Lupta electorală pentru prezidențiale a încetat de mult să mai fie una politică. A devenit o luptă dintre bine și rău; dintre hoți și cei furați; dintre ticăloși și oameni cumsecade.

În această luptă, ticăloșii folosesc minciuna, manipularea, răstălmăcirea oricărui cuvânt prin transformarea lui în armă. Folosesc frica, incertitudinea și nesiguranța.

În acest timp, noi ceilalți ne punem speranța și ne agățăm de un singur om. Un om care nu ne-a promis nimic. Un om care a spus doar apăsat adevăruri care ne reprezintă și în care credem cu toată ființa noastră.

CREDEM ÎN DUMNEZEU și în dreptul la demnitate și prosperitate al poporului român.

Credem că acest popor are suficiente resurse naturale, umane și mai ales morale pentru a se ridica puternic, unit și prosper din dezastrul sărăcia și îndatorarea în care ne-au aruncat dușmanii națiunii Române.

Credem că PUTEM și TREBUIE SĂ NE LUĂM ȚARA ÎNAPOI!

Credem că pandemia a fost în realitate o PLANdemie, menită să instaureze teroarea necesară pentru a ne forța să acceptăm vaccinarea.

Credem că vaccinurile au ucis, au ucis, au ucis, și avem și tot mai multe dovezi despre asta.

Credem că autoritățile, politicienii, presa și chiar unii dintre medici au fost complici la aceste operațiuni și au câștigat foarte mulți bani din ele.

Știm că nu avem nici un interes ca popor în conflictul din Ucraina și că ar trebui să ne păstrăm neutralitatea în acest conflict.

Știm că suntem jefuiți de marile corporații, care și-au dat mâna cu politicienii și prăduiesc această țară.

Desigur că acest cancer care a devorat România își apără cu disperare privilegiile și averile, controlul și puterea de a jefui în continuare. Prin orice mijloace, căci nu se vor da înapoi de la nimic pentru a se păstra la putere!

Însă în același timp, și noi luptăm cu disperarea celor care nu mai au nimic de pierdut, ba dimpotrivă, știm că dacă vom pierde și această ultimă luptă, ne vom întoarce la acest nimic din care suntem forțați să supraviețuim.

Duminică, lupta va fi la vot. Între timp, până atunci, Sistemul se va strădui să ne convingă că suntem slabi și dezbinați și că susținerea pentru omul care va aduce căderea lor nu este atât de mare, astfel încât să poată falsifica grosolan rezultatul votului.

Și atunci vom fi forțați să ieșim în stradă, să ne apărăm dreptul la libertate în fața DICTATURII la fel cum au făcut-o părinții noștri în 1989. Vom plăti din nou tribut de sânge, căci din păcate, arborele libertății trebuie din când în când udat cu sângele patrioților, dar și al tiranilor.

Singurul mod de a-i face să înțeleagă că vremea lor a trecut iar acum A SOSIT TIMPUL PATRIOȚILOR este să ieșim masiv în stradă ÎNAINTE de alegerile de duminică, să arătăm clar că poporul nu mai acceptă să fie furat.

De aceea, VĂ CHEMĂM să veniți vineri 6 decembrie 2024 începând cu ora 18 la Piața Universității, pentru a participa la mitingul de susținere pentru Călin Georgescu. Un miting nu pentru el, ci pentru noi, contra lor.

Organizator este Partidul Patrioților Poporului Român (PPR) – în relația cu Primăria, Jandarmeria și Autoritățile, însă sunt bineveniți membrii și simpatizanții oricărei formațiuni politice care cred în schimbare și o doresc. Alegerile parlamentare au trecut, pentru noi miza nu mai este una politică, ci DE SUPRAVIEȚUIRE a Poporului Român.

CategoryCauze Naţionale
Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer