Și-a trecut și Apocalipsa. Ca de obicei, când e Apocalipsã, unii rãmân cu rafturi întregi de provizii pe 3 ani, alții cu buncãre construite, iar alții, cu averi donate diverselor biserici, având pe ei doar robele albe în care s-au pregãtit sã întâmpine trâmbițele Armaghedonului. Treaba nu e nouã. La anul 1000, de Sfârșitul Lumii, istoria creștinãtãții consemneazã prima isterie în masã a Apocalipsei. Mai târziu, tot felul de profeți au adus apocalipsa la diverse perioade, majoritatea nu fãrã foloase personale. Anul acesta, urmașii corciți și degenerați ai mayașilor s-au dat în spectacol pentru occidentalii avizi de senzațional, organizând spectacolul de Sfârșitul Lumii și fãcând bani buni pe seama unui simplu bolovan cioplit, numit piatra de la Rosetta – așa-zisul calendar mayaș. Este de înțeles nevoia aceasta de apocalipsã a unora, în special a occidentalilor care prin modul lor de viațã desacralizat (fãrã sãrbãtori religioase, fãrã “ruperi” ale timpului profane fãrã “falii” de spațiu și timp sacru care sã le reânnoiascã viața, existența, sensul ei și conexiunea cu Divinul), trãiesc vieți plate, monotone, dominate de atot-puternica plictisealã – demonul secolului 22. Și la noi, gurușii autohtoni nu au ratat ocazia de a-și da cu pãrerea despre însemnãtatea momentului apocaliptic marcat de data de 21 decembrie 2012. Un exemplu este Gregorian Bivolaru, care din îndepãrtata Suiedie, trimite conferințe audio kilometrice despre extratereștrii din Consiliul Galactic ce i s-au revelat în somn, despre semnificația desenelor din lanurile de cereale și despre fotonii care și-au intensificat activitatea cu prilejul Apocalipsei mayașe, și pe care numai cei puri au șansa sã îi simtã – probabil în urina de dimineațã. Dacã tot vorbim despre fotonii apocaliptici ai lui Grieg, ce încep sã se manifeste din ce în ce mai puternic începând cu data de 21 decembrie și elevând ca frecvențã de vibrație galaxia noastrã, și odatã cu ea, și Pãmântul – de unde și trecerea în Noua Erã, ar merita sã ne punem întrebarea cum este posibil ca mii de cursanți yoga de la MISA – oameni cu studii superioare în marea lor majoritate, sã “punã botul” la faze gen “accelerarea manifestãrilor fotonice” în condițiile în care orice absolvent de liceu știe cã fotonii sunt – “Particule elementare ale radiaþiei electromagnetice care posedã energie ºi impuls ºi care nu pot exista în stare de repaus”, iar într-o accepțiune mai largã cuvântul foton (din grecescul phos –luminã) desemneazã acea “Particulã elementarã de radiaþie luminoasã”. Ori, pânã acu, nimeni nu a remarcat manifestãri luminoase neobișnuite prin galaxie, și nici un institut de fizicã atomicã nu a raportat intensificãri neobișnuite ale manifestãrilor fotonice în spațiul cosmic apropiat, sau pe Pãmânt ! În tot acest talmeș-balmeș tragicomic, în care oamenii cred în Apocalipsã așa cum cred în rubrica meteo, doar din amuzament, pentru alungarea plictiselii, lumea se târãște înainte ca dintotdeauna, unii cu planuri de sãrbãtori, cumpãrãturi și cadouri, alții cu necazuri, lipsuri și suferințe. Mulți prieteni m-au întrebat – de data asta serios, ce cred eu cu adevãrat despre Apocalipsã: va fi ceva, și dacã da, când ? Și așa am gãsit de cuviințã sã rãspund prin acest articolaș, tuturor, ca sã nu mai fiu nevoit sã mã repet. Din punct de vedere creștin, vestirea Sfârșitului Vremurilor și mesajul apropierii Împãrãției Cerurilor – se fãcea încã din vremea lui Iisus. Sã nu uitãm cã acesta era mesajul lui Ioan Botezãtorul pe vremea când l-a întâlnit pe Mântuitor.: Pocãiți-vã cãci se apropie Împãrãția Cerurilor. Mesajul sãu a fost dus mai departe însã el a avut un caracter strict personal, religios, adresat fiecãruia dintre credincioși, iar nu Omenirii în ansamblul sãu. Cãci, Evangheliile ne-au lãsat doar o singurã certitudine despre Apocalipsã, sau Vremurile din Urmã. Mântuitorul spune, fiind întrebat despre momentul venirii Apocalipsei: “Iar de ziua si de ceasul acela nimeni nu stie, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal. Si precum a fost in zilele lui Noe, asa va fi si venirea Fiului Omului; caci precum in zilele acelea dinainte de potop oamenii mancau si beau, se insurau si se maritau… si n-au stiut pana ce a venit potopul si i-a luat pe toti, la fel va fi si venirea Fiului Omului… Privegheati, deci, ca nu stiti in care zi vine Domnul vostru, insa aceea cunoasteti ca, de-ar sti stapanul casei la ce straja din noapte vine furul, ar priveghea si n-ar lasa sa i se sparga casa. De aceea si voi fiti gata, ca in ceasul in care nu ganditi, Fiul Omului va veni” (Matei 24, 36-51). ” Cu alte cuvinte, accentul pe chiar Iisus Hristos îl pune privitor la Apocalipsã este pe PREGÃTIREA SUFLETEASCÃ A CREȘTINULUI, iar nu iscodirea pentru aflarea zilei și ceasului când se va produce evenimentul. Ca orice scripturã Hristicã, textul evanghelic comportã ce l puțin douã nivele de interpretare: unul intern, destinat credinciosului, și unul extern, adresat Lumii. Cel interior trebuie interpretat metaforic, individual. Dupã Evanghelie, semnele Sfârșitului sunt vizibile pretutindeni, mereu. Vedem în jurul nostru crime, secetã, rãzboaie, rãutãți, și în general, toate relele pãmântului. Lumea noastrã trãiește într-un permanent sfârșit de lume, de mii de ani. Așa am gãsit-o când am deschis ochii în ea, și probabil cã la fel de rea o vom lãsa când o vom pãrãsi. Înțelepciunea pregãtirii pentru Apocalipsã constã în pregãtirea continuã a credinciosului pentru finalul acestei cãlãtorii prin viața vremelnicã, pãmânteascã, la capãtul cãreia fiecare îl întâlnește pe Fiul Omului, la Mica  Judecatã personalã. Cãci momentul venirii Apocalipsei coincide în plan personal cu momentul venirii Morții (o entitate spiritualã foarte palpabilã și personalã) ce vine precum un fur, “în ceasul în care nu gândiți”. Acest episod epic al finalului vieții pãmântești se regãsește în toate tradițiile, la toate popoarele pãmântului, indiferent de religie. Din aceastã perspectivã, pregãtirea pentru Apocalipsã trebuie sã fie pregãtirea pentru Sfârșitul unei vieți în aceastã lume: detașarea de cele lumești, prețuirea datã lucrurilor înalte, spirituale, aspirațiilor morale ale spiritului – în fruntea acestor virtuți fiind Dragostea de Dumnezeu, regina tuturor virtuților – singura alãturi de smerenie – capabilã sã ducã la Mântuire. Cam așa vãd eu Apocalipsa…   Mihai Rapcea]]>