Stelele de film… evreiești  În anii `40, era obligatoriu pentru evreii care își construiau o carierã în domeniul artistic, în special în cinematografiei, sã își ascundã descendența evreiascã în spatele unor nume ne-evreiești. Tactica respectivã a fost aplicatã de cãtre evrei, la ordinul rabinilor sioniști – nu doar în domeniul artei, ci și în toate domeniile în care evreii vizau preluarea controlului (mass-media, politicã, economie). Și în România, sunt bine cunoscute cazurile evreilor autohtoni (evreul Ernest Neulander devine Valter Roman, tatãl actualului Petre Roman; Ana Pauker (Rabinsohn),Teohari Georgescu (Burach Tescovici ), Vasile Luca (Luca Laszlo), Ghizela Vass, Silviu Brucan ( Samuel Brukner), Iosif Kișinevski, Alexandru Nicolschi (Grumberg Boris Nicolscki), Gheorghe Pintilie (Pantiușa Bodnarenko), Emil Bodnãraș, Vladimir Tismãneanu având pãrinții, Leonte și Hermina Tismineþky. Bunicul lui Ion Iliescu, Vasile Ivanovici, a fost un evreu bolșevic. Evadat din închisoare  în timpul Imperiului Țarist, urmãrit fiind de poliția țaristã, s-a stabilit în România, schimbându-și numele în Penu, ulterior Iliescu. Tatãl lui Ion Iliescu, Alexandru Iliescu, a fost un aprig comunist kominternist, iar unchiul  lui, Eftimie, fratele lui Alexandru Iliescu, a fost ofițer de securitate, participând activ la represiunea  poporului român, fiind adjunctul odiosului Alexandru Drãghici, ministrul de interne al lui Dej. Nici actualul președinte, Traian Bãsescu, nu face excepție de la originea evreiascã. Ambii pãrinți naturali ai lui Traian Bãsescu au fost evrei din localitatea Basarabi, Județul Constanța. Tatãl biologic al lui și al  fratelui lui, i-a pãrãsit emigrând în Israel. Frații Bãsescu au fost crescuți de un tatã adoptiv venit din zona Moldovei. Iatã lista evreilor din bussiness-ul american al cinematografiei: Ella  Geisman devenitã June Allyson; Bette Perske, Lauren Bacall; Bernie Schwartz, Tony Curtis; Issur Danielovich, Kirk Douglas; Frances Rose Schorr, Dinah Shore; Marion Levy, Paulette Goddard; Muni Weissenkopf, Paul Muni; Julie Garfinkel, John Garfield; Allan Koenigsberg, Woody Allen; Benny Kubelsky, Jack Benny; Asa Yoelson, Al Jolson; Charles Bushinsky, Charles Bronson; Sara Gabor, Zsa Zsa Gabor; Harry Leach, Cary Grant; Chaim Liebovitz, Lorne Green; David Kaminsky, Danny Kaye; Dorothy Kaumeyer, Dorothy Lamour; Mike Orowitz, Michael Landon; Joseph Levitch, Jerry Lewis; Leonard Rosenberg, Tony Randall; Tula Finklea, Cyd Charisse, etc., etc. Cea mai simplã tranziție de nume de la evreu la irlandez a fost fãcutã de Lee Jacob, care și-a schimbat numele în Lee J. Cobb. Jeff Goldblum este doar unul dintre puținii actori evrei cunoscuți, care și-a folosit numele real. Jerry Seinfeld este un alt actor cunoscut din serialele americane de televiziune ale anilor 1990. Louis B. Mayer, șeful MGM și cel mai puternic lider media al anilor 1930 – 1940. Site-ul de stiri ronatvan.com publica o lista larga de figuri publice de origine evreiasca din din Romania din mai toate domeniile de activitate. Potrivit sursei citate, persoana care a contribuit la întocmirea acestei liste “este anonimã din motive lesne de înteles”. Pe langa cei care isi asuma identitatea si sunt perceputi in consecinta, exista, potrivit autorului, unele persoane (in dreptul numelui carora apare ?) in cazul carora nu exista certitudinea ca sunt de origine evreiasca, asa incat aceste cazuri trebuie tratate cu rezerve. -Traian Basescu (fost marinar, fost primar al Bucurestiului, politician si Presedintele României?) -Petre Roman (politician, fost Prim Ministru al Romaniei) -Emil Constantinescu (profesor, fost presedinte al Romaniei?) -Ion Iliescu (politician, fost presedinte al Romaniei si „personaj important al revolutiei din 89”) -Nina Iliescu (sotia lui Ion Iliescu) -Theodor Stolojan (fost Premier, economist, politician, fost lider al PDL si consilier Prezidential) -Viorel Lis (fost primar al Bucurestiului, baron) -Dinu Patriciu (presedintele Grupului Rompetrol, NV si membru important al PNL) -Mihai Razvan Ungureanu (director SIE, istoric, politician, si fost ministru de externe) -Ludovic Orban (fost ministru al Transporturilor, vicepresedinte PNL) –Leonard Orban (Comisar European) -Silviu Prigoana (parlamentar, om de afaceri si star TV, autodeclarat “Mândru cã e Mason”) -Adriana Bahmuteanu (nevasta lui Silviu Prigoanã si star TV?) -Nicolae Cajal (fizician, academic, politician si filantrop) -Geo Saizescu (regizor de filme, scriitor si actor) –Victor Ciutacu (jurnalist, redactor ºef adjunct la Jurnalul Naþional, ºi moderator la Antena 2) -Iosif Sava (muzician, moderator radio si TV) -Elan Schwartzenberg (om de afaceri care a devenit cunoscut dupã cãsãtoria cu Mihaela Rãdulescu) -Anna Lesko (cântãreatã) (evreicã?) -Anamaria Prodan (star TV, fotomodel, cântãreatã) -Ginger Devil (actritã porno) -Laura Andresan (prostituatã faimoasã, un fel de Jenna Jameson a României, Jenna Jameson fiind una dintre cele mai celebre actrite porno evreice din lume) -Mihaela Radulescu (star TV) (evreicã?) -Alina Plugaru (fotomodel) -Razvan Vasilescu (actor) -Alexandru Arsinel (comedian si actor) -Ioana Maria Vlas (presedinte SOV Invest, Fondul Naþional de Investiþii – FNI) -Ioan Stoica (fondatorul Caritas) -Mircea Albulescu (actor, profesor, poet, membru al Uniunii Scriitorilor) -Oana Sarbu (cântãreatã, actritã) -Andrei Blaier (regizor de filme si scriitor de scenarii) -Andrei Zinca (regizor, manager de productie, actor, producãtor) -Dan Pita (regizor de filme si scriitor de scenarii) -Eugen Ovidiu Chirovici (economist, jurnalist, scriitor si Mare Maestru al Marii Loji Naþionale din România) –Edmund Deda (compozitor) -Ion Barbu (matematician si poet) -Ion Cristinoiu (compozitor, conducãtor, instrumentist, orchestrator) -Dan Bittman (cântãret, actor, star TV) -Paul Goma (scriitor si mare dizident anti-comunist) (evreu?) -Silviu Brucan (politician comunist si dizident, alanist politic si scriitor de cãrti despre Comunism si Europa de Est) -Adrian Severin (nepotul lui Silviu Brucan, politician, Europarlamentar, fost membru PD-L, membru actual PSD) -Paul Cornea (istoric, critic, teoretician literar) -Paula Iacob (avocatã celebrã în România) -Magda Lupescu (curva si apoi sotia Regelui Carol al 2-lea) -Alexandru Barladeanu (Presedinte al senatului, economist, politician, ministru, membru al Academiei Române) -Sergiu Celac (politician si ministru de externe) -Paul Soloc (moderator TV show, editor) -Valeriu Lazarov (realizator TV) -Ovidiu Ioanitoaia (jurnalist, sportiv) -Emanuel Isopescu (jurnalist si moderator TV show) -Dumitru Tinu (jurnalist si fost director al ziarului Adevarul) -Maia Morgenstein (actritã) -Haralamb Zinca (autor faimos) -Horia Roman Patapievici (scriitor si filozof) -Mihai Zisu (Ministru de Externe) -David Marcian Bleahu (fost senator) -Dolphi Drimer (patron, director si profesor la o universitate proprie) -Oliviu Gherman (fost Presedinte al Senatului si ambasador în Franta) -Dan Martian (presedinte al Camerei Deputatilor) -Silviu Maior (ministru) -Mircea Cosea (senator) -Aurel Vainer (deputat) -Victor Surdu (fost deputat si senator) -Zoe Petre (istoric si consilier prezidential) -Petru Berteanu (consilier prezidential) -Mugur Isarescu (Guvernator al Bãncii Nationale Române (BNR), fost prim ministru si membru al Academiei Române) -Andrei Varga (fost ministru) -Razvan Teodorescu (fost senator, ministru si profesor Universitar) -Dumitru Mazilu (politician, „mare personaj” al revolutiei din 89 si spion civil) -Vasile Gionea (fost jurist, deputat si presedinte al Curtea Constituþionalã a României) -Gelu Voican Voiculescu (politician, fost vice prim ministru si ambasador) -Bujor Sion (om de afaceri) -Paul Everac (scriitor, director general al Televiziunii Române) -Nicolae Melinescu (fost moderator TV show si director general al Televiziunii Române, spion civil) -Horia Moculescu (pianist, interpret vocal, compozitor, mediator si moderator TV show) -Alina Mungiu (politolog, activistã drepturi civile, academicianã, jurnalistã, scriitoare, comentator al scenei politice din România, profesoarã în Bucuresti, fostã directoare a Televiziunii Române) -Cristian Mungiu (regizor ºi scenarist) -Cecilia Stefanescu (scriitoare) -Doru Dumitrescu (moderator TV show) -Radu Naum (star TV) -Dumitru Morosanu (moderator TV show, regizor de filme) -Victor Ionescu (secretar general si presedintele tineretului PNTCD) -Florin Bratescu (jurnalist si moderator TV show) -Adrian Sarbu (om de afaceri, patronul postului TV, ProTV, Acasã, MTV România, Pro Cinema, Pro TV, Pro TV Internaþional, Sport.Ro si al agentiei de stiri Mediafax) -Mihai Tatulici (jurnalist si scriitor) -Andreea Esca (jurnalist si scriitor) -Andi Moisescu (jurnalist si prezentator Stirile ProTV) -Andrei Gheorghe (realizator, prezentator TV si Radio) -Adrian Rosenberg (jurnalist ProTV) -Aristide Buhoiu (jurnalist, reporter, moderator TV show) -Marcel Avram (impresar, manager si organizator, director de ziar) -Cornel Nistorescu (journalist si director al ziarului Eventimentul Zilei) -Sorin Rosca Stanescu (journalist si director al ziarului Ziua) -Adrian Halpert (editor si director al ziarului Click) -Hadrian Mateescu (directorul ziarului Adevarul) -George Arion (publicist, poet, autor) -Gilda Lazar (actor) -Sergiu Andon (politician, membru al Partidului Conservator) -Geo Raetsky (moderator TV show) -Radu Berceanu (fost ministru al comertului si senator) -Victor Babiuc (politician, mason) -Alexandru Sassu (politician, deputat, directorul actual al Televiziunii Române) -Bogdan Teodoroiu (ministru) -Trita Fanita (ministru) -Octavian Stireanu (politician, deputat) -Cristian Dumitrescu (politician, deputat, membru al Parlamentului European) -Cazimir Benedict Ionescu (deputat, vice presedinte al “Consiliul Provizoriu de Uniune Naþionalã”) -Bogdan Niculescu Duvaz (deputat, politician si arhitect, membru CPUN si fost ministru) -Sergiu Cunescu (mare lider prin PSD) -Remus Opris (politician si psihiatru, un membru important în PNÞCD) -Sorin Dimitriu (deputat si politician) -Andrei Dimitriu (liderul SPP si SPTV) -Ulm Spineanu (politician) -Radu Ioanid (holocaustolog) -Sorin Pantis (fost deputat si politician) -Dan Crainerman (muzician) -Tudor Caramfil (scriitor) -Gheorghe Dumitrescu (fost compozitor, reprezentant al realismului socialist, scriitor la Muzica, Scânteia, Contemporanul ºi România Liberã) -Carmen Dumitrescu (director general al SIF Banat-Crisana) -Mihai Calin (actor) -Emanuel Valeriu (fost moderator TV show, membru CNA) -Theodor Palady (pictor) -Eugen Preda (publicist si comentator radio) -Theodor Brates (scriitor, jurnalist la Televiziunea Românã si redactor sef adjunct la redactia de stiri) -Niculae Stoian (criminal, mâna dreaptã a lui Ceausescu, traficant de arme în Africa, s-a mutat mai târziu în Perth Australia) -Vasile Lupu (membru PNTCD, fost vicepresedinte al Camerei Deputatilor, fost deputat PNTCD, prim vicepreºedinte al PNÞCD Suceava) -Romulus Antonescu (era în listã dar nu stim cine este) Romanian Jews List 1 – Sursa: Wikipedia Lucreþiu Pãtrãºcanu Gheorghe Gaston Marin Teohari Georgescu Emil Calmanovici Martin Abern, Trotskyist activist Radu F. Alexandru, politician Colette Avital, politician Olga Bancic, communist activist Silviu Brucan, communist politician and dissident Simion Bughici, communist politician Iosif Chiºinevschi, communist politician Alexandru Dobrogeanu-Gherea, communist activist David Fabian, communist activist Max Goldstein, communist activist Remus Koffler, communist activist David Korner, Trotskyist activist Alex Kozinski, judge Serge Klarsfeld, anti-Nazi activist Samuel Leibowitz, attorney Karpel Lippe, Zionist activist Vasile Luca, communist politician Gheorghe Gaston Marin, communist politician Nati Meir, politician Alexandru Nicolschi, communist politician Saul Ozias, communist politician Ana Pauker, communist politician Marcel Pauker, communist politician Mircea Rãceanu, diplomat and dissident Leonte Rãutu, communist politician Mihail Roller, communist politician Valter Roman, communist politician Petre Roman, politician, prime minister, revolutionary figure Solomon Tinkelman, communist activist Leonte Tismãneanu, communist politician Sorin Toma, communist activist Ghizela Vass, communist activist Belu Zilber, communist activist Emil Bodnãraº, influential Romanian communist politician, an army officer, and a Soviet agent Constantin Dobrogeanu-Gherea, Marxist theorist, politician, sociologist, literary critic Alexandru Dobrogeanu-Gherea, communist militant Max Goldstein, communist and convicted terrorist Gelber Moscovici, communist and convicted terrorist Leon Lichtblau, communist and convicted terrorist Saul Ozias, communist and convicted terrorist Constantin Sãnãtescu, general, prime minister Nicolae Cajal, communist and “World War II war crimes” spreader Constantin Pîrvulescu communist Richard Wurmbrand, communist, evangelical sect leader, founder of “Voice of the Martyrs” Ploughmen’s Front jewish communist movement led by Petru Groza (non-jewish Romanian tyrant) Moses Rosen, chief rabbi of Romanian jews, communist activist Alexandru ªafran, “human rights”, United Nations activist Mihai Rãzvan Ungureanu, historian, diplomat and politician, foreign minister of Romania 2004-2007 Calin Popescu Tariceanu, prime minister (jewish?) Claudiu Saftoiu (president counselor, president of SIE, Romanian secret service) Ana Adriana Sãftoiu (president counselor, spokeswoman) Mona Musca, ex-minister of culture (jewish?) Lavinia Sandru, politician Silviu Prigoana & Adriana Bahmuteanu, very famous and rich Romanian jewish couple Listã de comuniºti evrei din România – Wikipedia, enciclopedia liberã Ana Pauker (Hannah Rabinsohn) Marcel Pauker Alexandru Nicolschi (Boris Grünberg), colonel de Securitate Iosif Chiºinevschi (Iacob Broitman) Liuba Chiºinevschi (Liuba Broitmann), preºedinta UFDR Gheorghe Pintilie (Pantelei “Pantiuºa” Bodnarenko; numele idiº necunoscut; Grünberg?), general de Securitate; soþia, Ana Toma Avram Bunaciu (Abraham Gutman) Leonte Rãutu (Lev Oigenstein) Miron Constantinescu (Meer/Meïr Kohn) Moise Haupt, general Laurian Zamfir (Laurian Rechler), general-colonel de Securitate Valter Roman (Neuländer Erno), maior KGB William Suder, general-maior, ºef al serviciului de informaþii Holban (Moscovitz), colonel, comandant al Securitãþii Bucureºti Valter Roman (Ernõ Neuländer), Mihai Dulgheru(Dulberger), Mihai, colonel de Securitate, inspector al penitenciarelor ªtefan Koller, colonel de Securitate, comandant al închisorii Aiud Czeller (Zeller), ºef al Securitãþii din Ardealul de Nord-Vest Constanþa Crãciun (nume real necunoscut) Ghizela Vass Silviu Brucan (Samuil Brukner, Samuel Bruckner), Mihai Roller, preºedinte al Academiei Levin Bercovici Max Goldstein Mihail Bruhiº (ªtrul Pinhusovici Kofman, Kaufmann) Leon Tismãneanu (Lev Moiseevici Tismeneþki) Nicolae Goldberger (Goldberger Miklós) Mauriciu ªtrul, comandant al Securitãþii din Galaþi Gheorghe Stoica (Moscu Cohn) Leon Naº (Littman, Littmann) Lupu Petre (Pressman, Pressmann) Barbu Zaharescu (Zuckerman, Zuckermann) ªtefan Voicu (Aurel Rottenberg) Grigore Cotovschi Ecaterina Abraham Mihail Florescu (Iacobi) Hillel Kohn Pavel Cristescu (Kleinmann) Sigi Beiner (Sigfried? Siegmund? Bainer, Bayner) Michael Flexer (Flechser, Flachser) Ofelia Manole Simion Teigher (Teiger) Simion Bughici Gheorghe “Gaston” Marin (Gh. Grossmann) Wassermann, Ilka, în conducerea Ministerului de Externe Gutmann, Heinz, sef al serviciului secret civil Lotar Rãdãceanu (Würzer), iniþial lider social-democrat Bãdãu (Braunstein), Alexandru, ºeful sectiei de evidenþã a strãinilor Levin, fost ofiþer sovietic, ºef al cenzurii Voiculescu, Ervin (Erwin Weinberger), ºef al serviciului paºapoarte Stupineanu (Stapmann), ºef al serviciului de spionaj Emeric Stöffel, ambasador al României în Elveþia Fãinaru, Harry (Hersch Feiner), ºeful legaþiei României în SUA Lãzãrescu (Baruch Lazarovici), însãrcinat cu afaceri la Paris Oieru (Scheffer, Schäfer), Simion, secretar de stat Zeiger, Lev, director în Ministerul Educaþiei Naþionale Costea (Zeider), Mirel, în 1944 ºeful serviciului de informaþii al formaþiunilor de luptã patriotice, apoi ºef la serviciul de cadre al PCR Isidor Hollingher (Hollinger) Ludovic Weiss Tudor Sepeanu Stefan Koller Wilhelm Einhorn Elisabeta Luca Fanny Goldberger Elisabeta Luca Bogopolski, Haim Lutenko, Moisei Saevici, Faibisch Frenkel, Isak Lemkovici, Feiga Gurevici, Herº Leib Goldstein, Seiman Bakal, Israil Sielberman (Silbermann), Iosif Faierstein (Feierstein, Feuerstein), Raia (Raisa?) Kofman (Kaufmann?), Iakov Morghenstern (Morgenstern), Izrail (Israel) Markovici Zighelbaum (Ziegelbaum), Strul Leibovici, ªtrul Abramovici Kleiman (Kleinmann), Moisei Solomonovici Vihrev, Abram Naumovici Aritonovici, Sami Ebner, Silvia Aurel Baranga (Ariel Leibovici), inspector general al artelor Marcel Breslaºu (Mark Breslauer), idem Sorin Toma (Moscovici), la “Scânteia” Alexandru Graur (Alter Brauer), lingvist Silviu Iosifescu (Silvian!) (Samson Iosifovici) Constantin Dobrogeanu-Gherea (Solomon Katz) Eduard Mezincescu (Mezingher, Mesinger) Samoilã (Samuel Rubinstein/Rubenstein), administrator la “Scânteia” Liman (Lehmann), Horia, la “Scânteia” ing. Schnapp, directorul “României libere” Jehan, Mihai (Michael Jakob), sef al societãþii de filme Ovid S. Crohmãlniceanu (Moise Kahn), critic literar Tertulian, N. (Nathan Veinstein/Weinstein), critic literar Ion Cãlugãru, scriitor Vitner, Ion (Jakob Winter; Wittner?), scriitor Weigel, profesor la Universitatea Bucureºti Veronica Porumbacu (Scherfelberg), poetã Nina Cassian (Renée Annie Cassian), poetã Evrei in guvernul Romaniei postbelice 1. Ana Pauker, alias Anna Rabinsohn, ministru de externe si agenta Nr. 1 a Moscovei la Bucuresti. 2. Ilka Wassermann, reala directoare a Min. de Externe. 3. Josef Kishinevski, alias Jakob Broitman, vice presedinte al Consiliului de Ministri si membru al CC. 4. Teohari Georgescu, alias Burah Tescovich, Ministru de Interne. 5. Lothar Radaceanu, alias Lothar Wuertzel, ministru. 6. Miron Constantinescu, alias Mehr Kohn, originar din Galati, Ministru al Minelor si membru in CC. 7. Moises Haupt, General, Comandant militar al Capitalei. 8. Laurian Zamfir, alias Laurian Rechler, general, sef al Securitatii, originar din Braila. 9. Heinz Gutman, sef al Serviciului Secret Civil. 10. William Suder alias Wilman Suder, Sef al Contra Spionajului. 11. Roman Walter, alias Walter Neuländer, tatal lui Petre Roman, organizatorul securitatii si sef al Serviciului de Educatie, Cultura si Propaganda al Armatei. 12. Alexandru Moghioros, Ministru al Nationalitatilor, evreu din Ungaria. 13. Alexandru Badan, alias Alexander Braunstein, sef al Comisiei de Control al Strainilor. 14. Maior Lewin, evreu, fost ofiter in Armata Rosie, sef al cenzurei pentru presa. 15. Colonel Holban, alias Moscovich, sef al Securitatii pe Bucuresti. 16. George Silviu, alias Gersch Gollinger, Secretar General in Ministerul de Interne. 17. Erwin Voiculescu, alias Erwin Weinberg, sef al departamentului pentru pasapoarte in Ministerul de Externe. 18. Stupineanu, alias Stappnau, sef al Spionajului Economic. 19. Emmerick Stoffel, evreu din Ungaria, ambasador al Romaniei in Elvetia. 20. Harry Fainaru, alias Hersch Feiner, sef de legatie in Ambasada din Statele Unite. 21. Ida Szilagy, evreica, prietena a lui Ana Pauker, reala conducatoare a Ambasadei din Londra. 22. N. Lazarescu, alias Burach Lazarovich, insarcinat de Afaceri al Romaniei la Paris. 23. Simon Oieru, alias Schaeffer, Subsecretar de Stat. 24. Liuba Kishinevski, alias Liuba Broitman, presedinta a Femeilor Romane Antifasciste. 25. Lew Zeiger, evreu director general in Ministerul Economiei. 26. Doctor Zeider, jurisconsult al Ministerului de Externe. 27. Silviu Brucan, alias Brukner, redactor sef al Scanteii, el conducea intreaga campanie care viza comunizarea. In acelasi timp el conducea si inscena campania antisemita din Romania. 28. Samoila, alias Samuel Rubenstein, director guvernator al Scanteii. 29. Horia Liman, alias Lehman, redactor secund al Scanteii. 30. Inginerul Schnapp, evreu, director guvernator al ziarului Romania Libera. 31. Jehan Mihai, alias Jacob Michael, sef al industriei cinematografice romane. 32. Alexandru Graur, alias Alter Brauer, director general al Societatii Radiofonice Romane. 33. Mihai Roller, evreu, necunoscut inainte de venirea sa in Romania din Uniunea Sovietica, Presedinte al Academiei Romane, autorul istoriei falsificate a Romanilor. 34. Profesorul Weigel, tiranul universitatii din Bucuresti, care conducea operatia de epurare a studentilor anti-comunisti. 35. Profesorul Lewin Bercovich, un alt tiran al Universitatii din Bucuresti, care controla corpul profesoral, venit din Rusia. 36. Silviu Josifescu, alias Samson Josifovich, cel care l-a cenzurat pe Eminescu, Alecsandri, Vlahuta de continutul care nu se armoniza cu comunismul. 37. Joan Vinter, alias Jakob Winter, al doilea critic literar marxist al Romaniei. 38. Trei predecesori secretari generali ai Ligii Generale a Muncii, au fost evrei, Alexander Sencovich, Misha Levin si Sam Asriel (Serban). 39. Alexandra Sidorovici, evreica, sotia lui Silviu Brucan, acuzatoare la “Tribunalul poporului” in 1945. 40. Leonte Rautu (Lev Oigenstein). 41. Petru Borila, cuscrul lui N. Ceausescu. Ambii au facut parte din Biroul Politic al C. C. -ului, responsabili pe tara cu invatamantul politic comunist. Sursa: Iudaismul List 3 – Sursa: Wikipedia A Aaron Aaronsohn Angelica Adelstein-Rozeanu Felix Aderca Radu F. Alexandru Jean Ancel B Ury Benador Aristide Blank Victor Brauner Nicolae Bretan Mauriciu Brociner Silviu Brucan C Nina Cassian Paul Celan Andrei Codrescu Sergiu Comissiona E Sorel Etrog F Wilhelm Filderman Iancu Fischer Barbu Fundoianu G Moses Gaster Alma Gluck Leo Goldhammer G cont. Alexandru Graur Ernest Grunfeld H Clara Haskil I Idel Ianchelevici Marcel Iancu Petre Iorgulescu-Yor Barbu Iscovescu Iosif Iser J Alexandru Jar K Béla Kun L Irving Layton Liviu Librescu Gherasim Luca Isac Ludo Lupu Petre Radu Lupu M Alexandru Mandy Norman Manea Silvia Marcovici Solomon Marcus Nati Meir Radu Mihãileanu Alexandru Mirodan M cont. Maia Morgenstern O Zigu Ornea P Saºa Panã Ana Pauker Julius Popper R Reuven Ramaty Moses Rosen Constantin Daniel Rosenthal S Alexandru ªafran Oscar Sager Iosif Sava Mihail Sebastian Dumitru Solomon Nicolae Steinhardt Nicolae Stroe T Leonte Tismãneanu Godell Þukerman Tristan Tzara V Aurel Vainer Ilarie Voronca W Elie Wiesel Richard Wurmbrand Z BELLU ZILBER More self-declared jews FELICIA ANTIP MARIA BANUS VICTOR BARLADEANU TIBERIU BENEDEK MIRIAM BERCOVICI LIVIU BERIS MATY BLUMENFELD ARTHUR BRENNER ADA BRUMARU NICOLAE CAJAL STEFAN CAZIMIR MARC CLARIAN MARIA CONSTANTIN RADU COSASU EMIL COSTIN DOREL DORIAN DOLPHI DRIMER HARRY ELIAD LEONIE WALDMAN¬ELIAD ALEXANDRU ELIAS B. ELVIN HEINRICH FALIC IANCU FISCHER AUREL GIROVEANU TICU GOLDSTEIN MOISE HELD TOMA HIRTH MIREL ILIESIU STEFAN IURES ITIK KARA SOLOMON MARCUS PAUL B. MARIAN ALEXANDRU MANDY VICU MANDRA DAN MIZRAHI MAIA MORGENSTERN PRIM RABIN DR. ERNEST NEUMANN ERICH NUSSBAUM ZIGU ORNEA ALBERT POCH LAURENTIU PROFETA EMANUEL REICHER RADU NICHITA RAPAPORT MARCEL SARAGEA IOSIF SAVA EUGEN SEGAL SANDRA SEGAL IULIAN H. SORIN TUDOR STERIADE AUREL VAINER HENRI WALD TEODOR WEXLER HENRI ZALIS Jews responsible with the 1989 Romanian “Revolution” -Iulian Vlad (army general and head of Deparment of State Security) -Silviu Brucan (Brukner) (owner of Romanian communist newspapers, supporter of Ana Pauker (other jew) and the killing of all Romanian elites such as Bratianu, Iuliu Maniu, etc) -Victor Stãnculescu (army general and defense minister) -Teodor Brateº (Nicolschi’s brother in law, revolutionist) -Cazimir Ionescu (panic instigator, revolutionist) -Cico Dumitrescu (panic instigator, rear-admiral) -Ion Iliescu (main revolutionary figure, president) -Petre Roman (main revolutionary figure, prime-minister) -Gelu Voican Voiculescu (vice prime-minister) -Mihai Drãgãnescu (vice prime-minister) -Mugur Isãrescu (foreign affairs minister, ambasador of Romania in USA and governor of Romanian National Bank) -Ioan Aurel Stoica (minister of construction) -Nicolae Militaru (army general and defense minister) -Sergiu Celac (politician and foreig minister) -Mihai Chiþac (army general-lieutenant and internal minister) -Moldoveanu Ioan Jean (army general-lieutenant, vice internal minister and head of Romanian police) -Dan Marþian (revolutionist) -Alexandru Bârlãdeanu (government general secretary imposed by the communist regime from Moscow) -Adrian Severin (minister of state for reform and relations with parliament) -Corneliu Bogdan (secretary of state in foreign affairs ministry) -Teodor Stolojan (finance minister) -Eugen Dijmarescu (minister of economy and finance) -Mihai ªora (minister of education) -Victor Babiuc (expert in Constitutional comission, minister of justice, internal minister) Sursa: http://stiri.ronatvan.com Metapedia – Lista de evrei comunisti din Romania Aceasta lista include evreii care au preluat guvernarea Romaniei in primii ani ai regimului communist adus de tancurile sovietice. Acesti evrei au facut un Holocaust (Genocide) impotriva romanilor care este parte a Holocaustului Rosu. De asemenea, lista ii cuprinde si pe evreii care au venit la putere dupa 1989 si care sunt produsul sistemului comunist.  Abraham Ecaterina  Apostol Gheorghe, alias Gerschwin, presedinte al Sindicatului Muncitoresc  Aritonovici Sami  Badan Alexandru, alias Alexander Braunstein, sef al Comisiei de Control al Strainilor.  Bakal Israil  Baranga Aurel alias Ariel Leibovich, inspector general al artelor.  Badau Alexandru, alias Braunstein seful sectiei de evidenþa a strainilor  Beiner Sigi (Sigfried? Siegmund? Bainer, Bayner)  Bercovici Levin alias Lewin Bercovich, tiran al Universitaþii din Bucuresti, care controla corpul profesoral, venit din Rusia.  Bogopolski Haim  Breslasu Marcel, alias Mark Breslau, director general al Departamentului Artelor.  Brucan Silviu (Samuil Brukner, Samuel Bruckner), redactor sef al Scanteii  Bruhis Mihail (Strul Pinhusovici Kofman, Kaufmann)  Bughici Simion  Bunaciu Avram alias Abraham Gutman, Secretar General al Adunarii Naþionale, realul conducator al Adunarii.  Cassian Nina (Renée Annie Cassian), poeta  Calugaru Ion, scriitor  Chisinevschi Iosif alias Iakob Broitman, vicepresedinte al Consiliului de Ministri si membru al Comitetului Central.  Chisinevschi Liuba alias Liuba Broitman, presedinta a Femeilor Romane Antifasciste. UFDR [sotia evreului: Iosif Chisinevschi].  Cristescu Pavel alias Kleinmann  Crohmalniceanu Ovid (Moise Kahn), critic literar  Craciun Constanþa  Costea (Zeider), Mirel, in 1944 era Seful Serviciului de Informatii din Formatiunile de Lupta Patriotice, sef Sectia Cadre a CC al PCR.  Cotovschi Grigore  Czeller (Zeller), seful securitatii in nord-vestul Ardealului.  Constantinescu Miron alias Mehr Kohn, Ministru al Minelor si membru al Comitetului Central.  Dobrogeanu-Gherea Constantin, alias Solomon Katz –social democrat.  Dulgheru Mihai(Dulbergher Mihai – State security colonel, inspector of all prisons)  Ebner Silvia  Einhorn Wilhelm  Faierstein (Feierstein, Feuerstein) Raia (Raisa?)  Fainaru Harry, alias Hersch Feiner, sef de legaþie in Ambasada din Statele Unite.  Flexer Michael (Flechser, Flachser)  Florescu Mihail alias Iacobi  Frenkel Isak  George Silviu, alias Gersch Gollinger, secretar general in Ministerul de Interne.  Georgescu Teohari, alias Burah Tescovich, Ministru de Interne.  Goldberger Fanny  Goldberger Nicolae (Goldberger Miklós)  Goldstein Max  Goldstein Seiman  Graur Alexandru alias Alter Brauer, director general al Societaþii Radiofonice Romane.  Gurevici Hers Leib  Gutmann Heinz, sef al Serviciului Secret Civil.  Haupt Moise, general, comandant militar al Capitalei.  Holban alias Moscovich (Moscovitz), sef al Securitaþii pe Bucuresti.  Hollingher Isidor (Hollinger)  Iliescu Ion, Presedinte al Romaniei  Iosifescu Silviu (Silvian!) alias Samson Iosifovich, cel care i-a cenzurat pe Eminescu, Alecsandri, Vlahuþa, de conþinutul care nu se armoniza cu comunismul.  Jehan Mihai, alias Jakob Michael, sef al industriei cinematografice romane.  Kleiman (Kleinmann), Moisei Solomonovici  Kofman (Kaufmann?) Iakov  Kohn Hillel  Koller Stefan, (colonel of State Securitaty, comander of Aiud Prison)  Lazarescu N. alias Burach Lazarovich, insarcinat de afaceri a Romaniei la Paris.  Leibovici, Strul Abramovici  Lemkovici Feiga  Levin Misha secretari generali ai Ligii Generale a Muncii  Luca Elisabeta  Lupu Petre (Pressman, Pressmann)  Lutenko Moisei  Levin, fost ofiþer in Armata Rosie, sef al Cenzurei pentru presa.  Liman Horea, alias Lehman, redactor secund al Scanteii.  Marin “Gaston” Gheorghe (Gh. Grossmann)  Mezincescu Eduard (Mezingher, Mesinger)  Moghioros Alexander, Ministru al Naþionalitaþilor, evreu din Ungaria.  Morghenstern (Morgenstern), Izrail (Israel) Markovici  Nas Leon (Littman, Littmann)  Nicolschi Alexandru (Boris Grünberg), colonel of State Securitaty  Manole Ofelia  Oieru Simon, alias Schaeffer, subsecretar de stat.  Olteanu Bogdan, presedinte al Camerei Deputaþilor din Parlamentul Romaniei  Pauker Ana alias Hannah Rabinsohn , Ministru de Externe si agenta nr.1 a Moscovei la Bucuresti.  Pauker Marcel  Pintilie Gheorghe (Pantelei “Pantiusa” Bodnarenko; numele idis necunoscut; Grünberg?), general de Securitate; soþia, Ana Toma  Porumbacu Veronica (Scherfelberg), poeta  Radaceanu Lotar alias Lothar Wuertzel, ministrul muncii.  Rautu Leonte, alias Lev Oigenstein  Roller Mihail, Presedinte al Academiei Romane, autorul istoriei falsificate a Romanilor.  Roman Petre, prim ministru al Romaniei  Roman Valter, alias Ernõ Neuländer, maior KGB, tatal lui Petre Roman, sef al Serviciului de Educaþie, Cultura si Propaganda al Armatei.  Samoila alis Samuel Rubinstein/Rubenstein, director guvernator al Scanteii.  Sielberman (Silbermann) Iosif  Saevici Faibisch  Sam Asriel, alias Serban, secretari generali ai Ligii Generale a Muncii  Schnapp, director guvernator al ziarului Romania Libera.  Sencovich Alexander, secretari generali ai Ligii Generale a Muncii  Sepeanu Tudor  Stoica Gheorghe (Moscu Cohn)  Stupineanu, alias Stappnau, sef al Spionajului Economic.  Stöffel Emeric, evreu din Ungaria, ambasador al Romaniei in Elveþia.  Suder William, alias Wilman Suder , sef al Contra Spionajului.  Szillagy Ida, prietena a Anei Pauker, reala conducatoare a Ambasadei din Londra.  Strul Mauriciu, comander of State Security in Galaþi  Teigher Simion (Teiger)  Tertulian, N. (Nathan Veinstein/Weinstein), literary critic  Tismaneanu Leon (Lev Moiseevici Tismeneþki)  Toma Sorin (Moscovici), pressman of “Scanteia”  Vass Ghizela, a condus secþia externe, evreica maghiara, bunica lui Bogdan Olteanu  Vihrev, Abram Naumovici  Vinter Joan alias Jakob Winter, al doilea critic literar marxist al Romaniei.  Voicu Stefan (Aurel Rottenberg)  Voiculescu Ervin alias Erwin Weinberg, sef al Departamentului pentru pasapoarte in Ministerul de Externe.  Zaharescu Barbu (Zuckerman, Zuckermann)  Zamfir Laurian, alias Laurian Rechler, general, sef al Securitaþii.  Zeider, jurisconsult al Ministerului de Externe.  Zeiger Lev, director general in Ministerul Economiei.  Zighelbaum (Ziegelbaum), Strul  Wassermann Ilka, reala directoare a Ministerului de Externe.  Weigel, tiranul Universitaþii din Bucuresti. Conducea operaþia de epurare a studenþilor anti comunisti.  Weiss Ludovic Sursa: Metapedia]]>

CategoryCauze Naţionale
  1. July 14, 2018

    Am dat acum intimplator peste aceasta lunga lista si intrucit este o tema de care m-am ocupat si eu, am parcurs-o in mare masura. Am gasit foarte nume care stiam ca sint/au fost evrei, unii de care nu am auzit de numele lor, unii asupra carora am dubii si, in sfirsit, unii care stiu ca nu sint evrei. In calitate de aroman, sint deranjat de faptul unii aromani au fost trecuti ca evrei.
    Paul Goma nu este evreu, ci aroman (raposata sa sotie a fost evreica, dar el este aroman, lucru pe care mi l-a confirmat chiar el);
    Dan Pita nu este evreu ci aroman.
    Alexandru Arsinel nu este evreu ci aroman.
    Ma voi referi si la Alexandru Birladeanu, trecut si el ca evreu. Pe vremea in care acesta mai traia, Nica Leon l-a intrebat cu nonsalanta lui obisnuita daca este evreu, iar Birladeanu a negat. Desigur, aceasta negare nu este o dovada, dar argumentul meu este altul: mama lui era fiica de preot ortodox, iar la inceputul sec. XX preotii ortodocsi nu isi maritau fiicele cu evrei (cred ca de fapt nici acum).

  2. September 17, 2018

    Nici Mihai Șora nu e evreu, e fiul unui preot ortodox din zona Beiușului, stabilit undeva în județul Timiș în timpul Primului Război Mondial .

Write a comment:

Cancel reply

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer