Taxele reprezintã un subiect în vogã în momentul de faþã, regresul economic aducându-le în topul agendei politice în foarte multe state. Recent o comisie de experþi de la Societatea Fabian a dat publicitãþii cifre care indicã un apel la o taxare mai aprigã a celor înstãriþi. Dacã acest sentiment general justificat are vreo influenþã asupra politicii guvernamentale rãmâne de vazut, dar cu toatã aceastã tevaturã în jurul taxãrilor n-ar fi o idee rea sã aruncãm o privire asupra celor mai controversate taxe de-a lungul istoriei.
Taxa pe uleiul de gãtit
Pentru a finanþa unele dintre cele mai mari proiecte ale vanitãþii din toate timpurile, faraonii egipteni au impus multe taxe, multe dintre ele pe producþia de bazã. Una dintre cele mai bizare ºi injuste se referã la…uleiul de gãtit. Într-un sistem total lipsit de scrupule, cetãþenii erau obligate sã obþinã uleiul de la reprezentanþii faraonului ºi refolosirea era interzisã. Prin urmare, scribii verificau fiecare gospodãrie pentru a se asigura cã se foloseºte cantitatea corespunzãtoare, pentru a confisca proviziile mai vechi ºi pentru a forþa cumpãrarea de ulei proaspãt.
Taxa pe urinã
Pentru a-ºi continua preferinþele pentru salubritatea publicã, romanii colectau cu mult zel taxa pe urinã. Deºi introdusã de predecesorii lui Vespasian, împãratul flavian (69-79) a fost cel care a elaborat o taxã care sã cuprindã toate latrinele romane. Taxa era perceputã de fapt pe colectarea de urinã care era apoi vândutã pe bani buni curãþãtoriilor ºi tãbãcãriilor care se serveau de conþinutul sãu bogat în amoniac. Poate cã o reintroducere a acestei practici de reciclare ar ajuta la susþinerea unor procese industriale…
Taxa pe barbã
Petru cel Mare, þarul Rusiei între 1682 ºi 1725, era cu siguranþã unul dintre principalii susþinãtori ai celor mai ciudate forme de taxare, forme duse câteodatã pe culmile absurdului. A introdus dãri pentru consumul de apã, stupi ºi suflete (de fapt asta era doar o capitaþie – nu atât de interesantã precum sunã). Ba chiar a creat un comitet al cãrui rol singular era acela de a elabora tarife. Una dintre cele mai amuzante taxe pe care le-a inventat, introdusã în 1705, a fost impusã celor ce purtau barbã. Darea fãcea parte din programul reformist al lui Petru ºi era menitã sãi convingã pe conaþionali sã renunþe la obiceiurile arhaice ºi sã se racordeze la standardele europene.
Taxa pe fereastrã
Taxa pe ferestre sau geamuri a fost introdusã în Anglia în 1696 în timpul lui William al III-lea. Desfiinþatã în 1851, a fost iniþial formulatã ca o metodã de taxare pe avere pentru cei care se eschivau de la plata taxei pe venituri. În mod interesant consecinþele taxei pe ferestre încã pot fi observate în Marea Britanie. Multe dintre clãdirile datând din aceastã perioadã posedã spaþii pentru ferestre baricadate cu cãrãmizi, o practicã obiºnuitã pentru a uºura povara dãrilor pentru clasa mijlocie, cea mai afectatã.
Taxa pe pãlãrii
Taxa pe pãlãrii, la fel ca ºi cea pe ferestre, a fost introdusã de guvernul britanic în 1784 ca o formã de a obþine fonduri de la oameni fãrã a recurge la impozitul pe venituri. Prima datã introdusã de prim-ministrul Pitt del Tânãr, taxa pe pãlãrii i-a forþat pe comercianþi sã obþinã licenþa ºi întrebuinþa un sistem de taxare nivelat, depinzând de costul pãlãriei, cu timbre de impozit lipite în cãptuºealã. Se pare cã mulþi modiºti ºi purtãtori de pãlãrii au încercat sã evite taxa insistând cã podoaba în cauzã n-ar fi o pãlãrie. Forma aceasta de evaziune devenise atât de rãspânditã încât guvernul a amendat legea cu o definiþie a pãlãriei în 1804.
Taxa pe sare
Este greu sã te raportezi la umilul ºi atotprezentul bob de sare ca la una dintre cele mai influente mãrfuri din istorie. Dar rolul crucial al clorurii de sodiu în dieta umanã, animalã ºi nenumãratele aplicaþii în ºtiinþã, religie ºi alte domenii i-a determinat soarta în definirea culturii ºi economiei, transformând-o într-adevãr într-una dintre cele mai taxate mãrfuri. Dintre toate impozitele pe sare probabil cel mai cunoscut este cel impus de britanici în India colonialã. Taxa pe sare nu era nicio noutate în India, dar în 1835 Compania Indiilor de Est a mãrit considerabil impozitul, Imperiul Britanic agravând situaþia pânã în 1858. hegemonia impozitului pe sare a atras atenþia mondialã în martie 1930, când Mahatma Gandhi a condos marºul sãrii pe drumul spre Dandi. Era primul act din cadrul campaniei Salt Satyagraha, un protest non-violent împotriva taxelor britanice, ba mai mult, primul act de nesupunere civicã organizatã dupã declaraþia de independenþã a congresului naþional Indian. Campania nu a avut un efect foarte puternic asupra impozitului pe sare, dar a sporit conºtiinþa globalã ºi susþinerea luptei indiene împotriva controlului britanic.
Capitaþia
Spre deosebire de celelalte taxe din listã, implementarea acestei taxe este poate mai bizarã decât taxa în sine. Capitaþia (impozitul pe cap de locuitor), este o ratã fixã de contribuþie care nu are nicio legãturã nici cu veniturile, nici cu proprietatea. Taxele de acest tip au fost utilizate încã din antichitate de vreme ce natura lor indiscriminatorie le face uºor de implementat. Tot natura indiscriminatorie le face ºi foarte nepopulare. Una dintre cele mai controversate implementãri dateazã din 1980, din vremea guvernului lui Margaret Thatcher. Efectul transbordãrii poverii taxei celor mai puþin avuþi a rezultat într-o revoltã publicã generalã, în proteste de masã ºi decãderea gravã a ‘regimului’ Thatcher.
Taxa pe substanþe neautorizate
De când Carolina de Nord a iniþiat schema în 2005, multe state americane impoziteazã folosirea drogurilor ilegale. Deseori denumitã “Crack Tax”, acest program bizar îi obligã pe dealerii cinstiþi ºi consumatorii de droguri sã cumpere anonim timbre de taxare pentru tot felul de substanþe ilegale, de la cocainã ºi heroinã pânã la marijuana ºi bãuturi alcoolice de contrabandã. Timbrele satisfac doar legislaþia fiscalã, deci posesia de droguri rãmâne tot ilegalã. Cu toate acestea, posesia fãrã timbrele potrivite poate conduce la amenzi fiscale substanþiale. Previzibil, doar câþiva dealeri ºi consumatori cumpãrã în avans timbre. Prin urmare, veniturile generate de aceste taxe sunt majoritatea obþinute prin amenzile pentru evaziune fiscalã, urmate de aresturi care adesea se finalizeazã cu confiscare de proprietãþi. Criticii au clasificat acest sistem ca lipsit de transparenþã pentru cã violeazã drepturile comercianþilor la un process corect ºi la protecþie împotriva incriminãrii. În consecinþã, în unele state taxa a fost abolitã din cauza neconstituþionalitãþii sale.
Sursa: www.knowyourmoney.co.uk via historia.ro
]]>
