Norman Finkelstein este un evreu nativ american. Presupun cã, „îmbãtat“ fiind de democraþia americanã, a avut curajul sã scrie, în cartea sa, INDUSTRIA HOLOCAUSTULUI (Editura Antet, 2002) cã toate demersurile fãcute de Consiliul Mondial Evreiesc ºi de organizaþiile celelalte, aferente sau subordonate lui, pentru impunerea în conºtiinþa publicã internaþionalã a temei holocaustului aºa-zis unic al evreilor nu constituie decât o uriaºã escrocherie, o mare extorcare de bani ºi de alte proprietãþi de cãtre urmaºii sau de cãtre pretinºii urmaºi ai evreilor care au avut de suferit în lagãrele de muncã naziste. Dar, subliniazã el, din toatã aceastã sumã imensã, doar o parte insignifiantã este datã celor câþiva supravieþuitori ai lagãrelor de muncã. Finkelstein relevã cã un ziar britanic a supranumit, în mod inspirat ºi întru-totul întemeiat, aceastã escrocherie ca fiind un holocash. El mai subliniazã cã propaganda cu holocaustul nu a fost declanºatã decât pe la începutul anilor ’70. Asta însemnã, pentru cine îºi reaminteºte bine, imediat dupã ce Israelul s-a înarmat (cu ajutorul tacit al S.U.A.) cu arma nuclearã, pe care acum o refuzã Iranului. ªi Finkelstein mai atrage atenþia cã activiºtii holocaustului nu au curajul sã cearã ºi Rusiei bani de holocaust. Evident, pentru cã Rusia are mai multe rachete nucleare decât Israelul.
Din pãcate, România nu deþine arma nuclearã. E-adevãrat, Nicolae Ceauºescu s-a lãudat cã ar putea construi bomba atomicã. Dar, decât sã se fi lãudat, mai bine o realiza, pe tãcute, ca Israelul, iar acum nu ne-ar mai fi fost impusã, ºi nouã, povara despãgubirilor ºi lecþiilor despre holocaust de cãtre Marele Escroc Elie Wiesel ºi acoliþii lui, Ion Iliescu, Adrian Nãstase ºi noua garniturã de la Putere, Traian Bãsescu, Cãlin Popescu Tãriceanu, Bogdan Olteanu-Conspiratu’ (netotu’ Ghizelei Vass) ºi trena de lipitori-escroci ca Vladimir Tismãneanu (fiul politrucului Leon Tismeniþchi), Andrei Oiºteanu (nepotul lui Leonte Rãutu, politrucul de la „ªtefan Gheorghiu“), Aurel Vainer, M. K. Katz, M. Benjamin, R. Ioanid ºi ceilalþi coreligionari ai lor, care ne jefuiesc ºi ne spurcã în propria noastrã þarã, printre altele, prin odiosul Raport final.
Criminalul Raport final al Comisiei „inter-naþionale“ pentru studierea holocaustului în România acuzã, neîntemeiat, România de holocaust, iar pe unii români, ca Paul Goma, de atitudine general „antisemitã“ – ºi nu doar „antievreiascã“ (întrucât palestinienii sunt tot semiþi). Din acest motiv, Paul Goma a dat în judecatã pe unii dintre membrii respectivei comisii, Editura Polirom, care a publicat insanitatea respectivã, precum ºi pe alþi oficiali ºi ziariºti mercenari, care repetã papagaliceºte alegaþiile execrate în Raport. Dar, înaintea tipãrii, sub formã de carte, a acestui abject Raport final, a fost elaborat un raport preliminar, prezentat preºedintelui României, Ion Iliescu, la 11 noiembrie 2004. Iatã comentariul postat pe Internet, la ediþia, în româneºte, a respectivului raport preliminar: «Raportul unei „comisii internaþionale“, adicã a unor „experþi“ ai Muzeului Holocaustului din Washington, care a fost folosit drept rangã pentru a le crãpa capul conducãtorilor români care se prefãceau cã se spalã pe mâini în legãturã cu afacerea Holocaustului. Au fost prinºi sub avalanºã ºi, ulterior, debarcaþi. România s-a întors, în sfârºit, sub conducerea înþeleaptã a evreilor celor buni, ca Sfântul Elie Wiesel, nãscut în România, ºi a semnat imediat un tratat cu S.U.A. pentru a deschide trei enorme baze-bordel pe malul Mãrii Negre. Se poate vedea în ce mãsurã influenþa evreiascã, cãreia acest raport îi stã mãrturie, este ceva binefãcãtor.»
Comentariul la ediþia în limba englezã, a aceluiaºi raport, postat în 2006, este urmãtorul: «Cu puþin timp în urmã, autoritãþile româneºti afirmau cã România nu avusese nimic de-a face cu marele Holocaust. Aceºti comuniºti „dalmaþieni“ (mal lavés, în original – n.n., V.I.Z.) nu citiserã, încã, modul de întrebuinþare al lumii moderne, aºa cã au venit unii sã le explice cum stau lucrurile. Deci, ºi-au schimbat pãrerea ºi acum afirmã cã România e bãgatã pânã-n gât în povestea asta. Era ºi cazul. Rezultatul: Europa oferã subvenþii grase pentru fabricarea unui autostrãzi care sã traverseze þara. De îndatã românii au pasat contractul unei firme americane, care subcontracteazã totul unei firme turceºti. Buzunarele se umplu ºi toatã lumea este mulþumitã. Ce frumoasã este lumea modernã!». Ambele comentarii pot fi citite pe adresa http://www.vho.org/aaargh/fran/livres/reprints.html.
Strãinii se exprimã în acest mod laconic, frust, obiectiv ºi, oarecum, ironic la adresa noastrã, a românilor; dar în mod justificat, pentru cã ne lãsãm prostiþi, iar unii dintre conducãtori, corupþi, de sioniºtii interni ºi internaþionali. Slugarnicii de la noi procedeazã ca Ion Iliescu: l-a decorat pe escrocul Wiesel, deºi ºtia cã este Marele Impostor; sau ca alde Hoandrã ºi Cioroianu, care-l laudã pe Tismãneanu ca fiind un mare politolog, menit sã ne înveþe pe noi ce a fost comunismul impus nouã de tat-su’ ºi de Ana Pauker, deºi este un impostor ca ºi Wiesel! Simptomatic pentru slugãrnicia unora este ºi faptul cã, sub pretextul subþire cã „nu vor sã mai toarne gaz peste foc“ (S. R. Stãnescu, „Vladimir Tismãneanu, punct ºi de la capãt“, în Ziua, 22 iunie 2006, pag. 1), refuzã sã publice opinia altor contestatori competenþi ºi obiectivi ai escrocului Tismãneanu, cum este opinia româno-americanului Dan Mureºan (vezi articolul sãu, respins la publicare de Sorin Roºca Stãnescu, sub pretextul de mai sus, la http://romaniiliberi.org/documents/tismaneanu.pdf): V. Tismãneanu a fost fãcut „doctor în sociologie politicã“ (pe un op de 100 de pagini) de Socialism ºi a parvenit, prin fraudã, la titlul de „prof. univ. la Maryland“, în Capitalism, prin prostirea americanilor, care-l plãtesc sã scrie cãrþi apologetice despre comuniºtii Ana Pauker ºi Ion Iliescu (vezi «Colonelul super-spion Liviu Turcu (S.U.A.) se destãinuie: „UN UNCHI AL LUI VLADIMIR TISMÃNEANU A FOST GENERAL K.G.B.“», în România Mare, nr. 834, 7 iulie 2006). ªi acest lucru se întâmplã fiindcã, sub raport intelectual, aproape toþi americanii sunt un fel de zombi. Altfel nu ar accepta cu atâta uºurinþã sã fie pãcãliþi de impostori ca alde elie wiesel, radu ioanid ºi vladimir tismãneanu – aºa trebuie sã le scriem numele, fiindcã sunt niºte vietãþi comune, niºte târâtoare cocoþate în copac. Aºtept clipa când toatã presa româneascã autenticã se va solidariza ºi va obþine declararea acestor indivizi persona non grata!
Vasta literaturã ºtiinþificã antiholocaust
Aproape concomitent cu întemeierea, la sfârºitul sec. al XIX-lea, a sionismului, de cãtre Theodor Hertzl, s-a dezvoltat ºi o literaturã antievreiascã, printre promotorii ei figurând Édouard Drumont, cu lucrãrile sale, La France juive DEVANT L’OPINION (Ed. C. Marpon et E. Flamarion, Paris, 1886) ºi Les Juifs contre la France. Une nouvelle Pologne (Paris, f.a.), Alphonse Toussenel, cu Les Juifs. Rois de l’Epoque (Paris, 1886), ºi Henri Desportes, cu LE MYSTÈRE DU SANG che le Juifs de touts les temps (Ed. A. Savine, Paris, 1890). În Rusia, reverendul romano-catolic I. B. Pranaitis, cu The Secret Rabbinical Teachings Concerning Christians (St. Petersburg, 1892). Înaintea începerii celui De-al Doilea Rãzboi Mondial, s-a remarcat Marcel Jouhandeau, cu Le Peril Juif (1936-1937). Dintre lucrãrile postbelice recente, amintesc lucrarea lui Arthur Butz The Hoax of The Twentieth Century – Mistificarea Secolului XX (Chicago, 1993), despre minciuna holocaustului, care a cunoscut, în S.U.A., 11 ediþii pânã în 1993! În prefaþa la ediþia francezã, Robert Faurisson releva, în octombrie 2002, cã noþiunile „Holocaustul ºi Shoah-ul au devenit o religie, un comerþ, o industrie“, cum spusese ºi Norman Finkelstein în celebra sa carte INDUSTRIA HOLOCAUSTULUI, tradusã în româneºte. Alte lucrãri, deja notorii, în Occident sunt Le Lobby israélien et la politique etrangère des Etats-Unis, de John Mearsheimer ºi Stephen Walt, ºi Jewish Power, a lui Paul Eisen, evreu american, care este ºi preºedintele Asociaþiei Deir Yassin Remember (Sã ne-amintim de Deir Yassin); Deir Yassin este o localitate palestinianã rasã de pe pãmânt de cãtre armata noului stat Israel – aºa cum fãcea, în iulie-august, din nou, în Liban; adresa de e-mail a lui Paul Eisen este paul@eisen.demon.co.uk. Pe baza mai vechii literaturi antisioniste, s-a dezvoltat, îndeosebi în ultimii 20-30 de ani, o tot mai bogatã literaturã ºtiinþificã antiholocaust, în Argentina, Anglia, Franþa, Elveþia, Germania, Italia, Israel, S.U.A. etc. Printre creatorii acesteia se numãrã: Arthur Butz, Abraham Léon, Adrien Arcand, Jean-Marie Boisdefeu, Maurice Bardèche, Joaquin Bochaca, Antonio José de Brito, Carlos W. Porter, Enrique Aynat, Eric Delcroix, Paul Eisen, Israel Shamir, John Mearsheimer, Stephan Walt, J.-A Mathez, Norberto Ceresole, J. B. Pranaitis, Paul Raissinier, Wilhelm Stäglich, Moshe Sharett, Livia Korach, Thies Christophersen, Vincent Monteil, Mark Weber, Stephen Sizer, Herman Otten, Douglas Reed, Joel S. A. Hayward, Edwin M. Wright, Robert Faurisson, Jürgen Graf, Germar Rudolf, Lenni Brenner, Carlo Mattogno, David Hoggan, Barbara Kulaszka, Serge Thion, Don Heddesheimer, Bruno Gollnisch, Edward S. Herman, Roger Garaudy, Ingrid Weckert, Charles E. Weber, Jack Bernstein, Theodore J. O’Keefe, Josef Ginsburg, Allan C. Brownfeld,Israel Shahak, John Sack, Alfred M. Lilienthal, Benjamin Freedman, Naomi Seidman, Noam Chomsky, Uri Avnery, Victor Ostrovsky, David Duke, Lasse Wilhelmson, Richard E. Harwood,Maxime Pale ºi mulþi alþii. Unii dintre ei au fost agresaþi fizic, în repetate rânduri, precum Robert Faurisson, alþii amendaþi ºi condamnaþi la închisoare, precum Roger Garaudy, Jürgen Graf ºi alþii. Unii au fost chiar asasinaþi, dupã cum am relevat în serialul „Paul Goma are dreptate“. Lucrãrile acestor luptãtori pentru adevãr ºi dreptate numãrã sute de cãrþi ºi broºuri, însumând mii de pagini. Despre aceºti autori nu se vorbeºte în România din cauza dictaturii externe ºi interne, a cenzurii impuse de slugãrnicia guvernanþilor faþã de grupurile sioniste de presiune, îndeosebi prin criminala O.U.G. nr. 31/2002, ordonanþã care încalcã Constituþia – fie ºi Constituþia alienatã ºi alienantã din 2003. Numele ºi lucrãrile lor sunt pe Internet, pe site-ul generalhttp://www.vho.org/aaargh/fran/livres/reprints.html . Români! Cãutaþi-le ºi citiþi-le, pentru a nu vã mai lãsa prostiþi de propaganda falsã pro-holocaust a ex-preºedintelui obedient Ion Iliescu, prin comisia escrocului internaþional elie wiesel, ºi a preºedintelui obedient Traian Bãsescu, prin comisia impostorului ex-comunist vladimir tismãneanu (fiu de cominternist ºi netot de general K.G.B.). E-adevãrat, puþini românii au calculator, iar, dintre cei care au PC, ºi mai puþini sunt racordaþi la Internet, iar, dintre aceºtia, ºi mai puþini ºtiu engleza, franceza sau alte limbi de circulaþie internaþionalã. Ca atare, pentru informarea corectã a opiniei publice ºi pentru cunoaºterea realã a adevãrului istoric, intenþionãm sã publicãm, în presa româneascã, cât mai multe dintre aceste lucrãri. Celor care vor sã comunice materiale antiholocaust cãtre Asociaþia Internaþionalã a Amatorilor de Relatãri despre Rãzboi ºi Holocaust (AAARGH), le dau adresa electronicã a Secretariatului Asociaþiei, aaarghinternational@hotmail.com, precum ºi adresa poºtalã: PO Box 81475, Chicago, IL 60681-0475, USA. În mãsura posibilitãþilor de care vom dispune, vom publica texte din literatura antiholocausticã ºi despre holocaust-ologi ca elie wiesel, radu ioanid, vladimir tismãneanu, teºu solomovici et ejusdem farinae, care, cum am mai spus, sunt vectorii cei mai periculoºi ai rãzboiului axiologic dus contra României. http://ro.altermedia.info/politica/literatura-holocaustica-cascavalul-secolului-1_9847.html Aºa cum am relevat în prima parte a articolului, precum ºi episoadele anterioare ale studiului„Paul Goma are dreptate“, în aceastã parte a doua (tipãritã, iniþial, în SANTINELA nr. 10/2006, pag. 4 (http://www.strajerii.ro/santinela010.pdf), voi releva cum promotorii literaturii holocaustice vor sã impunã ideea cã aºa-zisul „antisemitism funciar“ al unor popoare, în special europene, ar fi sursa „holocaustului unic“ al evreilor. Din cauza suferinþelor îndurate de evrei în Al Doilea Rãzboi Mondial, fãrã îndoialã incontestabile – dar nu în proporþia falsã prezentatã de literatura holocausticã –, ei ar fi îndreptãþiþi sã se rãzbune: principala formã de rãzbunare gãsitã de ei este sã cearã, acum, proprietãþi, despãgubiri, privilegii, în genere, bani, de la statele care, atunci, ar fi provocat suferinþele respective .ªi cer aceºti bani cu o poftã nesãþioasã, de parcã ar fi rechini.
Inversarea valorilor: act satanist
Autorii literaturii antiholocaust (în continuã proliferare), enumeraþi în prima parte a acestui studiu, mã determinã sã observ cã, de fapt, lucrurile stau invers: ºovinismul, rasismul, exclusivismul ºi dispreþul manifest sau camuflat al ideologiei iudaice faþã de alte popoare ºi religii constituie cauza antievreismului ºi, în consecinþã, regimul de recluziune la care au fost obligaþi mulþi evrei în timpul ultimului rãzboi. De „Holocaust unic“ nu poate fi vorba, deoarece evreii nu au fost singurii care au pãtimit ºi, în nici un caz, în proporþia indicate de ei: 6 milioane. Robert Faurisson face o trecere în revistã a diverºilor autori care au studiat problema ºi relevã cã unii ajung la doar câteva sute de mii. Vom publica acest material al lui Faurisson cu proxima ocazie. Dar, cum am mai spus, iar acest lucru trebuie repetat de toþi români de bunã credinþã, de holocaustul armenilor comis de turci, al pieilor roºii din S.U.A., comis de imigranþii americani, de holocaustul românilor comis de iudeo-bolºevici în Basarabia ºi, apoi, în România, nu se vorbeºte. Despre cartea lui Mihai Ungheanu, Holocaustul culturii române, nu vorbeºte nimeni, de parcã nici nu ar fi existat. Aºadar, cauza reprimãrii unor evrei, în anumite epoci istorice, rezidã chiar în specificitatea religiei ºi comportamentului lor, care îi fac dezagreabili ºi inadaptabili. Sau se adapteazã cameleonic doar pentru a parazita popoarele în mijlocul cãrora s-au pripãºit. Un argument peremptoriu, în acest sens, este chiar cartea savantului izraelit Israel Shahak, prezentatã în episodul anterior,Povara a trei milenii de istorie ºi religie iudaicã, apãrutã recent, fapt semnificativ, în Editura Samizdat. Iatã ce scrie el, care, cum am relevat, este om de ºtiinþã ºi, în contradicþie cu un impostor precum este Elie Wiesel, are, deci, proprietatea termenilor ºi logica riguroasã a savantului: „Sã recunoaºtem deschis cã Talmudul ºi literatura talmudicã – dincolo de ura ºi dispreþul pe care le exprimã faþã de toþi gentilii în general, aspect pe care îl vom cerceta mai în detaliu în capitolul V – conþin formulãri ºi precepte extrem de injurioase la adresa directã a creºtinismului. De exemplu, Talmudul, în afara unui pomelnic de acuzaþii sexuale murdare împotriva lui Iisus, spune cã pedeapsa acestuia în iad este sã fie înecat într-o baie de excremente clocotite – voiau, oare, prin asta, sã-ºi atragã mulþumirile credincioºilor creºtini? Sã mai citãm ºi preceptul care ordona evreilor sã ardã, de preferinþã public, orice exemplar al Noului Testament care le-ar fi cãzut în mâini. Precept care nu a fost încã abolit ºi este aplicat pânã în zilele noastre: la 13 martie 1980, sute de exemplare ale Noului Testament au fost arse la Ierusalim, în public, ºi respectându-se ritualul, sub auspiciile organizaþiei religioase Yad Le’akhim, subvenþionatã de ministerul izraelian al cultelor. Aºadar, începând cu secolul al XIII-lea, în Europa s-a dezvoltat o ofensivã puternicã ºi solid sprijinitã, în numeroase privinþe, împotriva iudaismului talmudic. (…) Care a fost reacþia evreilor – sau, mai exact, a rabinilor? Cel mai simplu a fost sã recurgã la vechea tehnicã a tãmâierilor ºi a manevrelor de culise. Aproape în toatã Europa, oricine putea, aproape întotdeauna, sã se «aranjeze» cu ajutorul «cadourilor»“ (pag. 40-41). Adicã, în terminologia de acum, prin coruperea celor de care depindea atingerea scopurilor – aºa cum fac evreii ºi acum, în România aflatã sub ocupaþia Tranziþiei, pentru a obþine, preferenþial, afaceri oneroase: vezi acapararea Hotelului Bucureºti, vezi modernizarea MIG-urilor, vezi cazul Sorin Beraru, vezi cazul Roºia Montanã, în care a fost implicat evreul Frank Timiº º.a.Imperialismul Israelului
Dar sã revin la cartea lui Israel Shahak. Trebuie sã precizez cã fragmentul citat este din capitolul intitulat, semnificativ, „O istorie totalitarã“! Iar, ca dovadã cã dovedeºte acribie ºtiinþificã în ceea ce spune, este faptul cã, în premisele lucrãrii începe cu definiþiile care circumscriu domeniul ºi clarificã problemele. Astfel, primul capitol al acestei lucrãri mici, dar excepþionale, este intitulat „Definiþia statului evreu“, care începe astfel: „Trebuie sã vorbim despre atitudinea adoptatã în mod curent de evrei faþã de neevrei: fãrã aceasta, nu este posibil nici mãcar sã înþelegem ideea de Israel ca «stat evreu», dupã definiþia pe care Israelul a dat-o în mod oficial. Neînþelegerea generalã care – independent chiar de regimul practicat în Teritoriile ocupate – face sã se creadã cã Israelul este o adevãratã democraþie vine din refuzul de a se înþelege ce înseamnã expresia «stat evreu» pentru neevrei. Dupã pãrerea mea, Israelul ca stat evreu constituie un pericol nu numai pentru el însuºi ºi pentru locuitorii sãi, dar ºi pentru toate celelalte popoare ºi state din Orientul Mijlociu ºi din alte pãrþi. Consider la fel de periculoase alte state sau entitãþi politice din regiune care, în ceea ce le priveºte, se definesc ca «arabe» sau «islamice». Nu sunt nici pe departe singurul care evocã aceste riscuri. Pe de altã parte, nimeni nu vorbeºte despre pericolul implicat de caracterul evreiesc al statului Israel“ (pag. 17 – subl. mea, V.I.Z.). Puþin mai departe, capitolul intitulat, la fel de elocvent, „Expansionismul izraelian“, începe tot printr-un fel de aforism: „Ca «stat evreu», principalul pericol reprezentat de Israel pentru poporul sãu, pentru ceilalþi evrei ºi pentru vecinii sãi constã în dorinþa sa, justificatã ideologic, de extindere teritorialã ºi în cortegiul de rãzboaie care, inevitabil, decurg din aceasta. El devenind tot mai evreiesc, sau, dupã expresia ebraicã, «revenind la iudaism» (proces în plinã desfãºurare, cel puþin dupã 1967), politica realã a Israelului se inspirã din ce în ce mai mult din idei extrase din ideologia iudaicã ºi tot mai puþin din considerente raþionale. Spunând «raþionale», nu înþeleg sã aplic o judecatã moralã asupra orientãrilor politicii izraeliene, nici sã scriu despre presupusele sale imperative de apãrare sau de securitate – cu atât mai puþin despre pretextul fals al «supravieþuirii Israelului». Eu vorbesc aici despre politica sa imperialã, întemeiatã pe pretinsele sale interese. Oricât de rea ar fi aceastã politicã în plan moral sau politic, cred cã ºi mai rea, încã, este adoptarea de conduite inspirate din «ideologia iudaicã» în una sau alta din variantele sale. Justificãrile politicii izraeliene fac apel, în general, la articole ale credinþei iudaice sau, chiar, în cazul laicilor, la «drepturi istorice» care decurg, ele însele, din aceste convingeri ºi îºipãstreazã întregul caracter dogmatic ºi religios“ (pag. 24 – subl. mea, V.I.Z.). Aici sunt expuse, foarte laconic, tezele dezvoltate de Roger Garaudy în Miturile fondatoare ale politicii izraeliene ºi în Procesul sionismului izraelian. Oricum însã, Israel Shahak, în întreaga sa lucrate, continuã în acelaºi stil sobru, obiectiv, metodic ºi demolator. Dar, ca ºi în cazul lui Norman Finkelstein, care, în INDUSTRIA HOLOCAUSTULUI, îmbinã relatarea ºtiinþificã cu stilul pamfletului vitriolant, ºi Israel Shahak a avut de suferit represaliile sioniºtilor ºi a devenit, curând, „extrem ne nepopular în Israel“, cum se exprimã, eufemistic, prefaþatorul cãrþii, Edward W. Said. S-a ajuns pânã acolo, încât, prin anul 1981, a fost declarat mort de cãtre Washington Post. ªi deºi Israel Shahak s-a dus personal la redacþia ziarului ca sã demonstreze cã nu este mort, n-a dat niciodatã vreo dezminþire! Ca dovadã de cât de „obiective“ pot fi ºi „prestigioasele“ cotidiane americane. Aceastã atitudine abuzivã a unei mari pãrþi a presei izraeliene ºi occidentale prosioniste a devenit mai virulentã dupã anul 1975, când Israelul a devenit putere nuclearã, cu sprijinul ºi la adãpostul S.U.A.Aerul pestilenþial al literaturii holocaustice
Tot cam dupã aceastã datã a devenit mai agresivã literatura holocausticã. Vãzând cã este „un os de ros“, tot mai mulþi evrei s-au calat pe acest culoar al „economiei de piaþã“, devenind conºtienþi cã, cu cât sunt mai agresivi, mai tupeiºti, cu atât intimideazã mai mult adversarul ºi obþin bani mai mulþi pentru suferinþa provocatã de „holocaust“. Un astfel de exemplu este escrocul Radu Ioanid, cu cartea sa Rãscumpãrarea evreilor – Istoria acordurilor secrete dintre România ºi Israel (editura Polirom, Iaºi, 2005). Dupã cum rezultã chiar din titlu, lucrarea trateazã aspecte privind emigrarea evreilor din România, aºadar, despre fapte petrecute dupã anul 1948, dupã înfiinþarea statului Israel. Dar, „holocaustul“ se terminase în 1945, odatã cu încheierea celui de-al Doilea Rãzboi Mondial. Mai mult, era vorba de evrei, care, cei mai mulþi, trãiserã în România ºi trãiserã bine – fuseserã protejaþi de regimul Mareºalului Ion Antonescu, fuseserã trimiºi la curãþat zãpada din oraºe, nu pe front, în linia întâia, cum meritau ºi cum sugereazã unul dintre rarisimii evrei cinstiþi, Larry Friths, chiar aici, în pagina a doua a SANTINELEI! În consecinþã, problema emigrãrii evreilor din România dupã anul 1948 nu are nici o legãturã – dar absolut nici una – cu problema holocaustului, fie el unic, sau obiºnuit, ca ºi al armenilor, ca al amerindienilor, ca al românilor sub iudeo-comuniºti. Dar Radu Ioanid face parte din Comisia antiromâneascã instituitã de Ion Iliescu ºi condusã de marele impostor Elie Wiesel, ºi nu se putea sã piardã aºa o pleaºcã din care sã iasã bani. Cãci, deºi este un director la Muzeul holocaustului din Washington, ca membru al unei comisii oficiale româneºti, el primeºte bani frumoºi de la statul român pentru denigrarea României în dejecþiile scrise de el. ªi, într-adevãr, deºi problema nu are legãturã cu holocaustul, cui îi cere porcul de Radu Ioanid sã-i scrie o prefaþã? În baza dictonului Asinus asinum fricat – Mãgarul scarpinã pe mãgar, evident cã îi cere altui porc, lui Elie Wiesel. Iatã ce spune acest ticãlos de Wiesel sau Weasel (nevãstuicã) – se pronunþã cam la fel – pe coperta a patra: „Oricine este interesat de evenimentele care vor marca pentru totdeauna destinul unui popor ºi setea lui de umanitate (mã refer, desigur, la ceea ce, în absenþa unor cuvinte care sã reflecte în mai mare mãsurã adevãrul, este numit Holocaust) trebuie sã citeascã aceastã carte“ (sic). Acest scriitor de doi bani – pardon, de foarte mulþi bani, dar de mâna a doua sau chiar a treia –, propulsat oneros, ca publicist de escrocul de Mauriac, dupã cum am arãtat în studiul Paul Goma are dreptate, nu scapã nici un prilej de a face legãtura cu holocaustul indiferent de problemã. Dar, pentru cã este tâmpit, nu are cum sã nu dea cu „mucii-n fasole“ – ca sã mã exprim ºi eu populãros ca preºedintele Traian Bãsescu. Într-adevãr, el este atât de prost încât crede, sincer, cã dacã sioniºtii au conspirat sã-i dea lui Premiul Nobel pentru Pace, ca sã fie mai impozant ºi ca sã parã mai convingãtor în agresiunile sale cu scopul de a scoate cât mai mulþi bani de la germani, de la elveþieni, de la români ºi de la alþii, atunci, el chiar ar fi capabil, chiar ar fi deºtept! Or, dacã analizaþi fraza simplã – e simplã, nu e complexã! – din parantezã, atunci vedeþi cât de repede se contrazice, confirmând proverbul românesc „Douã vorbe, trei prostii!“ Sã o analizãm: „Ceea ce, în absenþa unor cuvinte care sã reflecte în mai mare mãsurã adevãrul, este numit Holocaust“. Altfel spus, „Dacã nu avem suficiente cuvinte care sã reflecte mai bine adevãrul, atunci folosim cuvântul holocaust“. Concluzia: „Cuvântul holocaust nu exprimã adevãrul, este ambiguu, confuz“. Asta se înþelege din fraza din parantezã ºi altceva nu! Cât despre „setea de umanitate“ a poporului evreu, am vãzut, mai sus, cum îl descrie Israel Shahak. ªi încã nu am dat decât câteva citate. Dar, ca sã vedeþi câte grozãvii mai spune, citiþi-i cartea, fiindcã nu ºtiu dacã vom avea, prea curând, spaþiul disponibil în revistã ca sã o publicãm, în serial, de ºi ar merita! Revenind la mizeria lui Radu Ioanid, intenþionez sã-i fac o analizã mai extinsã ulterior. Acum, vreau sã mai precizez cã postfaþa este scrisã de un alt trãdãtor evreu, Ion Mihai Pacepa, faþã de care Justiþia românã a fost atât de slugarnicã de ticãloasã încât i-a redat gradul de general. De fapt, cred cã acest individ nici nu mai trãieºte ºi altcineva îi foloseºte numele ºi îi încaseazã bani în contul lui. Iatã ce scrie el, în mai multe locuri: „Dupã ce am primit azil politic, am informat guvernul Statelor Unite despre acest comerþ cu carne vie (sic)“. Prin cuvântul „comerþ“ autorul acestor rândul se referã la tema cãrþii,Rãscumpãrarea evreilor. Dar expresia „comerþ cu carne vie“ este folositã, în aceastã postfaþã, de câteva ori, ceea ce denotã cã nu este o scãpare din condei. Or, sã fii general, poliglot, fost adjunct al Direcþiei de Informaþii Externe, se presupune destul de instruit, ºi sã foloseºti expresia „comerþ cu carne vie“ este absolut descalificant ºi degradant atât la adresa subiecþilor – evreii emigranþi –, cât ºi la adresa hârtiei pe care este scrisã. Pentru cã sintagma „comerþ cu carne vie“ se foloseºte exclusiv pentru desemnarea traficului cu prostituate! Dacã, aºa cum pretinde acest I. M. Pacepa, a folosit aceeaºi exprimare în informarea cãtre guvernul S.U.A. ºi dacã respectivul guvern a luat de bune cele scrise, înseamnã cã guvernul S.U.A. îºi meritã soarta ºi cã un eveniment ca „9/11“ este explicabil ºi la fel de meritat – sau, mã rog, în lipsa unor „cuvinte care sã reflecte în mai mare mãsurã adevãrul“, spun ºi eu, ca Wiesel, cã îi paºte, oricând, un holocaust. Oricum, din textul excreþiei lui Radu Ioanid se degajã un aer pestilenþial, intenþia lui fiind sã fie cât mai acuzator la adresa României, pentru a o intimida ºi a-i lua câþ mai mulþi bani. Foamea nesãþioasã de bani a autorilor de literaturã holocausticã duce cu gândul la „rechinii“ din economia de piaþã, care ar face orice ca sã câºtige bani. Iar cuvântul „rechinii“, cu ghilimele, mã duce cu gândul la filmul Fãlci. Interesant este faptul cã titlul filmului, în englezã, JAWS, l-a inspirat pe un artist plastic ºi a fãcut o replicã a coperþii inspirate de filmul respectiv, cu titlulJEWS. Pronunþia este cam apropiatã. Iar asocierea este, categoric, întemeiatã: autorii sioniºti ai literaturii holocaustice nu sunt decât niºte „rechinii“ care se înfruptã din „caºcavalul secolului“.]]>
