Nu vreau sã las sã treacã aceastã zi fãrã sã aștern mãcar câteva rânduri, câteva impresii proaspete, despre sãrbãtoarea Luminii Învierii Domnului. Într-o atmosferã umedã, cu o ceațã ce învãluia tot satul, coborând în fuioare dinspre pãdure, pe ulițele satului, oamenii se adunã spre bisericã. Șiruri, șiruri de femei, copii și bãrbați, cu coșuri tradiționale, din nuiele, în care purtau pasca și ouãle roșii, pentru binecuvântarea arhiereascã, oamenii s-au adunat în biserica – doveditã curând neâncãpãtoare, și în curtea ei. Se salutã cu voci scãzute, se așeazã pe grupuri, rubedenii și neamuri, bãtrânii cu bãtrânii, tinerii cu tinerii. Fãrã hãrmãlaia și bețivãneala din orașele mari, fãrã râsetele și maimuțãrelile tinerilor din mahalalele marilor orașe. Și fetele și bãieții de aici sunt îmbrãcați decent, în hainele lor “bune”, de sãrbãtoare. Lipsesc aproape complet rujurile și fardurile țipãtoare din decor, semn cã preotul satului își face bine datoria. Suntem totuși în Bucovina, ultimul bastion al satului românesc autentic, al tradițiilor și crezului ortodox. Satul are doi preoți, unul bãtrân și altul tânãr. Tãcerea se lasã peste sat. Este momentul. În altar, cei doi preoți se roagã cu mâinile ridicate, cerând pentru credincioși pogorârea Luminii. În Bisericã s-au stins luminile, iar oamenii așteaptã afarã, într-o tãcere solemnã plinã de emoție. Apoi, o luminițã se aprinde, în altar, urmatã de alta, iar cei doi preoți ies cu fãclii de cearã curatã în mâini, vestind Lumii Învierea lui Hristos. Oamenii primesc Lumina cu pioșenie, și cu salutul “Hristos a Înviat !”, urmat de întãrirea crezului în Învierea Domnului: “Adevãrat a Înviat !”. Flacãra lumânãrilor aprinse de la una la alta se întinde în mulțime, șovãielnic. Un copil, cu lumânarea în mânã își întreabã mama, nerãbdãtor: “Dar nu putem aprinde noi cu chibritul !?” Maicã-sa îl mustrã în tãcere și îi șoptește: “Lumina trebuie primitã de la ceilalți, care au primit-o de la preot”. “Dar de ce așa ?” – insistã bãiatul ? “Pentru cã numai prin Lumina lui Hristos ne mântuim. Și numai unii prin alții…” Rãmân uimit de profunzimea înțelepciunii femeii. Cãci, pentru noi, cei ce trãim în lume, nu este mântuire fãrã iubire de aproapele. Cum spunea și un mare schimnic, cã dacã te afli în extazul împreunã vorbirii cu Dumnezeu, dar fratele tãu are nevoie de o canã de apã și tu nu te întrerupi ca sã i-o duci, ai pãcãtuit. Urmeazã apoi tipicul Învierii, cu citirea din Evanghelie și rugãciunile pentru toatã obștea și suflarea omeneascã. Când se urmeazã preotul spre ușile Bisericii, acestea se gãsesc zãvorâte, iar Preotul bate cu crucea în ele, zicând: “Deschideți voi creștini, porțile voastre, și vã ridicați Porți Veșnice ca sã intre Împãratul Mãririi !”, iar o voce dinlãuntru, rãspunde: “Cine este Împãratul Mãririi !?”. Preotul rãspunde: “Domnul cel tare și puternic, Domnul cel tare în rãzboaie, Domnul Puterilor, acela este Împãratul Mãririi !!!” Apoi, porțile se deschid și întreg norodul intrã în Bisericã, în urma preoților, cântând “Hristos a Înviat din morți, cu moartea pre moarte cãlcând, și celor din morminte viațã veșnicã dãruind.” Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, înviazã și sufletele noastre, cele moarte și împietrite de pãcatele și fãrãdelegile noastre !  ]]>