În SUA, democrații se pregătesc să dea o lovitură de Stat.

Argumente:
– deși numărătoarea voturilor nu s-a încheiat, Biden s-a autoproclamat președinte, iar mass-media internațională îl prezintă ca cel de-al 46-lea președinte american.
– pentru a-l legitima pe Biden drept președintele SUA în ochii opiniei publice internaționale, toți politicienii păpușăriți de globaliști (inclusiv de la noi) îl felicită pe “noul președinte”, deși el intră în pâine doar după validarea alegerilor de către Curtea Supremă a SUA și după depunerea jurământului, pe 20 ianuarie. Curte supremă unde republicanii lui Trump au 5 din 8 judecători, care sunt în măsură să invalideze alegerile, dacă apar dovezi de fraudă !
– deși Biden afirma în campanie că va începe lupta împotriva pandemiei, iar în toată campania electorală a refuzat să îi fie organizate adunări publice mari cu alegătorii (pentru respectarea distanțării sociale), acum electoratul său (Antifa și BLM) sunt în stradă fără măști, ovaționând și îmbrățișându-se. Să înțelegem că dacă au scăpat de Trump, s-a terminat cu gogorița pandemiei (nu mai e necesară) ?!
– ca să creeze iluzia că este președinte în funcție, Biden a declarat azi că va constitui un grup.de 12 experți pentru a lupta împotriva pandemiei. Cu ce mijloace, din moment ce nu va fi președinte (în cel mai bun caz) decât de pe 20 ianuarie încolo ?
– străzi întregi din New York și alte orașe mari, cu magazinele aferente, și-au acoperit preventiv vitrinele, pentru a preîntâmpina revoltele și jafurile de după alegeri. Jafuri care n-au mai avut loc, momentan. Însă nici protecțiile n-au fost coborâte încă, semn că pericolul nu a trecut.

Care este cel mai probabil scenariu ?!
– mâine, Trump va tine o conferință de presă în care va prezenta public contestațiile formulate de avocații republicani in fața judecătorilor, împreună cu dovezile aferente.
– dacă aceste dovezi sunt convingătoare, este posibil că judecătorii să dispună verificări.
– dacă se dovedește cea mai mică fraudă, legea federală permite anularea alegerilor.
– dacă se dovedește implicarea democraților în fraudarea alegerilor, legea federală prevede sancțiuni drastice la adresa partidului, care pot merge până la dizolvarea acestuia.
– dovada că acest scenariu este posibil iar democrații anticipează înfrângerea legală este sugerat de faptul că Hillary il îndeamnă pe Biden “să nu cedeze sub nici o formă… în fața crizei constituționale“.
https://trishintel.com/hillary-clinton-biden-should-not-concede-under-any-circumstances-constitutional-crisis-underway/

Dacă toate aceste lucruri se întâmplă, Biden va avea de ales între:
– a se supune deciziei judecătorilor și să accepte reluarea alegerilor, cu posibilitatea că partidul democrat să nu mai poată propune un candidat
– să fie declanșate proteste generalizate, jafuri BLM și antifa, Trump să solicite poliției și Gărzii Naționale să intervină iar Biden, din poziția de viitor președinte, cu sprijinul guvernatorilor din statele controlate de democrați, să ceară forțelor armate să nu asculte de ordinul lui Trump. Ăsta este adevăratul motiv pentru care Biden joacă cu disperare rolul președintelui deja intrat în funcție, pentru a-și asigura legitimitatea atunci când vor declanșa lovitura de stat. Acesta este motivul pentru care presa mondialistă încearcă cu disperare să pună presiune pe Trump să își recunoască înfrângerea și să îi cedeze lui Biden președenția, înainte ca judecătorii să soluționeze contestațiile cu privire la fraude.

Cu un Donald Trump devenit cel mai iubit președinte american din istoria SUA, în țara cu cele mai multe arme de foc pe cap de locuitor, devine clar că acest conflict “constituțional” (cum îl denumește deja Hillary) va duce la un război civil de amploare. Nu întâmplător 40% din fondurile de campanie republicane au fost alocate “litigiilor post-electorale” și la fel de puțin întâmplător, Trump a adus înapoi pe teritoriul SUA, ultimul an, peste 90% din soldații americani…

Dacă în ciocnirile de până acum dintre BLM si Antifa cu poliția și grupările de dreapta nu s-au folosit arme de foc, este posibil ca pe viitor să asistăm la adevărate războaie locale.

Dacă am dreptate și le-am ghicit planul, această postare va fi ștearsă rapid de pe facebook (unul dintre cei mai mari sponsori ai lui Biden), pe motiv de “fact check”

CategoryCauze Naţionale
  1. November 9, 2020

    Republicanii au 6 din 9 in Curte…

  2. November 22, 2020

    Rapcea, unul plin de importanta de sine si de burti.
    Nevasta-sa, o parvenita, parchetul scartar, cum poti altfel s-o definesti?
    Ce de-a mai fericirea la ei: un copil au si-l neglijeaza!
    Mintea romanului de pe urma: nu da perlele tale porcilor! Lasa-i sa mance ce gasesc! Daca se imbolnavesc, crapa ei si singuri.
    Apoi cica erau budisti. Au crapat de ciuda ca femeile au indraznit sa-si ceara drepturile de om.
    S-au nascut degeaba amandoi. Pleah!

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer