului că evenimentele de orice natură (pozitive sau negative) pe care le trăim (experimentăm) în mod aparent aleatoriu sunt de fapt rezultatul acțiunilor noastre precedente (uneori cu sute sau mii de existențe în urmă) ne poate schimba în mod fundamental percepția atât cu privire la responsabilitatea acțiunilor noastre pentru viitor, cât și din perspectiva acceptării responsabile a prezentului (fără a căuta să dăm mereu vina pe alții pentru lucrurile rele din viața noastră).

Astfel, înțelegând că hazardul, norocul și întâmplarea nu există și că în realitate fiecare primește exact ceea ce merită, ca urmare a acțiunilor sale trecute, vom înțelege dintr-o altă perspectivă conceptul de moralitate.

Legea supremă a firii pare să fie: ce ție nu-ți place, altuia nu-i face, căci mai devreme sau mai târziu, vei culege roadele acțiunilor tale. Cum nimănui nu-i place să fie mințit, înșelat, furat, ucis, chinuit sau neîndreptățit, învățăm prin propria suferință, de-a lungul a milioane și milioane de existențe succesive, această lecție simplă: că mai devreme sau mai târziu, totul se întoarce, bine sau rău.

Mie legea karmei din hinduism mi se pare mult mai eficientă pentru învățarea lecțiilor evolutive, decât impunerea unor porunci dumnezeiești (sub forma decalogului din religiile abrahamice, spre exemplu), în care respectarea acestora se face doar din dorința dobândirii eterne a paradisului și de teama pedepselor eterne  de după moarte. Căci înțelegerea principiului acțiunii și reacțiunii te face să înțelegi că moartea nu este finalul, ci doar o trecere către o altă perioadă în care vei culege rezultatele finite ale acțiunilor tale. Această viziune este mai logică din două motive:

• Primul, că nici o acțiune finită (bună sau rea) nu poate conduce la un rezultat (suferință sau recompensă) infinit (etern).

• Al doilea, și poate cel mai important din perspectiva corectă asupra Universului, Realitatea Ultimă (Dumnezeu) este la fel de neutru precum curentul electric (care poate fi folosit pentru a lumina o locuință sau pentru a curenta pe cineva): aplicând același principiu al rezultatului, acesta poate fi bun sau rău pentru noi, totul depinde de INTENȚIA cu care am acționat.

Înțelegând în mod profund aceste adevăruri, vom înțelege că problemele sau situațiile cu care ne confruntăm nu sunt rezultatul pedepsei unui Creator răutăcios sau răzbunător, sau efectul magiei, blestemelor sau răutăților altora, ci în mod fundamental, responsabilitatea pentru aceste probleme sau situații negative ne aparține în mod integral nouă înșine, ceilalți (vrăjitorii, răuvoitorii, etc.) fiind doar instrumentele prin care Universul ne răspunde acțiunilor noastre din trecut și că dacă nu am fi creat noi înșine premisele acestor rezultate, nu le-am fi putut experimenta indiferent cât de mult s-ar fi străduit respectivii să ne facă rău.

Un alt avantaj asupra acestui mod de a privi lucrurile este acela că realizăm faptul că mai devreme sau mai târziu, orice necaz sau bucurie va dispărea, ca urmare a epuizării cauzelor care le-au generat, nimic ne-fiind veșnic în afară de Natura Ultimă, Dumnezeu.

În acest mod, vom reuși să depășim mai ușor necazurile, suferința noastră scăzând mult în intensitate datorită înțelegerii faptului că situația prin care trecem este una temporară, și vom fi mult mai puțin agățați de lucrurile care ne fac plăcere, scăzându-ne astfel atașamentul față de ele.

Înțelegând caracterul ciclic și trecător al tuturor experiențelor, nu vom mai fi atât de ahtiați să ne atingem scopuri lumești iluzorii (bani, faimă, putere) știind că toate acestea vor trece, și astfel într-un final va apărea în noi dorința de a găsi fericirea durabilă, de dincolo de condiționările și limitările noastre. În acest fel, acționând atent pentru a nu mai produce rău, vom avea parte de cauze și condiții producătoare de confort și fericire ce ne vor asigura echilibrul și climatul necesar studiului și meditației asupra modului în care putem scăpa din acest prizonierat al condiționărilor legii karmei.

Atunci când învățăm prin suferință, se mai produce un lucru bun: ni se dezvoltă empatia, capacitatea de a simți sufletește, emoțional experiențele rele prin care trec alte persoane. Acest lucru se produce datorită faptului că de fiecare dată când vom vedea pe cineva suferind, într-un mod automat, instinctiv ne vom aminti de felul în care am suferit și noi la fel cândva, iar acest lucru va produce în noi un soi de ecou al suferinței pe care o vedem manifestându-se la cei ce suferă. Astfel, ne vom simți îndemnați să îi ajutăm pe cei aflați în suferință, pentru că și noi ne-am fi dorit să fim ajutați atunci când am suferit la fel ca ei și astfel ne vom manifesta compasiv, altruist, dăruind chiar fără să ni se ceară ajutorul și fără nici un motiv meschin, interesat sau egoist.

În acest fel, vom înțelege că ceilalți nu sunt în realitate cu nimic diferiți față de noi, în ciuda aparențelor iluzorii și că și ei se află în același malaxor al cauzelor și efectelor date de propriile acțiuni precedente, la fel de orbi cum suntem sau am fost și noi, iar acest lucru ne va face să ne dorim să îi ajutăm să înțeleagă aceste mecanisme  pentru a fi scutiți cât mai repede de suferințe inutile.

În final, perseverând pe această cale, crescând în fapte bune și evitând a mai face rău, dublate de aspirația de a atinge o fericire durabilă, dincolo de ciclul incontrolabil al vieții și morții, vom acumula suficiente merite pentru a întâlni un Învățător care să ne arate calea ieșirii din ciclul condiționărilor karmice și astfel vom reuși să ne eliberăm de falsa identificare cu eul nostru trecător, revenind Acasă, în natura ultimă a tuturor lucrurilor, Dumnezeu.