DE VANZARE CUMPARARE – FAMILII LA COMANDA

Despre acest subiect vorbim astazi. E vorba de familia “moderna”, facuta la comanda, asemenea unor pantofi sau a unei rochii de mireasa. E vorba de ceea ce sociologii din ultimii 10-15 ani denumesc tot mai frecvent “familia intentionala”, (in literatura de specialitatea “intentional family”) adica familia planificata, proiectata dinainte asemenea unui tunel, si nu cea spontana izvorita din sentimentele de dragoste reciproca a tinerilor casatoriti ori din instinctul natural spre procreare a fintei umane. Stiri despre acest fenomen apar si au aparut des in ultimii 10-15 ani fara insa ca cititorul de rind sa le priceapa sau sa le poata asimila ori sa le dea sens. In toamna, Institute for American Values a publicat un studiu comprehensiv privind redefinirea familiei, identificind mai multe variante ale “familiei intentionale” si factorii care tind spre redefinirea ei.

Intitulat One Parent or Five, A Global Look at Today’s New Intentional Families (“Unul sau cinci parinti, a privire de ansamblu asupra noilor familii intentionale”), studiul a fost facut de Elizabeth Marquardt, sociolog si autor prolific privind familia ca fenomen uman si institutie sociala. In acest studiu, ea reliefeaza trendurile actuale in familiile intentionale: ce defineste un parinte, biologia sau intentia? Mamele sau tatii mai au vreun rost?  Ce e mai imprtant pentru cresterea unui copil, structura familiei ori factorii biologici? Pot copiii creste normal chiar daca au parinti “multipli”? Le lipsesc copiilor parintii naturali? Sunt poligamia si poliamoria daunatoare sau sanatoase pentru copii? Este posibil ca crearea de familii la comanda sa insemne de fapt insasi mercantilizarea familiei? La aceste intrebari raspunde autoarea in cele 72 de pagini ale studiului ei.

Intilnim tot mai des in rezolutiile si studiile Parlamentului European si ale Consiliului Europei notiunea de familii intentionale, cu toate ca inca nu sub acest nume. In toamna a aparut in proiectul de tratat al drepturilor copilului editat de Consiliul Europei si impotriva caruia am scris si v-am informat atunci. E vorba de parintii sociali, adica de “familii” fundamentate nu pe legaturi biologice intre parinti si copii ci pe relatii de convietuire intre adulti.

Notiunea  de “familie intentionala” a aparut in anii 90, dar sub terminologii diferite. A aparut in deciziile judecatoresti privind mamele surogat. Apoi a devenit o tema favorita de cercetare si publicatii pentru sociologi. Adeptii “familiei intentionale” sustin ca “planificarea si pregatirea pentru nasterea copilului, nu casatoria, constituie elementele esentiale in determinarea celui care este sau nu este parintele intentional” al noului nascut. Tatal copilului nu este neaparat fiinta biologica care i-a dat viata ci persoana care in mod intentionat ii acorda asistenta si ii poarta de grija. Dupa ei, familia naturala e irelevanta, asa cum sunt si relatiile biologice si de singe. Conteaza mai mult “familiile constituite prin alegere”, alegerile facute de adultii care se asociaza sa traiasca impreuna.

Studiul lui Elizabeth Marquardt identifica patru tipologii sau tipuri de familii: (1) familia monoparentala (unde exista doar un singur parinte); (2) familia constituita din doua persoane adulte; (3) familia constituita din trei persoane (poligamia si poliamoria); si (4) familia constituita din patru sau cinci persoane. 

Exista mai multe tipuri de familii monoparentale: (1) mama intentionat necasatorita; (2) tatal intentionat necasatorit; si (3) conceptia post-mortem.

Emanciparea sociala a anilor 60 a generat familia manoparentala, in special in rindul tinerelor care doreau cariera si copii dar nu casatorie. Tinerele care prefereau sa traiasca singure, cu un copil sau doi pe care sa-i creasca singure. Gindeau ca micutii se pot dezvolta bine si fara un tata sau barbat in casa. Au conceput prin inseminare artificiala. Barbatii au profitat de noua moda pentru a-si vinde materialul genetic, facilitind astfel familia monoparentala, numita in studiile sociologice single mother by choice. Media de elita a promovat aceasta familie, portretizind-o ca una cool si preferabila casatoriei si familiei traditionale. Asa incit copiii au primit de la mamele lor alti frati si surori, dar nu tati. De citiva ani incoace, insa, trendurile au inceput sa se inverseze. Dupa o generatie, tinerele devenite mame isi sfatuiesc propriile ficele, ele la rindul lor ajunse la virsta casatoriei, sa opteze pentru casatoria traditionala, cu sot si tata in camin. A creste singura un copil sau doi este dificil, spun ele.

Un alt tip de familie monoparentala e tinarului necasatorit care traieste singur cu copilul sau copiii lui. Astfel de barbati isi fac si ei familii la comanda, folosind mame surogat. Fenomenul acesta e intilnit mai des in America de Nord, Marea Britanie si India. Barbatii cumpara ovule, le incubeaza in pintecele unei mame surogat contra cost, iar cind copilul se naste, devin, legal, tati. Cum era de asteptat, traficul in ovule si servicii de surogat s-a intensificat mult in ultimii ani.

Conceptia post-mortem se intilneste mai rar si consista in conceptia unui copil din sperma unui barbat decedat. Dupa moartea fizica a barbatului, sperma mai supravietuieste 36 de ore, ingaduind medicilor sa o preleveze si sa o inghete. Cazuri bizare au aparut in Dallas si Rusia unde parintii si prietenele barbatului decedat s-au dat reciproc in instanta pretinzind sa fie “proprietari” ai spermei decedatului cu scopul de a-si concepe un nepot sau o fica.

In aceasta categorie intra, pe linga familia naturala si traditionala barbat-femeie, asa numitele familii constituite din persoane de acelasi sex. Acest ultim tip de familie e tipul clasic de familie unde legaturile biologice intre parinti si copii sunt eliminate. Copiii cresc intr-un context relational nebiologic, intr-un cadru ales de adulti. Doar unul dintre parteneri e parintele biologic al copilului sau al copiilor, iar celalat nu. Copiii crescuti in astfel de camine tind sa se dezvolte diferit si mai anevoios decit copiii crescuti in familii binare (barbat-femeie), si multi dintre ei sunt confuzi privind propria identitate sexuala. In majoritatea cazurile ei provin din relatii pe care parintii biologici si nebiologici le-au avut in trecut cu alte persoane de acelasi sex. In consecinta, copiii nu sunt legati intre ei biologic (frate si sora) ci trec prin structuri de familii diverse de-a alungul anilor in masura in care parintii lor isi schimba partenerii de viata de acelasi sex. In ultimii ani tot mai multi adolescenti, care au fost crescuti din copilarie de cupluri homosexuale sau lesbiene, incep sa-si exprime in public experientele de viata. Si nu sunt placute. Multi dintre ei nu se pot relationa cu partenerul de viata de sex opus, fiind crescuti si obisnuiti cu modele sexuale de acelasi sex, barbat-barbat si femeie-femeie.

O alta varianta a familiei cu doi parinti este aceea de co-parinti (in literatura de specialitate “co-parenting pre-conception arrangements”) Este o varianta aparuta recent in care doua persoane de sex opus sau de acelasi sex stabilesc prin contract (1) aducerea pe lume a unui copil (de obicei prin inseminare artificiala); si (2) cresterea lui. Cele doua persoane adulte nu sunt casatorite, nici nu locuiesc impreuna. Cheltuielile pentru inseminare si surogat sunt impartite egal sau stabilite prin contract. Aici copilul devine o comoditate, e mercantilizat. Un exemplu tipic este femeia care solicita (online) sperma, se insemineaza si se intelege cu vinzatorul sa fie co-parintii copilului prin contract. Deja incep sa se iveasca copii care in loc de “parinti” au “co-parinti”. Reclamele sugestive pentru acest fel de “familie” sunt de genul: “find your co-parent or sperm donor”, iar serviciile de facilitare incep sa devina tot mai numeroase.

O alta varianta, tot recenta, este numita “same-sex procreation” (“procrearea unisex”). Este o varianta cit se poate de bizara, dar deocamdata doar in faza de cercetare in laboratoare. In 2004 oameni de stiinta japnozei au creat un cobai exclusiv cu materialul genetic a doua femele, fara implicarea materialul genetic masculin. Aceasi notiune se incearca si la nivel uman, universitatea Sheffield din Marea Britanie fiind un “pionier” al acestor teste in fiintele umane.

“Familia” cu trei parinti a fost legal inaugurata in aprilie 30, 2007 cind un judecator american a decis, pentru prima data, ca un copil poate avea trei (3) parinti legali, doua femei (ca si co-parinti) si un tata, adica barbatul care si-a vindut sperma cu care una dintre femei a fost inseminata. Cei trei adulti sunt declarati parinti “egali” ai aceluiasi copil si au obligatii egale sa-l intretina. Cazuri similare incep sa apara si in Canada, Australia si Noua Zeelanda. Iar recent, in California a fost introdus un proiect de lege care, in caz ca va fi adoptat, va permite fiecarui copil sa aibe trei parinti mentionati in certificatul de nastere. Intrebarea inevitabila este: daca un singur parinte nu e bun pentru un copil dar doi sunt, cu atit mai mult trei? De ce nu chiar patru sau mai multi?

A alta familie cu trei parinti este poliamoria. Poliamoria este o relatie intre mai mult de doua persoane, necasatorite, dar care traiesc impreuna, o relatie ne-monogama, dar care inevitabil produce copii. In contrast, poligamia este familia unde un barbat si cele doua sau mai multe sotii sunt casatoriti. In ultimii ani, in special dupa legalizarea casatoriilor unisex, practicantii poliamoriei si a poligamiei au lansat si ei actiuni agresive in tribunale pentru a  li se recunoaste si lor tipurile de familii pe care si le constituie pe baze relationale, nu exclusiv biologice. Pentru ei monogamia e o notiune demodata. Au aparut reviste poliamoroase, printre ele Loving More, cu 15.000 de abonati. Iar showurile TV de avantgarda incep si ele sa lansese programe speciale despre familiile poliamoroase si poligame, proclamindu-le mai fericite si sanatoase decit familia naturala si traditionala binara barbat-femeie. Parintii care constituie aceste familii se numesc “poli-parinti”. Titlul unei bine cunoscute carti care promoveaza poliamoria? Heather Has Two Moms and Three Dads (“Heather are doua mamici si trei tatici”) Pina in prezent nici familiile poliamorice nici cele poligame nu au fost recunoscute legal, dar exista.

O alta varianta, si mai bizara, de familii din trei persoane este numita “three-person reproduction”, unde copilul e produsul unui embrion conceput de trei parinti, de exemplu materialul genetic a doua femei si al unui barbat. Primul proiect de acest gen a fost lansat de Newcastle University din Marea Britanie in 2005. Acest tip de “familie” e probabil cea mai clara dovada ca copiii au devenit o comoditate pentru adulti, o comoditate pentru satisfacerea vanitatii lor. Copii nascuti in modul acesta sunt prea putini si insuficient de maturi pentru a fi intrebati ce simt ori ce opinie au despre aceasta nebunie a adultilor. In citiva ani vom afla.

Familia cu patru sau cinci parinti se constituie dintr-o femeie, un barbat, un donator (a se citi “vinzator”) de sperma, o mama surogat, si o donatoare (a se citi “vinzatoare”) de ovule. Tribunalele sunt presate tot mai mult sa accepte si aceste aranjamente contractuale si sa le declare “familii” legale si “egale” cu familia traditionala. In cuvintele celor care promoveaza astfel de familii, “definitia familiei traditionale dispare in mod treptat. Am avut ingrijorari acum citiva ani cu familiile de acelasi sex. Dar preocuparile acelea s-au dovedit a fi nefondate. Familiile viitorului vor putea combina pina la cinci parinti. In oricare cultura sau civilizatie, evidenta indica ca copiii se adapteaza bine si ce e important e calitatea vietii oferite copilului in astfel de structuri.” Oare asa sa fie?

Ultima moda sau varianta de familie, poate cea mai bizara dintre toate, tocmai si-a facut aparitia in San Francisco. Sociologii o numesc “co-parenting bothies”, un termen mai greu de tradus in romaneste, dar care poate fi inteles usor din modul in care e structurata. Acest tip de “familie” se constituie din doua cupluri, un cuplu lesbian si altul homosexual, adica doi barbati si doua femei. In alte cuvinte, copilul are patru (4) parinti homosexuali. Prin contract, cei patru se inteleg care dintre barbati isi va dona sperma, care dintre femei va fi inseminata artificial cu ea, si toti cad de acord sa fie “co-parinti” ai noului nascut. Cei patru nu traiesc toti impreuna, iar copilul trece periodic in custodia fiecarui cuplu. Contractul deasemenea decide cine va avea grija de copil in vacante, cind e bolnav, cine i-i va plati scoala, unde va locui, cu cine si cit timp. In aceasta structura copilul e asemenea unei suveici aruncate dintr-un loc in altul. Copiii acestia nu vor trai nici o data impreuna cu ambii parinti biologici. In permanenta vor trebui sa se ajusteze unor noi si stranii structuri sociale.

Aceasta e o scurta prezentare a “familiei intentionale”, adica planificata, facuta la comanda. Pretul? Costurile uneori sunt astronomice. Unele cupluri unisex au cheltuit pina la 200.000 de dolari pentru a-si atinge scopul. Un cuplu homosexual din Tel Aviv a cheltuit aceasta suma sa afle o donatoare de ovule in California si o mama surogat in Mexic sa le implineasca visul. Cu adevart un cost exorbitant pentru a-ti intemeia o familie. Ce am scris astazi e un scenariu periculos dar real. Nu mai e doar pe orizont. Deja e o realitate. Intrebarea este, ca societate e bine sa acceptam si sa legiferam aceste trenduri periculoase? Daca credem ca am ajuns la finalul variantelor “familiilor” ne inselam. Tehnologia si vanitatea adultilor se impletesc in variante inca de negindit, dar care vor impinge frontierele antivalorilor spre orizonturi si mai bizare si periculoase. De aceea asteptam, cu ingrijorare, anul 2014 cind Uniunea Europeana va celebra “Anul European al Familiilor” (la plural). Da, tot ce se face la comanda e scump. Inclusiv “familiile intentionale.” 

AFR Va Recomanda: Textul integral in engleza al studiului discutat astazi il aflati aici: http://familyscholars.org/one-parent-or-five/