Un neam de cre(ș)tini…

Nu sunt un împãtimit al fotbalului, ba dimpotrivã. Am o aversiune fațã de fenomenul microbist în sine, deși îmi place sã bat mingea – ori de câte ori am ocazia. Exaltarea și amploarea pe care a luat-o un simplu sport mã agaseazã prin monstruozitatea efectelor asupra societãții, prin paradoxurile pe care le impune ca pe ceva firesc. Fotbalul ca joc – zice-se cã provine din China, unde acum douã mii de ani, chinezii îș numeau cuju. În antichitatea greceascã, același joc purta numele de Episkiros, fiind destinat doar copiilor. Romanii l-au preluat cu denumirea de Harpastum (devenit ulterior Calcio – de la încãlțãmintea jucãtorilor – calceus), fiind un joc foarte popular printre soldați. Este de înțeles deci fascinația jucãtorilor și plãcerea acestora de a-și dovedi îndemânarea și mãiestria cu obiectul rotund numit minge. Ce nu este de înțeles este fascinația, frenezia, pasiunile și chiar fanatismul pe care îl trezește în unii acest sport. Cãci majoritatea așa-zișilor suporteri sunt departe de idealul unei vieți sportive, fotbalul fiind cam singurul sport ce promoveazã… berea și violența de stadion, în loc sã promoveze în rândul suporterilor jocul în sine. Cãci dacã faci un sondaj printre susținãtorii unui club de fotbal DE CÂND NU AU MAI JUCAT FOTBAL ? rãspunsul va fi șocant de dezamãgitor, în raport de rãspunsurile la întrebãrile: DE CÂND NU AI MAI BÃUT O BERE sau DE CÂND NU TE-AI MAI BÃTUT LA IEȘIREA DE PE STADION ? Și atunci, mã întreb eu, CINE ȘI DE CE ANUME PROMOVEAZÃ FOTBALUL ?! Se recunoaște astãzi oficial cã fotbalul este folosit de arhitecții societãții multiculturaliste drept o supapã a tensiunilor sociale. Este mai puțin periculos pentru Guvernul Mondial din umbrã (și reprezentanții lor vizibili – Guvernele naționale din fiecare țarã) sã dezlãnțui furie iraționalã la un joc stupid, în care douã echipe de câte 11 jucãtori fiecare încearcã sã loveascã o minge rotundã (mingea de fotbal), cu scopul de a o introduce în poarta adversã, decât sã te trezești cã aceeași violențã mocnitã îți explodeazã în Piațã, în Universitate și amenințã sã schimbe “ordinea” masonicã instituitã. Fotbalul a ajuns dintr-un simplu sport, un mod de viațã paradoxal, care nu mai are nici o legãturã cu sportul respectiv în sine (jocul propriuzis). Microbistul devine obsedat de rezultatele meciurilor, clasamente, arbitri, campionate, scandaluri, viața sexualã a fotbaliștilor, banii câștigați din transferuri, orice mai puțin jocul în sine, îndemnul la practicarea lui ca scop al obținerii dezideratului antichitãții mens sana in corpore sano (minte sãnãtoasã în corp sãnãtos). Pentru așazișii suporteri, fotbalul a devenit un soi de preocupare obsesivã, un subiect de hipnozã colectivã, în care discrepanța dintre jucãtori și cei din tribune este evidentã. Pe teren – trupuri sculturale, în tribune – butoaie de bere pe douã picioare. Ce mã îngrozește este faptul cã activitatea unei țãri întregi a fost paralizatã vreme de o zi (s-a dat liber de la muncã, copii nu au mai fãcut școalã în ziua meciului finalei Ligii Campionilor Europeni) pentru un meci disputat de la 8 seara, fãrã ca nimeni sã remarce aberația și anormalitatea acestui fenomen. Rapcea Mihai  ]]>