23 august 1944 – De trei ori tradare. Cuvantul lui Antonescu si noi documente secrete despre Regele Mihai

de Gheorghe Constantin Nistoroiu Beneficiarii Actului de la 23 August 1944, l-au calificat drept act de salvare nationala. Regele Mihai a primit pentru aceasta bravura, de la „tatucu” Stalin, cea mai inalta decoratie rusa: „Ordinul Victoria”. Victoria cui? Se pretinde (ceea ce este adevarat) ca prin acest act, soarta razboiului a depins de aliati, si ca a fost scurtat cu aproximativ o jumatate de an. Criticii in totalitate, califica actul de „inalta tradare”, de „grava eroare politica” si sustin ca Romania nu trebuia sa capituleze inainte de a fi semnat un armistitiu. Acest armistitiu trebuia semnat doar de maresalul Antonescu. Actul de la 23 August 1944, asumat direct de regele Mihai a fost de fapt o capitulare neconditionata cu consecinte imediate: 130.000 de soldati romani prizonieri: deportati 20.000 de romani si alti 72.000 de romani de origine germana, pierderea a 50% din totalul de 19 divizii, angajate in lupta alaturi de sovietici, pierderea libertatii si bolsevizarea cu forta. Procedandu-se la arestarea maresalului si la capitularea intregii armate inaintea semnarii aricarui armistitiu, am pierdut baza juridica si morala a apararii drepturilor Romaniei si ne-am dezonorat singuri, iar maresalul in loc sa fie tratat ca maresalul Mamierheim al Finlandei, ca un erou, a fost considerat tradator si criminal de razboi. Prin „armistitiul” regelui Mihai, dictat de Moscova la 12 Septembrie 1944, in loc de 300 de milioane impuse, prin guvernul „fratesc comunist”, sovieticii au furat Romaniei cel putin 3 miliarde de dolari in produse. Seful Statului Major britanic Allen Brootie, sustinea ca prin actul regelui de la 23 August 1944, Romania a deschis larg portile sovieticilor, contribuind direct la ocuparea Europei de Rasarit de catre acestia. Ar fi fost foarte bine ca ex-regele Mihai sa fi dat poporului roman explicatia actului comis la 23 August 1944, in cei 63 de ani scursi de atunci. Pentru a reconstitui evenimentele din acea zi fatidica vom apela la concluziile extrase din documente, depozitii si marturii. Scriitorul Nicolae Baciu in lucrarea „Agonia Romaniei 1944-1948 „ prezinta cateva aspecte concludente asupra desfasurarii evenimentelor din august 1944, astfel : 1. Maresalul Antonescu a cerut audienta la Palat, tocmai pentru a anunta ca va semna armistitiul. 2. Actul de la 23 August 1944 este actul personal al regelui. Nici unul din reprezentantii partidelor istorice nu au stiut ce s-a petrecut la palat si deci n-au fost prezenti. 3. Nici Iuliu Maniu, nici Dinu Bratianu nu au fost consultati asupra formarii guvernului Sanatescu. 4. Nici lui Maniu si nici lui Bratianu nu i s-a oferit sa formeze guvernul. 5. Lucretiu Patrascanu si partidul sau comunist a avut un rol mult mai important in actul de la 23 August 1944, decat se stia si se credea, cu toata neinsamnatatea P.C.d.R. Avand aceste importante precizari, sa incercam rational analiza lor. Secretarul particular al regelui Mircea Ioanitiu, consemneaza: „Cert este ca in dimineata de 23 August, am fost trezit din somn de telefonul lui Mihai Antonescu, care cerea ca regele sa-l primeasca pe el si pe maresal in audienta in acea zi”. In Curierul din 13 Octombrie 1944, generalul Aurel Aldea, marturiseste: „Ziua de 23 August, o zi de salvare pentru tara, ne-a gasit nepregatiti din punct de vedere tehnic. Lovitura de stat era planuita pentru 26 August, dar, in dimineata zilei de 23 August, am fost informat de rege ca in dupa-amiaza aceleiasi zile el va acorda o audienta maresalului Antonescu si lui Mihai Antonescu… Maresalul Antonescu a comunicat, in cursul audientei, decizia sa de a incheia armistitiul, adaugand ca el a si vorbit cu ministrul Clodius in legatura cu aceasta. Aceasta ar fi avut drept urmare ocuparea intregii tari de catre nemti si, poate, arestarea si deportarea regelui si a celor ce sprijineau actiunea sa. Audienta la care participa si generalul Sanatescu, a fost brusc intrerupta de rege, care pentru cateva minute, a venit sa ne comunice noua celor ce ramasesem intr-o camera alaturata, decizia de armistitiu a maresalului. Dupa ce ne-am sfatuit putin, am ajuns la concluzia ca, fara sa mai asteptam ziua de 26 August, si cu riscul vietii, trebuia sa-l arestam imediat pe maresal si pe Mihai Antonescu.” Patriotul si istoricul roman Gheorghe Bratianu in depozitia sa facuta la procesul maresalului Antonescu in 1946, spune: „In ziua de 23 august 1944, dimineata am fost trimis la Snagov de catre sefii partidelor de opozitie, care mi-au dat insarcinarea sa vorbesc cu domnul maresal pentru incheierea imediata a armistitiului. Aceasta, in urma evenimentelor petrecute pe frontul din Moldova. Am executat aceasta insarcinare. Am fost la Snagov si am vorbit cu domnul maresal si cu domnul M. Antonescu. Adaug ca inaintea mea fusese in acelasi scop si domnul Ion Mihalache. In timpul cat se discuta, domnul Mihai Antonescu si domnul maresal au avut initiativa unei audiente la Palat si chiar s-a telefonat, fiind eu de fata, acolo, in acest scop. Domnul maresal mi-a cerut asentimentul scris al sefilor de opozitie pentru ca sa incheie armistitiul in conditiile care erau cunoscute si mi-a spus, imi aduc aminte, ca daca va obtine acest asentiment in scris, indiferent de parerea nemtilor, el va incheia armistitiul. Mi-a cerut sa-i aduc raspunsul scris inainte de ora 15. Eu l-am asigurat ca-l voi aduce inainte de ora 15. M-am inapoiat la Bucuresti. A survenit o oarecare intarziere pana sa se poata intruni cei trei sefi de partide. Am comunicat acestora raspunsul domnului maresal. Au fost de acord sa dea asentimentul in scris, ce urma sa se dea in cursul zilei. Dar m-au autorizat sa comunic maresalului inainte de ora 15 ca poate face uz de acest asentiment in audienta de la ora 16 la Palat . Cand am fost la Snagov mi s-a spus de intrevederea cu ministrul german Clodius si stiu ca era vorba ca domnul maresal sa semneze armistitiul.” Versiunea din „memoriile” lui Gheorghe Bratianu, completeaza de fapt depozitia-sub juramant- din procesul Antonescu. Argumentul ca cei trei lideri politici „nu au putut fi gasiti” cade fiindca ei il insarcinasera pe Gheorghe Bratianu sa mearga la Snagov sa trateze cu maresalul. Nu poate fi vorba de refuzul lor de a confirma in scris acordul lor maresalului pentru incheierea armistitiului, fiindca doar ei cereau sa semneze armistitiul. Actul regelui Mihai este rezultatul tensiunii create intre el si maresal. In aceasta privinta domnul Mircea Ioanitiu ne atrage atentia ca: „Ingradirile pe care le pusese regelui erau umilitoare. El nu putea sa-si aleaga prietenii sau sa numeasca demnitarii la curtea regala fara asentimentul maresalului. Maresalul considera pe regele Mihai drept un copil, incapabil sa judece…” Asadar, satul de tutela lui Antonescu, regela s-a hotarat (sfatuit fiind) sa faca el „armistitiul”, fiindca : „ Daca-l lasam pe Ion Antonescu sa faca el singur armistitiul, ne va tine iar sub papuc”. Concluzia ce se impune este clara: maresalul Antonescu a fost arestat nu pentru ca interesele tarii o cereau (in fata pretinsului refuz de a semna armistitiul ), ci pentru a scapa de „tutela”, de sub „papucul” lui. In special, Envoy Averell Harriman, ex ambasadorul american la Moscova, ne spune ca „Maresalul Antonescu se decisese sa incheie armistitiul, numai ca i-a luat-o inainte regele”. Sa aruncam o privire asupra depozitiei lui Maniu la procesul maresalului: „In dimineata de 23 August l-am rugat pe domnul Gheorghe Bratianu sa-l vada pe domnul maresal. Domnul Gheorghe Bratianu mi-a comunicat ca l-a gasit pe domnul maresal intr-o dispozitie mai buna pentru incheierea armistitiului. Aceasta stire ne-a inviorat. Am capatat speranta ca se va ajunge la incheierea armistitiului. Aceasta stire am comunicat-o la Palat”. In seara de 22 August 1944, maresalul Antonescu a convocat pe ministrul german Clodius si in prezenta generalului Pantazi, ministrul de razboi, i-a adus la cunostinta ca Romania a cerut armistitiu. Redam in intregime telegrama ambasadorului britanic la Ankara, trimisa la Londra la ora 3:26 p.m. la 23 August 1944. [This telegram is of particular secrecy and should be retained by the authorised recipient and not passed on.] Aceasta telegrama este expediata de ambasadorul britanic Sir Knatchbull-Hugessen din Ankara, cu mentiunea ca ea este telegrama trimisa de ambasada turca din Romania, premierului turc Saracoghe. Conditiile propuse de Antonescu si acceptate de Stalin erau: 1. Guvernul roman acorda armatei germane un termen de 15 zile pentru parasirea Romaniei. 2. Valoarea despagubirilor de razboi sa fie fixata in raport cu greutatile financiare ale Romaniei si de situatia ei economica. 3. Sa se respecte o zona libera, in care guvernul roman sa functioneze nestanjenit de trupe straine. [FROM ANGORA TO FOREIGN OFFICE] Sir. H. Knatchbull-Hugessen D.3.26. p.m. GMT. 23 rd. No.1386 August 1944. R. 4.35. p.m. DBST. 23 rd. August, 1944. 22 nd August. 1944. Repeated to Washington No.247. M.E. Min. No. 438. MOST IMMEDIATE DEDIP TOP SECRET President of the Council has just sent for me to communicate to me telegram received from the Turkish representative in Bucharest. Following is substance. [Begins]. 2. I have seen President of the Council. The situation is very grave. In two days the Russians will have occupied Bessarabia. They are also advancing in other countries. Can Turkey mediate between ourselves and belligerent. Anglo-American armies? I have the consent of the Marshal[1], the King and heads of all the opposition parties. I appeal for an answer within 24 hours from the Britsh and United States Governments to the following points. (1) Will despatch a Roumanian delegate to Moscow for conclusion of an armistice. (2) Put ourselves in contact with Russians and Anglo-Americans at the same time to fix armistice conditions. (3) Discuss armistice conditions in Cairo with Allies. (4) The President of the Council of Roumania is desirous of knowing which of three alternatives would be preferred by Anglo-Americans. [Ends] 3. Turkish President of the Council has informed me, Soviet Ambassador and is informing United States representative. 4. Foreign Office please pass to Moscow and Caserla as my telegrams Nos.72 and 44 respectively, and also to Rome for Lord Moyne as my telegram No.22. [Repeated to Moscow telegram No.2640 Caserla telegram No.425 and Rome telegram No.388.] O.T.P. Aceasta telegrama este expediata de ambasadorul britanic Sir Knatchbull-Hugessen din Ankara cu mentiunea ca ea este telegrama trimisa de ambasada turca din Romania primului ministru turc Saracoglu. Iata-i traducerea in romaneste: „Primul ministru m-a informat astazi ca a primit o telegrama de insarcinatul cu afaceri turc la Bucuresti in sensul urmator: M-am intalnit chiar acum cu primul ministru. El mi-a spus ca situatia este foarte serioasa. In doua zile intreaga Basarabie va fi ocupata de rusi. Noi dorim ca dv. sa actionati ca intermediarii nostri pentru a obtine un armistitiu. Vorbesc in deplin acord cu regele, cu maresalul si cu toti liderii opozitiei. Va rog sa obtineti in interval de 24 de ore raspunsul guvernelor britanic si american la urmatoarele: Primul ministru al Romaniei ar dori sa stie care dintre cele trei alternative este preferata de guvernele britanic si american: (1) trimiterea unui reprezentant roman la Moscova pentru a incheia un armistitiu (2) intrarea simultana in legatura cu americanii, britanicii si rusii pentru a stabili conditiile unui armistitiu sau (3) discutarea conditiilor armistitiului la Cairo cu aliatii. Primul ministru a spus ca ar fi recunoscator daca l-as informa cat mai curand posibil despre opiniile guvernelor englez si american.” Se mai poate indoi cineva astazi in fata acestor documente ca maresalul ceruse si era gata sa semneze armistitiul? O alta telegrama ultrasecreta, citata de Nicolae Baciu in Yalta si crucificarea Romaniei, este raspunsul la aceasta cerere de armistitiu: Telegrama 2646 din 23 august 1944 : Londra cere ambasadorului ei la Moscova, Clark Kerr, ca in cazul acordului sovietic, , sa raspunda imediat lui M. Antonescu, prin presedintele consiliului de ministri turc, ca romanii sa trimita imediat o delegatie la Moscova, fie printre liniile frontului, fie prin Turcia. La 1 Septembrie 1944, ambasadorul britanic la Stokholm, Sir W.Mallet, trimite telegrama cu Nr. 985, prin care anunta Londra ca ministrul Suediei la Bucuresti a comunicat (la cererea guvernului roman) ca un curier special pleaca la Stokholm pentru incheierea armistitiului (confirmand deci cererea armistitiului de catre maresal). Aceasta telegrama a fost retinuta opt zile pe undeva… Merita sa precizam faptul ca „retinerea” acestei telegrame a coincis si cu „retinerea” telegramei de la Stokholm (sosita la 23 August 1944) de acceptare a ameliorarii conditiilor de armistitiu propuse de Stalin. Telegrama n-a ajuns nici la maresal, nici la Mihai Antonescu…, a ajuns se pare la Niculescu Buzesti, care in momentul arestarii lui Antonescu era la Palat in randul complotistilor, care nu doreau ca maresalul sa faca armistitiul… fiindca trebuia o capitulare neconditionata. De ce reprezentantii partidelor politice n-au fost consultati? De ce aceiasi lideri n-au fost prezenti la Palat in 23 August? Cine a avut interesul ca ei sa nu fie gasiti (pentru ca tocmai ei vroiau ca armistitiul sa fie incheiat de Antonescu) ? Cine erau cei cinci „sfatuitori intimi” ai regelui? Ce rol constitutional au jucat generalii Aldea si Sanatescu? Dar Niculescu-Buzesti, ginerele lui Barbu Stirbei si cumnatul lui Edward Boxshall (seful Intelligence Service-ului in Romania), functionar la serviciul cifrului din cadrul Ministerului de Interne? Dar Mocsonyi-Starcea, „maestrul de vanatoare”? Cum se explica faptul ca Niculescu-Buzesti, trimis de rege sa-i caute pe Maniu si pe Bratianu, nu-i gaseste…, cu toate ca ei asteptau cu sufletul la gura vestile de la Palat. Nu este evident ca Buzesti nu vroia sa-i gaseasca pe Maniu si Bratianu? Este cert insa faptul ca Buzesti se afla in serviciul Moscovei. Se explica asadar rolul important jucat de P.C.d.R. in complotul de la Palat. Asupra acestei chestiuni ne informeaza Aurica Simion in lucrarea Insurectia nationala antifascista armata din August 1944. Aceasta carte oficiala comunista reda intre altele consfatuirea de la 13/14 Iunie 1944 din Calea Mosilor. Dezbaterile la aceste consfatuiri relevau cu tarie clarviziunea politica a P.C.d.R., care prin reprezentantii sai, a prezentat solutii realiste pentru rezolvarea diferitelor probleme legate de pregatirea actiunii insurectionale, care erau insusite si alte forte democratice. „In noaptea de 13/14 iunie 1944 a avut loc, din initiativa partidului comunist, o sedinta conspirativa a reprezentantilor sai, Emil Bodnaras si Lucretiu Patrascanu, cu reprezentanti ai palatului si armatei: generalii Constantin Sanatescu si Gheorghe Mihail, colonelul Dumitru Damaceanu, Ioan Moesonyi-Starcea, Mircea Ioanitiu si Grigore Niculescu-Buzesti. Cu acel prilej, Emil Bodnaras a criticat orientarea cercurilor palatului de a reduce actiunea de rasturnare a lui Antonescu la o simpla lovitura de palat, infaptuita de un grup restrans de persoane, si de a evita o participare mai larga a maselor la lupta. Emil Bodnaras a prezentat planul partidului comunist, care prevedea rasturnarea prin forta a dictaturii militare-fasciste, scoaterea tarii din razboiul hitlerist si intoarcerea armelor impotriva Germaniei naziste. Dupa vii discutii, cei prezenti au aprobat planul elaborat de P.C.R. Pentru pregatirea actiunii armate s-a propus crearea unui comitet militar, din care sa faca parte generalii Gheorghe Mihail, C. Vasiliu-Rascanu si colonelul Dumitru Damaceanu. La 15 Iunie, generalul Constantin Sanatescu a comunicat acordul regelui cu privire la cele de mai sus.” S-a inteles bine? In timp ce armata romana lupta si murea in apararea fruntariilor asaltate de sovietici, reprezentantii Palatului erau prezenti la consfatuiri cu Patrascanu si Emil Bodnarenko-Bodnaras, emisar al Moscovei, parasutat de rusi in Romania! Spre onoarea lor, nici unul din reprezentantii partidelor istorice nu a fost prezent la consfatuirea din 13/14 iunie 1944. Grigore Niculescu-Buzesti a devenit membru al PNT, dupa afirmatiile lui Ion Mihalache, abia in 1946. Dar nu trebuie sa ne mai miram ca „frontul romanesc” a fost „rupt”, „strapuns”, ca armatele erau in deruta si frontul dezorganizat. Virusul tradarii intrase in randurile ei. In aceasta privinta, avem o marturie pretioasa din partea lui Gould Lee, in Crown Against Sickle, la pagina 66: „Nu incape nici o indoiala ca absolut toate informatiile planului erau transmise rusilor de Patrascanu, care avea o legatura printr-o statie de radio adusa de comunistii sovietici parasutati in Romania de cateva luni.” Echipa comunista era formata din Emil Bodnaras, Lucretiu Patrascanu, Ion Gheorghe Maurer si Niculescu-Buzesti… si condusa de primul, caruia i s-a subordonat si regele Mihai. Nenorocirea a fost ca si sefii partidelor politice au acceptat capitularea fara conditii „sperand” numai ca Aliatii nu vor impune masuri prea severe. Planurile lui Maniu propuneau „Schimbarea de guvern sa aibe loc simultan cu o ofensiva sovietica masiva”.(Mihail Sturdza-Romania si sfarsitul Europei ) „Iezuitul de la Badacin” cerea pe deasupra o debarcare sovietica in Dobrogea, bombardamente aliate asupra oraselor romanesti precum si parasutarea a 2000 de soldati aliati „daca acesti soldati vor fi anglo- americani sau rusi, sa decida Inaltul Comandament Aliat”!!! ( general Platon Chirnoaga- Istoria politica si militara a razboiului Romaniei contra Rusiei sovietice ). Maresalul negocia cinstit sustinut de Armata, iar politicienii preparau dezarmarea Armatei Romane, sechestrarea Comandamentului ei Suprem si predarea lui si a Romaniei in mainile Rusilor. Conform propunerilor lui Iuliu Maniu si a celorlalti politicieni, incepe Marea Ofensiva ruseasca in Nordul Moldovei. In Martie 1944 , Maresalul Antonescu avea sub ordinele sale peste 500.000 de combatanti hotarati sa lupte pana la capat. <> propus de generalul Avramescu, cerea retragerea armatei pana la poalele si crestele Carpatilor Moldoveni si linia Namoloasa-Galati. Iar in cel mai rau caz, armata romana se putea organiza de-a lunul intregului lant al Carpatilor. O rezistenta prelungita pe oricare din aceste fronturi ar fi oferit Puterilor Centrale Occidentale un pretext si un prilej de a nesocoti Intelegerile de la Quebec si Teheran si de a ajunge ei cei dintai la Viena, la Budapesta sau la Bucuresti. Planul Avramescu putea fi combinat cu intrarea in actiune a Armatei Bulgare. Destinele Romaniei trecusera insa din mainile maresalului in mainile unor simbriasi ai Moscovei: generalii Steflea si Racovita, Buzesti si Mocsony-Starcea, Gheorghe Mihail, colonelul Dumitru Damaceanu. Generalul Gheorghe Avramescu a fost comandantul Armatei a IV-a romane pana in ziua de 3 Martie 1945, asasinat de bolsevici in noaptea de 5-6 Martie 1945, intr-un autoturism.Cum a putut fi arestat comandantul unei armate romane, din chiar mijlocul ei ? In 1932, doi ofiteri germani au scris o carte, tradusa de printul Ilie Vlad Sturdza, in care consemnau: o linie de rezistenta aparenta de la Marea Baltica la Marea Neagra, iar frontul de rezistenta definitiva pe Urali si pe Volga. In Noiembrie 1940, se aflau in jurul unei mese la Berlin „ca Statul Major al Armatei germane: Hitler, Antonescu, Mihai Sturdza, maresalul Keitel, Ribbentrop si interpretul. Antonescu tragand cu degetul o linie pe harta a spus: De la Baltica la Marea Neagra – o linie de aparare; si in spate – un teritoriu militarmente gol.” „Asa este!” a confirmat maresalul Keitel.(Ilie Vlad Sturdza-Pribeag printr-un secol nebun ) Linia Marea Baltica – Marea Neagra fusese o farsa strategica; frontul definitiv, ne neintrecut, era organizat pe Volga, cum prevazusera cei doi ofiteri germani cu zece ani inainte. Cum se explica aceasta eroare fundamentala a Marelui Stat Major german?! Foarte simplu: prin „grija” (tradarea) Amiralului Canaris, seful Serviciului Special de Informatii al armatei germane. Canaris lucra pentru anglo-americani, al caror interese erau ca spatiul rusesc sa inghita cat mai multe divizii si cat mai mult armament german. Datorita informatiilor lui armata germana a patruns in Iunie 1940, in Rusia fara nici o pregatire pentru o companie de iarna. Consecintele se cunosc. Corespondentul Amiralului Canaris in Romania era Moruzov, care ocupa o functie similara. Solicitand o intrevedere cu printul Mihai Sturdza, ministrul de externe roman,Amiralul Canaris i-a spus in incheiere: „Veti ocupa in curand, in Tara Dumneavoastra, un post important. Trebuie sa-mi fagaduiti ca veti face totul pentru a salva viata lui Moruzov”.( Mihai Sturdza-Romania si sfarsitul Europei ) Moruzov, ex-comisar sovietic din Harkov, se „refugiase” in Romania, in 1917 . Debuteaza in Siguranta Romana, ca simplu informator, care urca cu sprijinul Elenei Lupescu si a lui Carol, la functia suprema de Sef al Serviciului de Informatii al Armatei romane. Comandorul von Müller, adjutantul lui Canaris, i-a incredintat un sfat cu avertisment lui Mihai Sturdza: „Faceti tot posibilul ca Romania sa nu intre niciodata intr-un razboi impotriva Marii Britanii. Marea Britanie va fi intotdeauna invingatoare.” (opera citata) Keitel si Antonescu primisera informatiile lor din acelasi izvor (Canaris-Moruzov), izvor intentionat si otravitor. Un prestigios cotidian francez compara in 1955, Conferinta de la Crimeia cu o … bomba cu efect intarziat. O brutala dominatie a Kremlinului. In totalitate dosarul Yalta inchidea in el o tragedie si o tradare a popoarelor calcate in picioare cu cinism, cu sange rece si cu ura de cei „Trei Mari”?!? Stalin- Rooselvelt – Churchill. Cum de a fost posibil? Care a fost scopul? Dominatia? Expansionismul revolutiei mondiale bolsevice? Coroborand documentele tiparite si a arhivelor romane si straine, astazi aflam cu stupoare, ca tradarea drepturilor si intereselor popoarelor sud-est europene a fost PLANIFICATA si ca toata TRAGEDIA ce a urmat pentru ele a rezultat ca un corolar! <> declara profesorului Zbigniew Brzezinski ex-asistent al presedintelui Carter pentru problemele securitatii nationale (1977-1981). Yalta – dincolo de „intentia” de a „instaura pacea”, a agravat conflictul dintre Moscowa pe de o parte si Washington si Londra, pe de alta parte, contribuind decisiv la „incalzire” razboiului rece. Yalta a exprimat categoric dispozitiile sigure ale superputerilor de dupa cel de-al doilea razboi mondial; delimitand „sfere de interese si de influenta”. In cursul reuniunilor celor „Trei Mari” din Februarie 1945, Romaniei i-a revenit un loc distinct. Comunicatul dat publicitatii la 11 Februarie 1945, reliefa „Vointa semnatarilor” de a ajuta statele eliberate de sub ocupatia fascista, ori forte „satelite” ale axei Berlin-Roma-Tokyo, de a reveni ele insele, libere, independente si suverane, democrate si pe plan economic restabilite, sustinerea statelor de a-si alege guverne reprezentand vointa nationala, organizarea de alegeri libere Yalta este o disproportie flagranta intre angajamentele asumate in Crimeea si politicile promovate si aplicate de Kremlin, Londra sau Washington. Rezultatul: Cei „Trei” au putut castiga razboiul mondial, dar devenind „Mari” au stiut sa rateze pacea! Asadar cei „Trei Mari”, in umbra asigurarilor de la Crimeea si sub siguranta trupelor sovietice aflate in Romania, au instituit un regim, un sistem comunist-urmas legitim al regimului totalitar, creat de dictatura lui Carol al II- lea care s-a prelungit pana in anii 1990 ( Gheorghe Buzatu-Romania cu si fara Antonescu-pag.291 ) Regimul totalitar al lui Carol al II-lea a creat premisele „spiritului” Yaltei! Este asadar evident ca „spiritul” Yaltei a crucificat Romania aruncand-o in haos. Zarurile haosului fusesera aruncate de Churchill in Octombrie 1944, la Moscova. A urmat o „receptie cu bufet rece” la Malta si apoi „marele banchet” propus la Yalta si onorat la Bucuresti – la Palatul regal… cand Visinski a cutremurat masa regelui Mihai cu pumnul … A inteles oare regele sub ecoul izbiturii lui Visinski, tradarea comisa asupra maresalului Antonescu, care stia de ce dorea sa impuna armistitiul sau avand arma la picior si armata in spate, pentru a salva totusi Natiunea ?!? Sub spaima brutalitatii si violentei verbale a lui Visinsky, regele Mihai a cedat putina independenta a Natiunii, care-i mai ramasese, desi stia ca „Este un principiu al Chartei Atlantice – dreptul popoarelor de a-si alege forma de guvernamant, restituirea independentei si propria guvernare a popoarelor care prin forta au fost private de aceste drepturi de catre natiuni agresoare. Pentru a supraveghea conditiile in care popoarele eliberate, isi exercita aceste drepturi cele trei guverne vor acorda impreuna sprijin oricarui popor eliberat sau fost component al Axei, din Europa, acolo unde, dupa parerea lor, conditiile impun: – restabilirea pacii din interior; – masuri de urgenta in ajutorul sinistratilor; – constituirea autoritatilor guvernamentale provizorii, reprezentand pe larg toate elementele democratice si stabilirea unei date cat mai apropiate pentru alegerea guvernului, prin alegeri libere, potrivit dorintei maselor; – sa faciliteze acolo unde este necesar, desfasurarea alegerilor.” Gheorghe Buzatu –opera citata) . Prin „spiritul” Yaltei ni s-a confiscat definitiv independenta, chiar de marea putere, garanta a libertatii si suveranitatii popoarelor; sub privirea incurajatoare al celorlalti aliati. Fara indoiala ca regele Mihai prin „actul sau curajos” de a-si aresta maresalul, a reusit sa impuna dezastrul tarii, datorita capacitatii sale de „strateg” – caracteristica dominanta si predominanta a augustului sau tata, care tot prin „strategie” a sfartecat Romania in Iunie –August 1940. Abil in strategia sa politica, Mihai era cat pe aci sa fie maturat de zelul afisat de ,,matusele rosii ,, asa cum erau numite in acea perioada principesele Ileana si Elisabeta. Flirtul sovieticilor cu ex-regele Carol al II-lea a fost de notorietate. Secretarul II al Ambasadei S.U.A.la Londra, Robert Coe, ne avertizeaza despre legatura lui Carol II cu bolsevicii si increderea pe care acestia i-o acordau. Gheorghe Buzatu-opera citata) Grija ambasadorului american, desi indreptatita era lipsita de temei, fiindca orice tradare isi are „argintii sai”. Regele Mihai era mostenitorul legitim al tatalui sau: politic , moral, economic. In actul marsav, odios, profanator, „anacatafic” pentru Natiune, Mihai nu s-a servit doar de razbunarea unei fiinte de a fi stat mereu sub „papucul” maresalului si nici de rusinoasa „tutela”, ci de satisfacerea celei mai depline lacomii – aurul. – Aurul nu e numai simbol monarhic ci si pofta regala… La modul general, se stie ca lacomia are descendenta regala. „Vigilenta aurului era inascuta regelui Mihai.” Mai putin il interesa pe el soarta Natiunii. Nu stia de la tatal sau ca era cea mai dispretuita Natie, pe care a urat-o cu o inversunare viscerala zece ani si mai bine? Ce nu stia regele Mihai in ajunul tradarii sale? Stia ca sigur Antonescu putea incheia armistitiul in conditii onorabile. Stia ca in caz de neacceptare, Antonescu va continua razboiul, care iar putea avea o soarta tot mai onorabila decat capitularea. Stia de asemenea ca Stalin acceptase cele 3 puncte forte ale armistitiului propus de Maresal. Stia ca va ramane complet eclipsat de aura maresalului daca va iesi invingator. Si mai stia ca maresalul prin politica sa economica adusese Romaniei 49 de vagoane de aur… „S-au gasit 49 de vagoane de aur, cand Romania, in toti anii de pace, abia adunase 16. Da, in 1944, Banca Nationala a Romaniei avea in seif 40 de vagoane de aur! Romania nu a dat nimic si a primit totul pe baza de acorduri: petrol, bumbac, cereale>>. (Gh. Buzatu Op.cit.p.335) In prag de a fi tradat si arestat maresalul Antonescu are o convorbire cutremuratoare cu generalul Freissner, in zilele tragice cand s-a decis soarta poporului roman. Din convorbire se desprinde clar ca apararea pozitiei fortificate Galati-Focsani era posibila si atunci soarta Romaniei si evident a Europei de Rasarit era alta daca maresalul aplica „planul Avramescu”. Pe ce se baza maresalul Antonescu? Pe cele 168 de batalioane de oameni instruiti, dar fara arme. Pentru a nu lasa loc unor interpretari gresite redau integral raspunsul maresalului. Maresalul Antonescu, ca ilustrare a expunerii lui, a desenat pe perete cu putine linii aceasta schita si a continuat: FINLANDA GERMANIA  RUSIA SOVIETICA ROMANIA XXX XXX = DICTATUL DE LA VIENA general Platon Chirnoaga- Istoria politica si militara a razboiului Romaniei contra Rusiei sovietice ,pag.338 ) Declaratia maresalului Antonescu, facuta in ziua de 21.08.1944, este de o extraordinara importanta. Pe de o parte declaratia dovedeste ca se gandea la acea data – deci cu 2 zile inainte de a fi arestat, sa rupa alianta cu Germania, justificandu-se prin a ne arata efectul demoralizant, pe care lipsa de atitudine a lui Hitler l-a avut asupra armatei romane si asupra Romaniei, prin nerepararea nedreptatii (dreptatea corectiva) acordului de la Viena. Curios este faptul ca aproape peste tot se vorbea de o lovitura de stat si singurul care nu stia era tocmai maresalul. Cum se explica bravura soldatului roman in afara granitelor tarii, iar pe teritoriul Romaniei n-a mai vrut sa lupte? Scaderea moralului s-a datorat propagandei din interior contra maresalului si contra continuarii razboiului, propaganda care s-a „clocit” in Palatul Regal. Tot din convorbirea celor doi bravi ostasi se desprinde profetia despre marele pericol rusesc care se va rasfrange asupra Europei intregi, in cazul ca Rusia bolsevica va iesi invingatoare. Covorbirea celor doi inalti demnitari, comandanti de armate, care-si cunosteau obiectivele si scopurile pentru care isi conduceau armatele in razboiul contra Rusiei confirma nu numai interesele lor, ci si salvarea Europei intregi. Nu erau doi politicieni, cu intentia sa-si faca din „salvarea Europei” un argument favorabil politicii lor de razboi. Declaratiile maresalului Antonescu si ale generalului Friessner sunau ca niste trambite de arhanghel pentru a trezi in ceasul al 12 – lea Europa secularizata pornita cu indarjire sa rupa singura bariera, singurul zid asezat in fata navalirii furibunde a bolsevismului in Europa. n 22 August 1944, maresalul s-a intalnit ultima data cu Comandantul grupului de armata Ucraina de sud si s-au pus de acord sa opreasca inaintarea ruseasca pe linia Galati-Focsani. Antonescu si-a luat obligatia de a trimite pe front toate rezervele de care dispunea in interesul tarii. Inainte de a se desparti ii spune camaradului sau: Previziunile profetice ale maresalului s-au implinit. Prin Actul de tradare al regelui, de la 23 August 1944, Romania si-a deschis larg bratele pentru a strange la piept Sovietul Suprem. Primul act politic al primului guvern Sanatescu (al tradarii) a fost savarsit in seara de 23 August (la cateva ore) prin predarea maresalului Antonescu agentului rus Bodnaras. Este o dovada certa ca guvernul Sanatescu – aflat sub obladuirea regelui Mihai era – pro-sovietic, iar regele un executant al Kremlinului. Se impun cateva intrebari majore. De ce liderii (istorici) politici, n-au renuntat la tratativele de la Cairo, desi cunosteau inca din iunie 1944, conditiile obtinute de Antonescu la Stockholm, care aveau un suport onorabil ? De ce aceeasi lideri politici, stiind avantajul armistitiului lui Antonescu nu l-au sprijinit? De ce nu si-au asumat ei acceptarea armistitiului propus de sovietici? De ce nu si-au asumat raspunderea, daca Antonescu voia sa renunte la putere inca din Aprilie 1944? De ce a mai fost necesara tradarea de la 23 August 1944? Nu se poate accepta niciodata termenul de „Lovitura de Stat” sau alt termen, decat tradarea. Fiindca Lovitura de stat presupune, dincolo de plan si de pregatire, un asediu asupra unei fortarete (in speta – cladire) in care se afla cei care isi exercita puterea; iar cei care vor sa le-o ia (complotand) trebuie sa-i asedieze mai intai. Tradarea presupune doar un complot si o atragere in cursa, in capcana, afisand la orizont drapelul alb. In cazul lui Antonescu, regele-Mihai, poate fi acuzat, indreptatit, de trei ori de tradare: I. TRADARE, fiindca maresalul venise pasnic in audienta, pentru problemele tarii. II. TRADARE, deoarece obiectivul audientei se implinea prin propunerea si acceptarea armistitiului de catre Maresal. III. TRADARE, intrucat Maresalul Antonescu era singurul garant al suveranitatii si suzeranitatii Statului Roman. Romania a fost ocupata de sovietici atat prin actul tradarii de la 23 August 1944, prin vointa regelui (declaratia de armistitiu), cat si prin conditiile de armistitiu semnate la 12 Septembrie, dupa ce rusii ocupasera deja Tara. Daca ar fi fost semnat armistitiul lui Antonescu garantat de armata, sovieticii ar fi fost obligati sa le accepte. Cum insa „armistitiul” lui Mihai, n-a fost discutat, ci impus si acceptat, documentul de mai tarziu este de fapt confirmarea capitularii. Daca rusii ar fi fost opriti pe linia fortificata Focsani-Galati-Dunare pana la Mare, cu siguranta ca si ei ar fi acceptat conditii mai blande pentru noi. Dar prin actul necugetat al regelui Mihai (mai ales ca a fost executantul planului de la Moscova adus de agentul Bodnaras), prin tradarea sa marsava, a spulberat orice nadejde ca Romania sa se poata salva. Asadar tradarea lui Mihai, este tradarea natiunii romane. Avea un demn model in tatal sau, care fusese bine instruit la randu-i de Internationala. De trei secole rusii se straduiau sa ocupe Romania.N-a fost sa fie, deoarece fii si conducatorii bravi , voievozii si boierii au aparat-o pana la jertfa. A fost sa fie acum cand prin tradare un rege strain, de traditie, de cultura si de religie, de morala, de limba, de tara, nu strain insa de avaritie, de lasitate, de tradare, de capitulare. Maresalul si-a asumat soarta pana la impuscare. N-a cerut gratierea. Regele avea dreptul de a gratia (dat de Dumnezeu ) . Dar prin actul tradarii s-a rupt de Dumnezeu . Nu mai avea autoritatea de a gratia… A trimis o scrisoare sa se motiveze… Antonescu a refuzat sa puna mana pe ea. Mirosea a sange… Pentru actul sau marsav si odios, Stalin, il decoreaza pe regele fidel la 20 Iulie 1945, cu Ordinul Victoria, ca rasplata pentru tradarea „a la Iuda” pe care a comis-o. Prin capitularea ordonata armatei romane,regele Mihai a deschis pofta expansiunii bolsevice pentru Europa de Rasarit. Ca sa raspunda la gestul lui „Tatucu” baietelul blajin-regal a decorat si el prietenii din guvernul Groza. Trei comunisti care traisera in Rusia si aveau nationalitatea rusa, au fost numiti ministri in guvernul Groza cu asentimentul regelui. Era vorba de Bodnaras, Vasile Luca si Ana Pauker. La fel, Henri Prost scrie: <>. Guvernele de la Londra si Wasington s-au dat mana comandamentului sovietic de aici inainte, in tot ceea ce priveste executia clauzelor armistitiului; delegatii lor la comisia de control vor fi simpli observatori. Or, clauzele armistitiului nu numai ca autorizeaza, dar chiar invita pe rusi sa se amestece in afacerile interne romane; lor le apartine dreptul de a determina ce organizatii se dedau la o propaganda care le este ostila, asadar de a nu lasa sa functioneze decat pe acelea pe care ei le admit, de fapt de a dispune de guvernul Romaniei. Un act international, aprobat de Statele Unite si Marea Britanie, a predat Romania bunului plac al Uniunii Sovietice. Se va afla ca asa a fost decis la conferinta de la Teheran din decembrie 1943>>. Mai sunt si alte dovezi ca dupa 23 august statul roman nu mai era un stat suveran. Astfel, in ianuarie 1945 – in timpul guvernului general Radescu – N.K.V.D. (politia ruseasca), intovarasita de comisari romani, al caror rol era sa mascheze operatiile politienesti ruse in Romania, a facut o colosala razie pe intreg teritoriul tarii si a ridicat circa 100.000 de germani, cetateni romani, care au fost transportati in Rusia. Guvernul roman era raspunzator de libertatea si siguranta cetatenilor romani. Daca politia rusa – deci politia unui stat strain – a putut sa desfasoare o astfel de activitate pe teritoriul Romaniei, inseamna ca guvernul roman nu si-a impus autoritatea fata de aceasta politie, si nu numai ca n-a putut-o impiedica sa rapeasca libertatea unor cetateni romani alesi dupa voia ei, dar a fost obligat sa-i puna la dispozitie si elemente din politia romana, care sa faca act de prezenta in aceasta razie. Evident ca intr-un stat suveran, o astfel de operatie este de neimaginat. Asadar, la 23 august 1944, Romania si-a pierdut suveranitatea. Cui a folosit deci aceasta iesire a Romaniei din alianta cu Germania, executata in conditiile dezastruoase pe care le-a vazut? Ce imperioasa si urgenta necesitate politica a obligat pe Regele Mihai si pe oamenii politici ai Blocului National-Democrat sa-l inlature pe maresalul Antonescu de la conducerea statului, in timpul unei batalii, care impunea ca toate fortele natiunii sa fie unite pentru oprirea inamicului? Caci un lucru este evident. Nu se poate incheia un armistitiu in cursul unei batalii pe care inamicul a castigat-o si inainteaza in interiorul tarii. Chiar daca s-au dus tratative in acest scop inainte de aceasta batalie – asa cum a fost cazul romano-rus – ele nu pot fi continuate in timpul bataliei care se desfasoara in favoarea inamicului. Caci se poate face doua ipoteze. Ori aceasta batalie este decisiva, si atunci inamicul nu se grabeste sa incheie un armistitiu ci merge pana la capitularea invinsului, ori inaintarea inamicului poate fi oprita undeva pe o linie mai inapoi, si – in acest caz – trebuie sa fie oprit mai intai inamicul pe aceasta linie si numai dupa aceea sa se reia discutiile asupra armistitiului. Adica trebuie sa se arate inamicului ca nu suntem la ultima limita a rezistentei si ca mai poate suferi pierderi grele intr-o durata de timp nelimitata. Aesta era cazul Romaniei. Desi batalia din Moldova si Basarabia se desfasura in favoare adversarului, inaintarea acestuia putea fi oprita pe linia Carpatii Moldovei – linia fortificata Focsani-Galati-Dunare – pana la mare. Maresalul Antonescu, in discutiile cu comandandul grupului de armate Ucraina de sud din zilele 21 si 22 august, decisese sa apere aceasta pozitie. Rusii, care erau grabiti sa incheie un armistitiu cu Romania, cand s-ar fi vazut opriti pe aceasta linie, ar fi acordat conditii de armistitiu mai favorabile. Lovitura de stat de la 23 august a impiedicat punerea in aplicare a acestei hotarari si deci a sabotat posibilitatea obtinerii unui adevarat armistitiu. Prin acest act, Regele Mihai a distrus orice posibilitate de a salva independenta Romaniei. Dar sa zicem ca Romania s-a sacrificat ca sa ajute Occidentul. Atat Anglia cat si Statele Unite voiau sa termine razboiul cat mai repede si deci se poate afirma ca prin iesirea Romaniei din alianta cu Germania s-a scurtat razboiul cu cateva luni si multe vieti au fost salvate. Din punct de vedere politic insa, acest act a avut consecinte grave pentru puterile occidentale. Se stie cu cata insistenta a staruit Churchill ca debarcarea anglo-americana sa se faca undeva in peninsula balcanica, ca sa ajunga inaintea rusilor in Ungaria si Romania. Daca debarcarea s-a facut totusi in Franta si evenimentele de razboi au avut cu totul alta desfasurare, nu mai putin interesul occidentalilor era ca armele ruse sa fie tinute mai mult timp pe teatrul de operatii romanesc, pentru ca ei sa ajunga prin Franta si Germania la Viena, Praga, Budapesta si Belgrad, inainte ca Austria, Cehoslovacia, Ungaria si Iugoslavia sa fi fost ocupate de rusi. Dupa cum am vazut ca s-au desfasurat operatiile occidentalilor in Germania in primavara anului 1945, se poate afirma ca daca Romania ar mai fi rezistat cateva luni – trupele occidentale ar fi ajuns inaintea rusilor in tarile din Europa centrala si in parte si in sud-estul european. Deci capitularea Romaniei la 23 august 1944 a permis armatelor ruse sa ocupe Ungaria, Cehoslovacia si Austria si poate Iugoslavia, creand in centrul si sud-estul Europei o situatie politico-militara defavorabila puterilor occidentale. Asadar rasturnarea maresalului Antonescu si capitularea Romaniei a adus avantaje de o importanta extraordinara atat politice cat si militare numai rusilor. ( G-ral Platon Chirnoaga -Op.cit.) La saizeci de ani de la negocierea predarii Romaniei in mainile sovieticilor adevarul inca asteapta sa fie cunoscut si mai ales, recunoscut cu demnitate de cei pe care Dumnezeu in imensa Sa bunatate le-a oferit sansa pocaintei. Din pacate insa, se pare ca tocmai Demnitatea lipseste … Fragment din volumul “Privire sub Coroana“- Prof. drd. GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU Sursa: Ziaristi Online]]>