
Biserica Romano-Catolica din Tara Sfanta a salutat inscrierea Bisericii Nasterii Domnului din Betleem in patrimoniul mondial UNESCO, afirmand ca este o “victorie diplomatica” pentru palestinieni.
Cu toate acestea, Biserica Romano-Catolica din Tara Sfanta a cerut Autoritatii Palestiniene sa respecte aranjamentele existente, prin care ingrijirea monumentului din Cisiordania este impartit intre bisericile catolica, ortodoxa greaca si armeana, scrie
France24.
“Exista o reglementare interna, un status quo, care reglementeaza relatiile intre comunitatile crestine si drepturile si obligatiile lor in legatura cu mentinerea si functionarea Bisericii Nasterii”, se arata intr-un comunicat al Patriarhatului Latin din Ierusalim.
“Este de dorit ca UNESCO si Autoritatea Palestiniana sa respecte aceasta situatie si sa intervina doar in cazuri exceptionale”, continua textul.
UNESCO a trecut peste obiectiile israelienilor si a acordat, vineri, statutul de patrimoniu mondial bisericii unde se crede ca s-a nascut Iisus.
Votul secret, de 13 pentru si 6 impotriva, a adaugat biserica si ruta de pelerinaj pe lista UNESCO, spre bucuria palestinienilor. Israelul a spus insa ca votul a fost motivat politic.
SUA s-au opus si ele deciziei.
“Faptul ca Autoritatea Palestiniana a lucrat pentru aceasta declaratie reprezinta o victorie diplomatica. Betleem este parte a teritoriilor palestiniene, asa ca este dreptul si datoria Autoritatii Palestiniene”, continua comunicatul patriarhatului.]]>
Post Views: 0