De la intrarea sa în dualitate, individul are o natură războinică, luptătoare. Odată cu împărțirea lumii în interior și exterior, avem tendința să ne luptăm cu condițiile adverse exterioare, să le supunem pentru a le face să coincidă cu viziunea noastră interioară despre lume și viață.
Astfel, întreaga noastră existență – de la momentul la care devenim conștienți de propria individualitate și până în clipa ce paras această lume, este o neîncetată și tiranică luptă de a supune lumea dorințelor noastre fantasmagorice.
În această încleștare teribilă cu Lumea, adoptăm strategii mai mult sau mai puțin reușite, respectăm sau – dimpotrivă abdicăm de la reguli și principii morale și ne considerăm învingători in funcție de gradul de realizare al propriilor dorințe.
Deloc surprinzător, “planul” nostru de viață este mereu același, căci nu suntem fundamental diferiți între noi: să fim fericiți, bucurându-ne de ceea ce are de oferit această lume; să fugim cât mai eficient de durere. Iar invariabil, “succesul” îl măsurăm in satisfacțiile oferire de simțuri: sex de calitate (cea mai bună și mai frumoasă partener/parteneră), bunăstare materială (case, mașini, bani, vacanțe, hrană bună, confort etc.), putere (recunoaștere socială).

Prea putini caută însă cunoașterea, ce are ca temelie fiorul necunoscutului, fascinația misterului, tentația infinitului.

Criza existențială a vârstei mature este de două feluri: criza celui ce nu și-a realizat obiectivele lumești (sex-bani-putere) sau, infinit mai rar, criza celui ce atingând obiectivele lumești, descoperă insatisfacția oferită de ele și tânjește după cunoaștere.

Cunoașterea reală, ce are că bază cercetarea intelectuală a lumii, nu se oprește la exterior. Ea trece granița celor două lumi, analizează resorturile și legăturile dintre ele și pune individul în situația de a părăsi studiul intelectual steril in favoarea unei alte forme de luptă: lupta interioară.

Mulți se opresc la studiul intelectual, considerând suficientă cunoașterea rațională oferită de cei ce au explorat înaintea lor căile lumii.

Puțini sunt aceia care, nemulțumiți de rezultatele cunoașterii pur intelectuale simt nevoia să realizeze efectiv adevărurile citite, făcând distincția între “a ști” teoretic și “a fi”, a experimenta.

Cunoașterea intelectuală oferă o bază de pornire pentru cucerirea lumii interioare. Este o altfel de luptă decât cea din exterior, care se dă în primul rând cu propriile limite, create prin obișnuințe.

Indiferent de metoda urmată, ca și în lupta exterioară, țelurile și satisfacția sunt aceleași: înțelegerea și stăpânirea propriei persoane, atingerea fericirii prin împlinirea întregului ființei noastre

Reorganizarea lunii interioare necesită un efort la fel de mare (dacă nu chiar mai intens) precum cel pentru atingerea scopurilor exterioare: atenție neobosită, sinceritate dureroasă, realism și justă măsură, autocritică neîndurătoare, disciplină, auto-ironie și simț al umorului, fiorul nemărginirii, al necunoscutului și misterului aflat mereu la orizontul cunoașterii noastre limitate, niciodată atins pe deplin. Și cel mai important, iubire, compasiune.

Luptele interioare, angoasa provocată de eșecuri, micile satisfacții produse de victorii, toate acestea consolidează interior un altfel de individ, cu resorturi umane diferite de cele ale omului aruncat în lupta pentru cucerirea exteriorului.

Finalul drumului interior constă într-o stare de fericire ce nu se datorează posedării obiectelor exterioare și nu depinde de ele. Este o stare de integrare a totalității, in care Universul interior și exterior se armonizează perfect într-un dans dinamic, fascinant, etern proaspăt. Fericirea celui ce a cucerit atât exteriorul cât și interiorul este o fericire durabilă, căci nu mai depinde de circumstanțele exterioare ale vieții, ci doar de viziunea integratoare pe care individul a obținut-o prin cunoașterea de sine.

De la intrarea sa în dualitate, individul are o natură războinică, luptătoare. Odată cu împărțirea lumii în interior și exterior, avem tendința să ne luptăm cu condițiile adverse exterioare, să le supunem pentru a le face să coincidă cu viziunea noastră interioară despre lume și viață.
Astfel, întreaga noastră existență – de la momentul la care devenim conștienți de propria individualitate și până în clipa ce părăsim această lume, este o neîncetată și tiranică luptă de a supune lumea dorințelor noastre fantasmagorice.
În această încleștare teribilă cu Lumea, adoptăm strategii mai mult sau mai puțin reușite, respectăm sau – dimpotrivă abdicăm de la reguli și principii morale și ne considerăm învingători in funcție de gradul de realizare al propriilor dorințe.
Deloc surprinzător, “planul” nostru de viață este mereu același, căci nu suntem fundamental diferiți între noi: să fim fericiți, bucurându-ne de ceea ce are de oferit această lume; să fugim cât mai eficient de durere. Iar invariabil, “succesul” îl măsurăm in satisfacțiile oferire de simțuri: sex de calitate (cea mai bună și mai frumoasă partener/parteneră), bunăstare materială (case, mașini, bani, vacanțe, hrană bună, confort etc.), putere (recunoaștere socială).

Prea putini caută însă cunoașterea, ce are ca temelie fiorul necunoscutului, fascinația misterului, tentația infinitului.

Criza existențială a vârstei mature este de două feluri: criza celui ce nu și-a realizat obiectivele lumești (sex-bani-putere) sau, infinit mai rar, criza celui ce atingând obiectivele lumești, descoperă insatisfacția oferită de ele și tânjește după cunoaștere.

Cunoașterea reală, ce are ca bază cercetarea intelectuală a lumii, nu se oprește la exterior. Ea trece granița celor două lumi, analizează resorturile și legăturile dintre ele și pune individul în situația de a părăsi studiul intelectual steril in favoarea unei alte forme de luptă: lupta interioară.

Mulți se opresc la studiul intelectual, considerând suficientă cunoașterea rațională oferită de cei ce au explorat înaintea lor căile lumii.

Puțini sunt aceia care, nemulțumiți de rezultatele cunoașterii pur intelectuale simt nevoia să realizeze efectiv adevărurile citite, făcând distincția între “a ști” teoretic și “a fi”, a experimenta.

Cunoașterea intelectuală oferă o bază de pornire pentru cucerirea lumii interioare. Este o altfel de luptă decât cea din exterior, care se dă în primul rând cu propriile limite, create prin obișnuințe.

Indiferent de metoda urmată, ca și în lupta exterioară, țelurile și satisfacția sunt aceleași: înțelegerea și stăpânirea propriei persoane, atingerea fericirii prin împlinirea întregului ființei noastre

Reorganizarea lumii interioare necesită un efort la fel de mare (dacă nu chiar mai intens) precum cel pentru atingerea scopurilor exterioare: atenție neobosită, sinceritate dureroasă, realism și justă măsură, autocritică neîndurătoare, disciplină, auto-ironie și simț al umorului, fiorul nemărginirii, al necunoscutului și misterului aflat mereu la orizontul cunoașterii noastre limitate, niciodată atins pe deplin. Și cel mai important, iubire, compasiune.

Luptele interioare, angoasa provocată de eșecuri, micile satisfacții produse de victorii, toate acestea consolidează interior un altfel de individ, cu resorturi umane diferite de cele ale omului aruncat în lupta pentru cucerirea exteriorului.

Finalul drumului interior constă într-o stare de fericire ce nu se datorează posedării obiectelor exterioare și nu depinde de ele. Este o stare de integrare a totalității, in care Universul interior și exterior se armonizează perfect într-un dans dinamic, fascinant, etern proaspăt. Fericirea celui ce a cucerit atât exteriorul cât și interiorul este o fericire durabilă, căci nu mai depinde de circumstanțele exterioare ale vieții, ci doar de viziunea integratoare pe care individul a obținut-o prin cunoașterea de sine.

  1. May 27, 2020

    Faza e ca nu exista exterior.

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer