Sfantul Antonie cel Mare Sfantul Antonie cel Mare s-a nascut in jurul anului 250, in Egiptul de Mijloc, intr-o familie crestina instarita. La varsta de numai 20 de ani, desi parea a fi destinat unui trai confortabil, s-a decis sa-si imparta mostenirea saracilor. Initial, sfantul s-a retras langa orasul natal, iar mai apoi s-a stabilit intr-un cimitir parasit, traind intr-o asceza deosebit de aspra. La varsta de 35 ani, nazuind spre o izolare totala, sfantul s-a stabilit intr-o fortareata parasita Pispir, in inima desertului, unde a petrecut in singuratate vreme de 20 de ani. Mai apoi, incepand sa fie cautat de oameni, s-a retras intr-un loc inaccesibil, patrunzand adanc in desertul de pe malul drept al Nilului, unde a petrecut vreme de 50 de ani, pana la adormirea sa in Domnul, survenita in anul 356. Sfantul Antonie nu a fost organizatorul monahismului crestin, insa este unul dintre cei mai de seama “parinti fondatori ai monahismului crestin”. Cea mai veche manastire din lume Potrivit documentelor, prima obste monahala din acest loc a aparut in vremea imparatului Iulian Apostatul, candva intre anii 361-363. Dupa plecarea la Domnul a Sfantului Antonie, cei care l-au cunoscut, ucenici iubitori de pustnicie, au zidit o manastire in cinstea sfantului, in apropiere de pestera in care s-a nevoit acesta. Ansamblul monahal initial era, cu siguranta, foarte simplu, fiind compus dintr-o biserica modesta, in care se adunau periodic toti pustnicii din zona, si o trapeza cu bucatarie si cateva camari pentru alimente, unde acestia luau masa, in zilele de sarbatoare. Spre sfarsitul secolului al V-lea, pustnicii au inceput sa-si aseze chiliile in jurul bisericii. Chiar si asa, urmasii Sfantului Antonie cel Mare au pastrat o randuiala monahala semi-anahoretica, vietuirea in comun rezumandu-se doar la savarsirea Sfintei Liturghii, la masa comuna, in zilele de praznic, si la ingrijirea bolnavilor. In cadrul secolelor VII-VIII, manastirea a fost ocupata de calugari “melkiti”, numiti astfel deoarece erau supusi imparatului ortodox din Constantinopol, acceptand hotararile Sinodului Ecumenic de la Calcedon, spre deosebire de ceilalti calugari egipteni (copti), care au ramas fideli ereziei lui Eutihie. Calugarii monofiziti (copti) vor prelua manastirea abia dupa secolul al XI-lea, in urma mai multor incercari nereusite. Dupa o perioada de inflorire culturala deosebita, spre sfarsitul secolului al XV-lea, manastirea este atacata de beduini, care ii omoara pe toti monahii si distrug o parte dintre cladirile monahale. Peste numai cativa ani, manastirea a fost restaurata de patriarhul copt Gavriil al VII-lea. De-a lungul secolelor, Manastirea Sfantul Antonie cel Mare a jucat un rol important in istoria Bisericii Copte din Egipt. Alaturi de numeroase alte dovezi, aceasta afirmatie este intarita de numarul mare al patriarhilor copti care s-au format spiritual in acest asezamant monahal. In ultimele trei secole, doisprezece calugari din aceasta manastire au fost asezati pe scaunul patriarhal. In incinta manastirii, care are o suprafata de zece hectare, se inalta sapte biserici. In biserica inchinata Sfantului Antonie cel Mare se pastreaza cinstitele sale Moaste. In toate traditiile crestine, praznuirea Sfantului Antonie se face in data de 17 ianuarie. “Asemanandu-te obiceiurilor ravnitorului Ilie si urmand Botezatorului pe drepte carari, Parinte Antonie, te-ai fãcut locuitor pustiului si ai intarit lumea, cu rugaciunile tale. Pentru aceasta, roaga-te lui Hristos Dumnezeu, sa mantuiasca sufletele noastre. Lepadand tulburarile lumesti, viata sihastreasca o ai dus pana la capat, Botezatorului urmand indeaproape, Preacuvioase. Deci, impreuna cu dansul, te cinstim, parinte al parintilor, Antonie.” sursa: Teodor Danalache – crestinortodox.ro]]>