Ca ºi Crãciunul sau alte sãrbãtori creºtine, ºi Paºtele se hrãneºte din plin din tradiþiile pãgâne. Unul dintre cele mai cunoscute ºi îndrãgite imagini pascale, iepuraºul, are în spate o întreagã simbolisticã ce ne duce pânã în vremuri mitice. Iepurele se înscrie în linia bestiarului selenar ºi a arhetipurilor asociate clarului de lunã. În arta medievalã creºtinã animalul avea o semnificaþie aparte. Se credea de mult, dupã cum aflãm de la Pliniu, Plutarh, Filostrat sau Aelian, cã acesta este hermafrodit, ceea ce a condus la conexiunea cu Fecioara Maria datoritã credinþei în reproducerea sa fãrã pierderea virginitãþii. Iepurii figureazã în manuscrise ºi în reprezentãrile nordice ale Fecioarei cu pruncul. De asemenea era asociat cu Sfânta Treime în cadrul motivului celor trei iepuri uniþi, motiv rãspândit în pãrþile importante din bisericile engleze, semn cã iepurele avea o mare importanþã în imaginarul bisericesc medieval. Stabilirea unor paralele cu ouãle pascale poate fi datatã în secolul al 15-lea în Germania, când catolicismul dominã zona ºi asimileazã credinþele pãgâne preexistente. Primele legende ale iepuraºului care face daruri dateazã din aceeaºi perioadã. Ba prin 1680 se ºi publicã o poveste despre iepurele care ascunde darurile pascale într-o grãdinã. Aceste legende au fost exportate cu succes în SUA datoritã imigranþilor germani care au colonizat Pennsylvania, contaminate curând de imagini cu cuiburi în care apar iepuraºi ºi ou colorate. Dar iepurele este un vechi simbol al fertilitãþii, prezent în toate mitologiile. Sãlbatic sau de casã, se leagã de divinitatea Pãmântului-Mamã, de ideea de regenerare ºi înnoire neîntreruptã a vieþii. Este o fiinþã selenarã, care întruchipa o veche zeiþã germanicã, Eostra, mitologizare a primãverii ºi fecunditãþii, încã adoratã în mediile rurale ale secolului al 13-lea. Mai înainte, saxonii celebrau venirea primãverii prin festivaluri tumultoase, pe care misionarii creºtini n-au avut altã soluþie decât sã le integreze. Festivalul pãgân al Eostrei coincidea de altfel cu învierea lui Iisus, prin urmare avea sens a adoptare a sa sub mantie creºtinã. Iepuraºul de Paºti nu este o invenþie modernã, ci un vechi simbol lunar. Luna apare uneori în forma unui iepure. În Europa, Asia sau Africa petele de pe lunã reprezintã iepuri…ba mai mult, pentru azteci aceste pete proveneau de la un iepure pe care un zeu i-l aruncã în faþã, imagine cu conotaþii sexuale. Anii iepurelui din calendarul aztec se aflã sub semnul lui Venus. Unele triburi maya vorbeau despre salvarea lunii de cãtre un erou iepure, deci salvarea vieþii care se reinnoieºte datoritã lui. Acest mit face din iepure un erou civilizator, asa cum îl considerã ºi siouxii winebaga. Însoþind luna, el împarte cu aceasta latura tainicã, incognoscibilã a realitãþii pe care, domesticit, o oferã ºi oamenilor devenind un soi de intermediar. Menebuch, marele iepure al algonquinilor, este singurul care face accesibilã taina tatãlui arhetipal. În acest sens s-ar putea apropia ºi de simbolistica ce îl însoþeºte pe Iisus, iar natura sa blândã ne duce cu gândul la mielul creºtin. De altfel, dupã creºtinare aceste triburi au fãcut paralela cu un Mesia selenar. În mitologia egipteanã Osiris apare cu chip de iepure, tot în ideea de regenerare periodicã. În taoism, pentru cã iepurele moare, ca ºi luna, pentru a renaºte, el devine cel care pregãteºte bãutura pentru nemurire. La umbra unui smochin piseazã ierburile magice. Fierea lui era folositã de chinezi pentru a topi lama de oþel a sãbiilor tocmai în speranþa unui transfer de putere ºi nemurire. Birmanii îl considerau chiar un strãmoº mitic. Iepurele este totodatã contradictoriu, ambivalent, fast ºi nefast. Ca ºi luna, de care îl leagã ºi semnificaþia sexualã. În Cambodgia se credea cã ploile fecundatoare se datorau împerecherii iepurilor. Þãranii azteci credeau nu doar într-o divinitate iepure, ci în 400, exprimând beºugul. Acelaºi animal reprezenta ºi lenea sau beþia, deci cuprindea ºi binele, ºi rãul. De multe ori a fost asociat ºi cu risipa, nestãpânirea, desfrâul, întrucât este simbol al vieþii elementare, instinctual, pe care raþiunea ar vrea sã le controleze. În vremea iluministã din istoria unui popor, teama faþã de puterea distrugãtoare a instinctului tabuizeazã animalul , aºa cum vedem în Deuteronomul ºi Leviticul. Interdicþii asupra consmului de carne de iepure gãsim la celþii bretoni, la popoarele baltice ºi în mai multe zone asiatice. Nici þãranii ºiiþi anatolieni nu îi consumau carnea, dar din alte motive: îl considerau animal divin. De Irina-Maria Manea – Historia ]]>

CategoryCauze Naţionale
Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer